În acest moment școala românească se ține pe o mână de profesori care știu, pot și vor să-și facă treaba

Am o documentare de vreo 4 ani din interiorul unui liceu foarte bun din București, de la firul ierbii cum s-ar zice. Am văzut în cel mai mic detaliu cum funcționează un liceu la modul real, de la portari și femei de serviciu până la directori și inspectorat. Și pe documente, nu vorbe, adică am 5 giga de pdf-uri, docu-uri și discuții pe Whatsapp, documente de la judecătorii și tribunal, plus înregistrări audio de la discuțiile mai vesele. Tot zic că mă apuc să scriu o cărticică despre cum funcționează la modul real un liceu de vârf din București, cum își bat joc de elevi directorii, inspectoratul, primăria și tot felul de nimeni în drum porecliți profesori, dar mă iau cu tot felul de aiureli și nu am început încă. Dar mă apuc în curând.

De ce mă laud cu toate astea? Păi am văzut planurile cadru ale noului ministru al Educației și am și io o părere ca tot rumânul, atâta că părerea asta e bazată pe 4 ani de experiență directă plus 5 giga de documentare. Foarte pe scurt: în acest moment școala românească se ține pe o mână de profesori care știu, pot și vor să-și facă treaba. Cam un 30-40% într-un liceu bun e procentul acestor profesori, ce-i prin alte părți e cu mila Domnului și foarte multe cruci d-alea mari popești, de sus până-n pământ. Restul de 60-70% dintre profesori nu trec în acest moment o re-evaluare cinstită - asta la cunoștințele de specialitate, dacă le testezi nivelul la pedagogie și metodica predării vezi că nu ai ce testa.

Cum ziceam: o mână de profesori plus elevii interesați/ motivați și părinții lor. Educația reală este paralelă cu sistemul public, este chiar în afara și uneori împotriva sistemului public (minister, inspectorate, primării, directori). Școala românească a încetat să fie ascensor social - cine vrea să-și educe copii o face ca pe un act de voință personală (dacă știe cum și are resursele) cu sprijinul celor 30-40% dintre profesorii din sistemul public. De multe ori actul educațional este mutat în afara sistemului public (celebrele meditații) pentru că nu există altă soluție. Educația în România este pentru cei care pot și vor, restul? care și cum, de la geambași de mașini la videochat.

Și acum la celebrele planuri cadru: sunt inutile, nu interesează pe nimeni la modul real. Profesorii care își fac treaba și părinții interesați de ce fac copiii știu foarte bine ce le trebuie și ce nu pentru etapa următoare – și urmăresc să cunoască ce le trebuie. Restul de profesori pământ de flori oricum nu sunt interesați de ce fac, iar pentru marea masă a elevilor nivelul vocabularului și al conceptelor este mult prea înalt și sunt teflon față de orice fel de plan cadru și programă. Spectacolul pe care-l vedem acum cu proiectele de plan cadru folosește exclusiv ego-ului domnului ministru: a reușit să facă rumoare în târg! Îl bagă lumea-n seamă! A făcut și el o mărgică-n drum și cotcodocește a succes. În lumea reală educația care contează este aproape ieșită în afara sistemului și pe nimeni nu interesează acrobațiile astea de imagine.