Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, susține demersul Varșoviei de a obține un sprijin aparte din partea NATO și anume desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul Poloniei. Nauseda a adăugat că în cazul în care Alianța va lua o astfel de decizie, asta va consolida capacitatea de a descuraja inamicul și va îndeplini așteptările de securitate ale Europei.
"Recent au avut loc evenimente care sporesc prezența militară în vecinătate – în mod aparte, desfășurarea de arme nucleare tactice. Din păcate, aceasta este o realitate a zilelor noastre, atât în regiunea Kaliningrad, cât și, din câte știm, pe teritoriul Belarusului", a spus Nauseda.
În același timp, președintele Lituaniei a subliniat că posibila desfășurare a armelor nucleare în Polonia nu va reprezenta nicidecum o amenințare pentru Rusia.
"Ideea de a desfășura arme nucleare nu reprezintă o provocare și o amenințare la adresa Rusiei, ci un element al sistemului de descurajare, care ar trebui să joace un rol cu adevărat semnificativ ca factor și forță de descurajare", a subliniat Nauseda.
Declarațiile au fost făcute de Nauseda pe parcursul unei vizite efectuate împreună cu omologul polonez, Andrzej Duda, în zona coridorului Suwalki. Polonia și Lituania au demarat, începând cu ziua de duminică, 21 aprilie 2024, exerciții tactice comune. În cadrul acestor exerciții, militarii elaborează scenarii de apărare împotriva unei invazii rusești în coridorul Suwalki. (sursa: Ukrinform)