Premierul slovac pro-rus Robert Fico i-a transmis, luni, președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în scris și verbal, într-o înregistrare video deja virală în rețelele de socializare, rugămintea de a deschide conducta cu gaz rusesc care tranzitează Ucraina. Aceasta, așa cum Kievul a anunțat încă din vară, a fost închisă la 1 ianuarie pentru că Ucraina refuză să mai ajute Rusia să-și finanțeze războiul care ucide zilnic ucraineni pe front și în orașe prin lovirea cu rachete a țintelor civile.
Anterior acestei scrisori plângăcioase, după vizita scandaloasă la Moscova care a provocat proteste masive de stradă în Slovacia, Fico îl catalogase pe Zelenski drept „cerșetor”, spunând că s-a săturat de drumurile acestuia prin Europa. „Zelenski merge prin Europa, doar cerșind și șantajându-i pe alții, cerând bani. Pur și simplu trebuie să înceteze”, afirma Fico într-o ședință convocată de opoziție în legătură cu vizita la Kremlin și pașii următori privind aprovizionarea Slovaciei cu gaze.
Acum, Fico îi cere, umil, lui Zelenski să depășească divergențele de opinii și nu lase Europa fără gaz rusesc, pe motiv că închiderea tranzitului ar dăuna competitivității UE. Liderul slovac mai spune că vrea „pace”, chiar dacă are o viziune diferită despre încheierea sângerosului conflict ruso-ucrainean. Îi amintește lui Zelenski și despre solidaritatea poporului slovac cu refugiații ucraineni pe care lasă să se înțeleagă că nu-i va mai amenința cu deportarea.
„Aș dori să continui dialogul constructiv cu premierul ucrainean Denis Șmîhal. În calitate de șef al guvernului slovac, vă invit să ne întâlnim cât mai curând posibil, fiind pe deplin conștient de programul dumneavoastră încărcat”, mai scrie Fico (vezi integral scrisoarea reprodusă integral mai jos), sugerând ca întâlnirea să aibă loc în apropierea frontierei și propunându-i lui Zelenski să ia trenul Kiev-Cașovia (oraș din est, aproape de granița cu Polonia).
„O astfel de întâlnire va crea o bază bună pentru o discuție deschisă privind livrările de gaze către Slovacia și alte țări prin teritoriul ucrainean”, mai susține Fico.
Zelenski îi răspunde, scurt, într-un mesaj pe Twitter (X): „Bine. Vino vineri la Kiev” .
Anterior, într-un schimb mai lung de replici prin intermediul rețelelor de socializare, liderul ucrainean îl avertizase pe Fico să „nu parieze” pe Moscova, ci pe capacitatea propriei țări de a face față crizei energetice, pe unitatea europeană și pe „bunul simț”. „A fost pariul lui pierzător de la bun început”, mai spunea Zelenski.
Redăm mai jos scrisoarea plângăcioasă a lui Fico:
„Stimate domnule președinte Volodimir Zelenski,
Decizia de a opri tranzitul de gaze prin Ucraina către Slovacia și către alți clienți cauzează daune mari Ucrainei, Slovaciei și, în special, Uniunii Europene.
Decizia dumneavoastră de a opri tranzitul de gaze prin Ucraina către Slovacia și alți clienți cauzează daune considerabile Ucrainei însăși, Slovaciei și, în special, Uniunii Europene. Ea provoacă o varietate de reacții, ceea ce nu este favorabil nici relațiilor bilaterale, nici celor multilaterale.
Nu intenționez să răspund declarațiilor dumneavoastră de duminică, 12 ianuarie 2025, deoarece nu intenționez să escaladez tensiunile în continuare. Doresc să mă concentrez pe deplin asupra rezolvării situației legate de suspendarea tranzitului de gaze.
În calitate de prim-ministru al Republicii Slovace, am opinii diferite de ale dumneavoastră în mai multe domenii. În primul rând, nu cred în strategia conform căreia continuarea vărsării reciproce de sânge în războiul din Ucraina va duce la o consolidare a poziției Ucrainei în cadrul unor eventuale negocieri de pace.
În toate călătoriile mele în străinătate, subliniez necesitatea unei încetări imediate a conflictului, susțin planurile de pace existente și sugerez că negocierile de pace la orice nivel ar trebui să aibă loc și în Slovacia.
De asemenea, am o opinie diferită cu privire la decizia dumneavoastră de a opri tranzitul de gaze prin Ucraina. Poziția mea nu este singura în Europa. În afara faptului că Slovacia pierde 500 de milioane de euro pe an prin oprirea tranzitului de gaze, cel mai important impact al deciziei dvs este totuși asupra competitivității Uniunii Europene, organizație la care solicitați aderarea.
În acest spirit, am avut, de asemenea, discuții cu membrul relevant al Comisiei Europene - comisarul pentru energie D. Jørgensen și echipa sa. Deciziile luate în cadrul acestei reuniuni confirmă gravitatea situației și, din acest motiv, solicit părții ucrainene să participe activ la continuarea negocierilor și la activitatea grupului de lucru special înființat în acest scop.
Dle președinte,
Republica Slovacă a demonstrat și demonstrează o mare solidaritate cu cetățenii dumneavoastră care trăiesc în Ucraina sau pe teritoriul Slovaciei. Negocierile comune dintre guvernele Republicii Slovace și Ucrainei au produs, de asemenea, rezultate bune. Aș dori să continui dialogul constructiv și reciproc respectuos cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmyhal (Șmîhal). Prin urmare, în calitate de cel mai înalt reprezentant al executivului slovac, permiteți-mi să vă invit la o negociere, de preferință cât mai curând posibil, înțelegând pe deplin aglomerarea agendei dumneavoastră de lucru.
Întâlnirea poate avea loc pe teritoriul Republicii Slovace, în apropierea frontierei de stat dintre Slovacia și Ucraina. Este simbolic faptul că ați putea utiliza legătura feroviară directă de la Kiev la Cașovia, care este rezultatul eforturilor comune ale guvernelor noastre, pentru a vă deplasa pe teritoriul slovac.
O astfel de reuniune va crea condiții prealabile bune pentru o discuție deschisă privind aprovizionarea cu gaze a Slovaciei și a altor țări prin Ucraina, despre posibilele soluții tehnice ținând cont de rezilierea contractului dintre companiile ucrainene și ruse proruse la 31 decembrie 2024, cât și despre impactul pe care stoparea tranzitului de gaze prin Ucraina îl are asupra competitivității în declin a economiei europene și asupra dezvoltării relațiilor bilaterale slovaco-ucrainene.
Cu deosebită considerație
Robert Fico
Prim-ministru al Republicii Slovace”