Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a dat publicității, pe pagina sa oficială de Facebook, rezultatele unui sondaj, realizat în capitală, prin metoda CATI, la comanda sa, în perioada 2-9 martie. Acesta indică, printre altele, o situație care nu pare să-i fie tocmai favorabilă primarului general având în vedere că aproape jumătate dintre cei chestionați apreciază că orașul „merge” într-o direcție greșită, iar peste 40% l-ar prefera pe editul de la Sectorul 5, controversatul Cristian Popescu Piedone, lui Nicușor Dan. E însă de apreciat onestitatea actualului primar general care a publicat sondajul chiar și în condițiile în care acesta îi este ușor nefavorabil.
Există, evident, și o marjă de eroare în povestea asta (care ar putea fi însă decisivă odată transformată în procente la vot), dar este dincolo de orice îndoială că Piedone are un public votant numeros pe care nu-l interesează conexiunile politico-securistice ale acestuia și nepotismul instaurat în Primăria Sectorului 5.
Vestea bună ar fi puținele voturi obținute de AUR pentru Primărie și Consiliul General (candidatul AUR pentru Primăria, în jur de 1%, iar pentru Consiliul General al M. București, AUR ar obține în jur de 4%)
Nicușor Dan nu comentează situația, precizând că așteaptă părerile urmăritorilor săi.
Aveți mai jos graficele publicate de primarul general (inclusiv pentru opțiunile bucureștenilor la europarlamentare, unde alianța PSD-PNL conduce detașat)
Europarlamentare:
Explicații sondaj: datele au fost culese prin metoda CATI (interviu telefonic):