VIDEO. Candidatul uselisto-udemerist Crin Antonescu, afirmații revoltătoare despre doi pesediști condamnați pentru corupție: Adrian Năstase ar fi fost un președinte mai bun decât Traian Băsescu, iar Liviu Dragnea ar fi primit o sentință „politică”


VIDEO. Candidatul uselisto-udemerist Crin Antonescu, afirmații revoltătoare despre doi pesediști condamnați pentru corupție: Adrian Năstase ar fi fost un președinte mai bun decât Traian Băsescu, iar Liviu Dragnea ar fi primit o sentință „politică”

Crin Antonescu, uselistul care candidează susținut de PSD, PNL și UDMR la Cotroceni, are o percepție cel puțin alarmantă în privința unor politicieni PSD de tristă amintire, condamnați la închisoare pentru fapte grave de corupție. 

Este vorba despre Adrian Năstase, poate cel mai corupt politician român de după decembrie 1989, despre care afirmă că ar fi fost un președinte mai bun decât Traian Băsescu, și de Liviu Dragnea, în vremea căruia au avut loc cele mai mari proteste din istoria României atunci când acesta a încercat să modifice în favoarea sa legislația penală, prin lacheii Florin Iordache și Sorin Grindeanu. Despre Dragnea afirmă că ar fi primit cea de-a doua condamnare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, la trei ani și jumătate cu executare, din rațiuni politice. 

„L-am susținut cu jumătate de suflet pe Traian Băsescu, nu de alta, dar îl cunoșteam din guvernele Convenției Democratice. Atunci am crezut cu fermitate că regimul Năstase trebuie schimbat, trebuie trecut în opoziție, trebuie găsită o alternativă. Astăzi, nu pot spune, e posibil ca Năstase să fi fost o variantă mai bună, deși era clar și acolo că prea multă putere strica. Totuși nu-I pot acuza, nu pot aplica prezumția de nevinovăție domnului Năstase că le-a făcut dosare politice adversarilor lui, pentru că nu le-a făcut atunci când era la putere, inclusiv lui Traian Băsescu. Ba chiar i le-a cam închis sau amânat și deci asta mă îndeamnă să spun nu știu, poate Năstase ar fi fost mai bun”, a afirmat Crin Antonescu, la un podcast realizat de Denise Rifai. 

„Cred că Liviu Dragnea a fost condamnat foarte ușor și cu tentă politică, în acel dosar legat de referendum. În același timp, dosarul al doilea, în care a fost condamnat pentru două doamne angajate, pe care el nu semnase. Sunt acuzații destul de subțiri. Asupra procesului Dragnea planează o impresie că a avut iz politic”, a afirmat Crin Antonescu, în același podcast („Testul puterii”, găzduit de Fanatik). 

Întrebat dacă în mandatul său de președinte ar urma să grațieze pe cineva, Antonescu a răspuns afirmativ. „Da, voi uza de prerogativa grațierii, dar nu pentru cazuri politice”, a precizat candidatul USL. Video mai jos!



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.