M-am născut viu, al șaptelea și sub auspiciile Securității

Tot răsfoind diverse pagini de arhive, la Strășeni, Chișinău, București, Moscova sau Berlin etc., mi-am zis să încerc a găsi și documente care m-ar viza și pe mine, la direct. Deși, aveam o mulțime de informații de la părinții mei, de la frații mai mari, despre venirea mea pe lume...

Și iată, am găsit, documentul primar al vieții mele!

Actul de naștere! 

Deci, nu certificatul/adeverința de naștere, ci actul de naștere!

O mulțime de surprize găsesc în el!

În primul rând, aflu că numele familiei mele este cel care mi-l scriu eu astăzi: Mărzencu.

Este cel pe care îl întâlnesc, practic, în toate documentele familiei și părinților editate în perioada interbelică, în România Mare. Tatăl meu ne spunea mereu că numele nostru vine de la cuvântul ”măr”, deci fructul de măr. 

A doua parte a numelui, elementul ”zencu”, care în satul unde m-am născut, în vorbirea consătenilor, sună ”zâncu” (deci Mărzâncu), mai spunea el, ar veni de la substantivul ”zână” (zâna din povești). 

Astfel, elementul lexical integrat Mărzâncu a evoluat în mai multe forme.

Mai întâi, s-a format Mărzencu (în evoluțiile ROmânești), apoi și Mărzenco (în regimurile ruso-sovietice), formând impresia eronată că ar fi de origine ucraineană, deoarece conține acel ”enco”. De fapt, și terminațiile ”o” sau ”co”, ce par ucrainene, sunt de origine latină (întâlnim în nume ca FrederiCO, VasCO, FranCO, BlanCO etc.).

Așadar, numele Mărzencu este mult mai profund decât se credea!

Am găsit rădăcinile lui clare germane, iar mai încolo, și de cele latine (italiene sau franceze).

În limba germană, elementul MÄRZ înseamnă ”martie” (a treia lună a anului). Litera Ä a limbii germane se citește ca Ă românească, iar litera Z germană se citește ca Ț românesc. Deci, tot elementul german MÄRZ (martie) se citește MĂRȚ.

De aici, numele meu, în Germania, unde trăiesc actualmente, îl pronunță toți Mărțencu / Mărțenco). Și nemții bănuiesc cu încredere că eu aș fi de origine german.

Există și multe localități sau diverse toponimice care poartă acest element în sine: Märzenich, Märzen Queller, Märzen Himmel etc. 

Iar nu departe de locul unde trăiesc, între Köln și Aachen, se situează frumosul orășel Merzenich. Etc.

În Italia, găsim toponimele Marzeno și Marzengo, iar în Franța există Marzenis.

Câte ceva înrudit găsim și la polonezi: Marzenie (vis de noapte), care vine și la ei din limba lituaniană. Un cartier al Varșoviei se numește Marzenka (aproape Marzenca).

---

Dar ziceam de mai multe descoperiri în actul de naștere, pe care însă le înșir în varianta de bază a eseului, aici, mai pe scurt...

Secretarul care a scris actul în transcripție rusească (ne este cunoscut numele lui) mai trăgea câte un pahar, până să-ți dea documentul.

Astfel, numele meu l-a scris oarecum straniu: Gheorghi. 

Aflu că m-am născut al optulea (al șaptelea dintre copiii familiei). 

Vârsta părinților înregistrată la momentul nașterii mele. Tatăl, Ignatie, avea 41 de ani, iar mama, Parascovia, 38 de ani (inițial, greșise pisarul și aici). 

Și încă multe altele. Dar mai interesant de toate, îmi spune secretarul, că m-am născut viu! Eee, cum să nu fiu bucuros! 

Și încă m-am născut cu Ministerul Securității de Stat pe frontispiciul documentului!

Nu m-a lăsat nici la naștere!

La acel moment, 

– Tata, Ignatie, abia se întorsese din lagărul gulagului, unde a stat închis mai mulți ani, ca prizonier din Armata Română;

– Bunicul Petrea Țârdea nu mai era în viață, după ce l-au luat noaptea soldații sovietici, de acasă, la 13 iunie 1941, și l-au dus fără urmă în gulag. Abia peste jumătate de secol părinții mei au aflat că bunicul a fost exterminat în lagărul Ivdel-lag, în martie 1942. 

– Familia bunicului Petrea Țârdea, bunica Ana și cei patru copii ai săi, Mihail, Vasile, Nicolae și Liuba, la momentul nașterii mele, se mai aflau în depărtarea atroce.

– Unchiul lui tata, Ion Mărzencu, luat și el, la 13 iunie 1941, cu familia (soția Liuba și feciorul George) și trimis pe ultimul său drum la Ivdel-lag, a trăit doar cu o zi mai mult decât Bunicu Petrea Țârdea. Ambii, fără mormânt...

 – Alt unchi, Vasile Mărzencu, trăia de vreo zece ani în ilegalitate, după ce evadase, în mai 1945, dintre pereții NKVD din Strășeni, și se refugiase în Ucraina Apuseană, unde a luptat cu arma în mâini, în armata lui Bandera, contra sovieticilor, sub nume clandestin (avem documentul său de acoperire).

– Încă un unchi, Tenuță Cucereanu, fratele bunicii Ana, luat și el, la 13 iunie 1941, cu familia (soția Maria, feciorii Grigore și fiica Zina), iar alt fecior, Ion, născut chiar în trenul morții spre Siberia, a fost trimis și el pe ultimul său drum la Ivdel-lag. A trăit doar vreo trei luni, fiind exterminat în octombrie, același an. Rămas si el fară mormânt.

– Și mătușa Ana Cucereanu, cumnata bunicii Ana, fără soț, doar cu fiica Maria, de 13 ani, fusese deportată în iulie 1949. La momentul nașterii mele, mai făcea și trei ani de pușcărie, pentru că l-a ripostat pe un securist sovietic, care se legase de fiică.

– Alți circa 20 de veri și verișori de ai familiei mele, dar și tanti Mărioara, sora tatei, în primul rând, cu unchiul Teodor și copilul lor Petrică, în acel moment, se aflau refugiați în România, tot ascunzându-se să nu fie prinși și trimiși înapoi în „raiul sovietic”, care însemna gulagul.

– Și tot la momentul nașterii mele, cu doar zece zile mai devreme, la 23 aprilie, unchiul Gheorghe Focșa, care n-a avut copii, fusese arestat și trimis în pușcărie specială (osobyi lagher) din Omsk, pentru rezistență antisovietică, în special, atentat la conducătorii sovietici. Era urmărit de Securitate încă din 1945. Se salvase de la deportare la 6 iulie 1949 – s-a ascuns în momentul când au venit să-l ia, strecurându-se prin fereastra din spatele casei. 

– Pe mătușa Olga, soția sa și sora tatei, au prins-o soldații și au bătut-o crunt. Dar ea a reușit, totuși, să evadeze din vagonul morții, la Strășeni, până ca trenul să pornească din loc spre Siberia. Apoi s-au adunat cu alți frați de nenorocire, rămași ca si ei, s-au înarmat și au format organizația antisovietică de rezistență armată „Armata din pădure”. 

Pe atunci, dintre cei luați, nu se întorsese încă niciunul. De aceea, după ce fusese arestat, proaspăt, și legendarul bădiță Gheorghe, numele nou-născutului în casa noastră NU a mai fost problemă.

– Băiatul se va numi AȘA!, au zis într-un glas ambii părinți.

---

Am mai multe de spus, în această zi a mea, care nu este una de naștere obișnuită. Deci, m-am născut viu! Și m-am născut sub auspiciile Securității! 

O zi frumoasă de la mine, stimați prieteni! 

Sărbători luminate!

Alăturat actului de naștere, am plasat prima fotografie a mea în viață – decupată din una de grup, a clasei mele (a 2-a sau a 3-ia, din Tătărăști), eu stând curios, înaintea inimoasei mele învățătoare Claudia (Petrovna) Boțu-Anton, care trăiește și astăzi și cărei îi urez pe această cale multă viață bună înainte!