Data Sfintelor Paști reprezintă un turnesol atât a al voinței, iată: exprimate deja cu toată claritatea, a emisferei apusene de refacere a unității simbolice (dacă Roma face pasul către ortodocși, nici confesiunile Reformei nu vor întârzia), cât mai ales a unității ortodoxe. Or, aceasta este cea care suferă cel mai mult.
Etnofiletismul - pe care se bazează inclusiv un Călin Georgescu sau băieții hauriți - face ravagii de mai bine de un secol. Bisericile Ortodoxe naționale se comportă între ele de parcă ar fi state, nu una și aceeași Biserică dreptmăritoare de Hristos. O asemenea "viziune" ne costă credibilitatea și face din sinodalitate un deziderat pios. Vorba lui Kissinger, adaptată: când vrei să vorbești cu Ortodoxia, pe cine totuși suni?
Nimeni nu spune că varianta ortodoxă a calculului pascal este fundamental greșită. Indiferent de calendar, care ajunge o chestiune exterioară, la fel de importantă precum rama unui tablou, problema de fond rămâne raportarea dintre Paștile iudaice și cele creștine. Or, câtă vreme, după modul de calcul occidental, cele două momente se pot suprapune, avem de răspuns la o interogație teologică de proporții privind vechea și noua Lege. Scurtând, nu este defel arogant să punem în discuție alinierea practicii vestice la cea estică, iar nu în chip obligatoriu, ideologic (Occident versus Orient), a celei din urmă la cea dintâi.
Posibilă soluție: calcul occidental (nou), aplicare orientală (veche). Pentru reluarea unor asemenea discuții, deloc inedite, avem nevoie de calm, maturitate și sobrietate. Dacă intrăm în arenă cu arsenalul imaginar, cu frustrările și simplificările pe care deja le știm, nu doar aceasta, ci toate celelalte capitole de teologie practică au "șanse" sporite de a fi deturnate, caricaturizate, banalizate.
Doxa!