Meciul de debut al România la Campionatul European de Fotbal, deși încheiat cu un rezultat fabulos pentru selecționata noastră, nu a fost prilej de bucurie pentru toată lumea, mai mulți suporteri reclamând în spațiul virtual că au fost reținuți abuziv la Munchen de autoritățile locale, în colaborare cu Poliția și Jandarmeria din România, și apoi trimiși în țară.
Aparent, ar fi vorba de așa-numiții ultrași, inclusiv, din grupul „Uniți Sub Tricolor”, care au produs incidente la meciurile anterioare ale reprezentativei României, după cum scrie digisport.ro.
Mesaje de protest însoțite de comentarii injurioase la adresa Jandarmeriei au fost postate pe pagina de Facebook „Casual Romania”, dar și de pagina „Honor et Patria”, o grupare ultranaționalistă care a provocat suspendări și amenzi usturătoare pentru naționala de fotbal a României ca urmare a derapajelor membrilor săi, scrie gsp.ro, arătând, de asemenea, că, pe lângă George Simion, mulți dintre ultrașii grupării au ajuns membrii AUR, unii chiar cu funcții de conducere. Detalii AICI
GSP mai scrie că George Simion, prezent și el, luni, la meciul România-Ucraina, e membru co-fondator al „Honor et Patria” și a contribuit și la înființarea „Uniți sub Tricolor”, după cum a recunoscut în mai multe emisiuni televizate.
„FRF + Jandarmeria i-au vândut pe ultrașii din Peluza Naționalei.
Mai mulți membrii ai grupurilor care merg constant în peluza tricoloră au fost arestați la intrarea în Germania, atât pe căi aeriene, cât și rutiere și feroviare. Ultrași din Honor et Patria, Uniți Sub Tricolor, Ultras Craiova si de la Vaslui au fost ținuți ore în șir în arest, după care au fost expulzați de unde au venit.Motivele sunt halucinante: posesie de tricou de grup, sau tricou Fred Perr și alte justificări absurde tipice jandarmeriei române.Asta în timp ce alte peluze mari din țară sunt deja acolo fără probleme
Alți băieți de la Ploiești România sunt în arest și vor avea probabil aceeași soartă.
Sigur că nimeni nu se aștepta înainte la așa ceva, din moment ce biletele câștigate sau cumpărate sunt deja înregistrate de mult timp pe numele persoanelor expulzate, așa că toți au cheltuit mii de lei pentru avioane, cazări pe multe zile, etc.
Așadar este foarte evident că este opera federației Române de fotbal, împreună cu instrumentul de la școala ajutătoare, devenit autoritatea supremă, Jandarmeria.
Europa este plină de criminali care înjunghie oameni pentru simplul fapt că sunt localnici, dar jandarmeria română este super eroul care a salvat euro de "persoanele extrem de periculoase", "extremiștii" ultrași români din Peluza Naționalei”, se arată în postarea de pe pagina Casual Romania.
Dar, după cum o arată chiar postările ultrașilor de la Honor et Patria/Facebook, nu toți ultrașii au fost întorși în România, un număr impresionnt reușind să asiste la meci și să afișeze bannere uriașe de protest, în mai multe limbi, precum cel din imaginea din deschiderea textului: „Libertate pentru ultras!”. Foto AICI
Pe de altă parte, mai multe imagini cu suporteri români de pe pagina de Facebook „Football, Fans And The Culture” sunt însoțite de comentarii rasiste și jignitoare în care se afirmă inclusiv că mulți din cei prezenți erau, de fapt, hoți de buzunare. Există însă și numeroase mesaje de felicitare în comentarii, cele mai multe de la sârbi.
SURSA FOTO: Football, Fans and The Culture/Facebook