Părintele Nicolae Steinhardt dezvăluie taina libertății: ”Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte!” Un articol care ar merita să facă parte dintr-o antologie a textelor curajoase, dacă s-ar alcătui vreodată așa ceva

În 1987, în cea mai sinistră și mai criminală dictatură din Europa acelor ani, părintele Nicolae Steinhardt a reușit, printr-o neglijență a Securității, care, altminteri, îl supraveghea cu strășnicie, să publice, în revista ”Familia”, articolul ”Taina libertății”. Scris cu un curaj de-a dreptul neverosimil, conținutul va fi fost ceva de neînchipuit în acei ani ai groazei. De asemenea, articolul a comportat un caracter premonitoriu, având în vedere că, într-un viitor deloc îndepărtat, un segment important de români nu se va mai teme de moarte, fapt ce va cauza prăbușirea regimului Ceaușescu.

CITEȘTE și Nicu Steinhardt mi-a spus primul că regimul comunist se va prăbuși

Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu prezintă, pe Facebook, fragmentele din prețiosul volum ”Nicu Steinhardt în dosarele Securității 1959-1989” (Editura Nemira, 2005, pag. 30) care se referă la articolul amintit: 

”În 1987, printr-o flagrantă neglijenţă a Securităţii, în revista Familia din Oradea apare articolul lui Nicu Steinhardt, ‹Taina libertăţii›. Tonul este atât de tranşant, încât ar merita să facă parte dintr-o antologie a textelor curajoase dacă s-ar alcătui vreodată aşa ceva: 

‹Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]

Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-l aproba, a-l răspândi. […]

Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […] Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-1 inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.

Despre aceştia presupunerea realităţii unui suflet de rob îşi află confirmarea. Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria”.