Situație incredibilă la DNA: zeci de procurori au dat instituția în judecată pe motiv că salariile lunare de aproximativ 5000 de euro sunt prea mici / Reclamanții solicită majorarea salariului la nivelul procurorilor EPPO, dar nu din prezent, ci din vara lui 2021


Situație incredibilă la DNA: zeci de procurori au dat instituția în judecată pe motiv că salariile lunare de aproximativ 5000 de euro sunt prea mici / Reclamanții solicită majorarea salariului la nivelul procurorilor EPPO, dar nu din prezent, ci din vara lui 2021

Zeci de procurori ai Direcției Nnaționale Anticorupție, în frunte chiar cu unul dintre adjuncții procurorul şef, Silviu Paul Dimitriu, au dat în judecată instituţia şi cer ca salariile să le fie aliniate cu cele ale colegilor delegaţi în Parchetul European, scrie G4media.ro. 

Acţiunea pornită pentru „calcul drepturi salariale”, a fost înaintată pe 15 mai, în acest an, Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrată la Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări de Muncă, în materie de „Litigii de muncă”, potrivit documentelor consultate de G4Media.

Pârâţii sunt Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar reclamanţii sunt 43 de procurori DNA care cer instanţei de judecată să constate că sunt discriminaţi, pentru că sunt plătiţi mai prost decât procurorii delegaţi în Parchetul European (EPPO).

Parchetul European investighează infracțiunile împotriva bugetului UE, care implică sume de peste 10 000 EUR din fondurile UE și cazurile de fraudă în materie de taxă pe valoarea adăugată (TVA) la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane euro, având 140 de procurori delegaţi care îşi desfășoară activitatea în ţara de provenienţă, din care 20 lucrează în România, în Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Potrivit legii, aceştia lucrează în deplină independență față de autoritățile lor naționale şi sunt plătiţi exclusiv de către Parchetul European, salarii pentru care se aplică legislaţia naţională privind impozitarea şi contribuţiile de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate

Cei 43 de procurori reclamanţi în procesul pornit împotriva DNA se plâng de faptul că procurorii EPPO au un salariu lunar de aproximativ 8.000 euro, în timp ce ei câştigă, în medie, în jur de 5.000 euro, deşi ar avea aceleaşi condiţii de angajare, aceleaşi competenţe, aceleaşi drepturi şi facilităţi şi fac aceeaşi muncă, în condiţiile în care combaterea fraudelor la regimul fondurilor europene intră şi în competenţa DNA, mai scrie G4Media.ro.

Procurorii anticorupțoe solicită judecătorilor să oblige DNA să repare „nedreptatea”: adică să le plătească diferenţele salariale dar nu oricum, ci de la înfiinţarea instituţiei europene de anchetă, din 1 iunie 2021, plus dobânzi penalizatoare şi indice de inflaţie până la plata efectivă. Articolul poate fi citit integral AICI

Demersul inițiat în instanță și numele reclamanților le găsiți AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.