Prezidențiabila pro-democrație Elena Lasconi a vorbit marți seară, la Antena 3, despre modelul său în viață și politică, pe care a avut ocazia și onoarea să-l întâlnească: Elisabeta Rizea, simbol al rezistenței anticomuniste. Astfel, Elena Lasconi a reliefat sacrificiul imens pe care Elisabeta Rizea l-a făcut pentru libertate, iar în acest sens a atras atenția că "de oameni din ăștia avem nevoie în fruntea țării, nu de trădători care ar da țara imediat Rusiei".
"Pe mine m-a inspirat Elisabeta Rizea. Și simt că Elisabeta Rizea trăiește prin mine. Și m-aș bucura să fie mândră de mine de acolo dintre îngeri. Pentru cei ce nu știu cine a fost Elisabeta Rizea, a fost o țărancă simplă din Nucșoara, care a jurat pe Biblie că nu o să-i trădeze pe cei care erau în mișcarea de rezistență împotriva comunismului. (...) Ce făcea ea de fapt? Se ducea și le lăsa merinde în scorburile copacilor sau sub prispă sau în anumite locuri pe care le știau cei care erau în mișcarea de rezistență. A fost bătută de comuniști în așa hal încât a început să meargă în patru labe. Mi-a povestit: «Nu mai aveam niciun loc pe corp pe care să pun buricul degetului și care să nu fie negru de la bătaie». L-au bătut pe soțul ei până când a venit cu izmenele lipite de piele cu sânge și a trebuit să arunce cu apă pe el ca să poată să le dea jos. Au venit comuniștii și i-au scos dinții cu cleștele de cuie pe viu. Au luat-o de coadă - mi-a arătat cuiul din tavan - au legat-o și au scalpat-o și nu a trădat. De oameni din ăștia avem nevoie în fruntea țării, nu de trădători care ar da țara imediat Rusiei! Ea m-a inspirat pe mine. (...) A fost așa o bucurie să cunosc un om cu o bunătate pură. Ca să vedeți calitatea unui om care a trecut prin atâtea și a fost în închisoare condamnată la moarte, se ducea și le bătea în ușile alea de metal nevestelor celor care au construit Partidul Țărănesc și Partidul Liberal și le spunea: «Am auzit că vă dă drumul mâine». Și o întrebam: «De ce le spuneați asta?». «Ca să aibă puterea să trăiască până mâine» îmi răspunde. De genul acesta de oameni avem nevoie în politică! Aici nu e vorba despre USR sau despre un partid, ci de soarta României. Și toți suntem responsabili și toți putem să tragem ca România să rămână liberă și democratică. Toți putem face asta!", a declarat Elena Lasconi.
Video în jur de ora 21:44:
Acest material a fost comandat de USR pentru candidatul Elena Lasconi. Cod unic de identificare: 31240009