Sondaj. Cei mai mulți dintre ucraineni vor negocieri de pace cu Moscova, dar resping categoric condițiile avansate de Vladimir Putin. Ce dorește, de fapt, tiranul de la Kremlin pentru a opri măcelul


Sondaj. Cei mai mulți dintre ucraineni vor negocieri de pace cu Moscova, dar resping categoric condițiile avansate de Vladimir Putin. Ce dorește, de fapt, tiranul de la Kremlin pentru a opri măcelul

Doar aproximativ o treime dintre ucraineni se opun ferm oricăror negocieri de pace cu Kremlinul, relevă rezultatele unui sondaj date publicităţii luni la Kiev, la peste doi ani de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, relatează DPA.

Peste 43% dintre ucraineni sunt de acord cu eventuale negocieri cu Rusia, 35% se opun, în timp ce 21% s-au declarat indecişi, potrivit acestui sondaj realizat de renumitul institut de cercetare Razumkov din Kiev, la solicitarea publicaţiei Zerkalo nedeli.

Cei mai favorabili începerii negocierilor oficiale cu Moscova sunt locuitorii din regiunile din centrul şi sudul Ucrainei, în procent de 49% şi, respectiv, 60%.

În estul ţării, unde continuă luptele grele, părerile sunt împărţite în mod egal între cei care sunt în favoarea negocierilor, cei care sunt împotriva lor şi cei indecişi.

Cu toate acestea, majoritatea covârşitoare a celor intervievaţi a respins condiţiile de pace avansate de preşedintele rus Vladimir Putin.

Moscova cere Ucrainei să cedeze aproape 20% din teritoriul său, inclusiv peninsula Crimeea din Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile Doneţk, Lugansk (în est), Zaporojie şi Herson (în sud) pe care Rusia le controlează doar parţial.

În plus, Putin spune că Kievul trebuie să renunţe la aspiraţia sa de a adera la alianţa militară NATO.

Peste 80% dintre ucrainenii intervievaţi sunt împotriva concesiilor teritoriale, în timp ce 76% resping ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, iar puţin sub 60% se opun unui statut neutru pentru Ucraina.

Sondajul a fost realizat de Centrul Razumkov, cu sediul la Kiev, la sfârşitul lunii iunie, pe un eşantion reprezentativ de 2.027 de persoane cu vârste de peste 18 ani în toate regiunile ţării aflate încă sub controlul Ucrainei.

Marja de eroare a fost estimată la 2,3%, deşi nu au fost furnizate detalii dacă sondajul a fost efectuat de la persoană la persoană sau telefonic.

La rândul său, preşedintele Vladimir Zelenski a declarat că guvernul ucrainean nu va accepta niciun fel de concesii teritoriale pentru a pune capăt războiului, şi şi-a exprimat încrederea că Ucraina va putea câştiga războiul. (sursa: agerpres.ro)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.