Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a comentat, joi seară, la B1TV, plecarea lui Călin Georgescu în „inima Europei” pentru a se plânge instituțiilor europene, chiar în ziua anunțatului protest de la CCR, despre situația din România (unde CCR a decis anularea alegerilor și reluarea întregului proces electoral).
Destinația lui Georgescu ar fi Frankfurt, Germania, de unde ar urma să se deplaseze la Strasbourg unde se află sediul Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO).
„Din puțina mea experiență internațională, n-am auzit de nicio instituție europeană să își desfășoare activitatea în weekend, nici vineri, nici sâmbătă, nici duminică, deci nu știu unde pleacă dumnealui”, a precizat Eugen Tomac.
„Dumnealui trebuie să dea câteva explicații, pentru că dacă joci după reguli într-o societate democratică, fie ea dominată de PSD și PNL, care, între noi fie vorba, în 2024 au organizat un calendar electoral extrem de în dezavantaj pentru toți actorii politici, doar în interesul celor două mari partide (…), deci chiar și în această situație, domnul Georgescu trebuie să ne explice un lucru elementar, pe care noi l-am tratat destul de rapid. Cum este posibil ca un candidat politic, fără niciun fel de investiție în campanie, să ajungă dintr-o comunitate de 8 milioane de membri pe TikTok în primii 10 în lume, într-o comunitate de un miliard de membri, cum este TikTok? El a fost, într-o analiză extrem de serioasă, prezentat ca fiind în trend pe poziția 9 la nivel global”, a adăugat Eugen Tomac.
El a criticat însă și rămânerea în funcție a lui Klaus Iohannis care reprezintă, în momentul de față, o vulnerabilitate la fel de mare, pentru România și democrație, ca și Călin Georgescu.
„Președintele Iohannis este la fel de vulnerabil în momentul de față, pentru societatea românească, precum cel care și-a dorit să ajungă în poziția de șef al statului român, apelând la tot felul de mecanisme mai mult sau mai puțin transparente și extrem de nocive pentru o democrație. Pentru că Președintele cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. (…) Cel care este cel mai contestat în momentul de față și are pârghii pentru a detensiona această situație este președintele Iohannis”, a mai spus eurodeputatul.