Lasă! (predica pe scurt)

Ce moment! Sfântul Ioan Botezătorul își dispută atribuțiile cu Domnul însuși. Ba Tu, ba eu, de parcă ar fi fost niște puștani. Ca să fim complet în ceață, pericopa evanghelică a praznicului este suspect de scurtă. În general foarte precis, ceea ce înseamnă detalii și lungime, suspans și de multe ori sclipiri de roman ultra-realist, de data aceasta Matei este zgârcit. Nu ne oferă, transcrisă, discuția, dovadă că nu lucra pentru servicii, indicând doar o sumară linie a dialogului și, pe scurt, cele petrecute. Ne lasă cumva cu nostalgia de a nu fi fost, în timp și spațiu, de față. Pare el însuși blocat de schimbarea fundamentală de roluri: Cel fără de păcat primește curăția celor cu păcate, Cel care a făcut lumea se smerește, Cel care ar trebui să conducă se lasă condus și, culmea culmilor, insistă. Nu amână. De parcă ar fi avut un plan. Știe că momentul a sosit, așa cum știe cele care se vor petrece cu Ioan. În curând. Nu îl poate salva, neavând logica milionarilor de a lua avionul cu valiza de bani. Nu intervine în seria de confuzii și neînțelegeri care se produc în numele libertății. Asemeni prietenilor Lui, în frunte cu Sfinții, Se livrează. Pur și simplu. Asta se cheamă în greaca veche: κένωσις. Greu de tradus. Ceva între uitare de sine și auto-abandonare, despuiere de orice rang, semn de putere, simboluri de bogăție, fără ceas exorbitant pe mână, adică opusul radical a dorinței de a ști tot localul cine stă la masă cu fetele cele mai frumoase. Din perspectiva marketingului, o atitudine care nu ar fi făcut niciun rating. În fapt, se anticipă, sub ochii noștri, singurătatea, lipsa de spectaculozitate a Mormântului. 

Pe de altă parte, pe cât de discretă s-a dorit Nașterea, cu tot cu magi, pe atât de evident, pe față, este Botezul. Domnul nu se ascunde, nefiind un transfug în propria Creație. Mai mult, se arată în toată splendoarea trinitară. Nu întâmplător, în greacă, azi este Theophania, adică arătarea de Sine a lui Dumnezeu. Ca pe Tabor, de pildă. Dacă, la început, în circumstanțele spionajului cu interese criminale al lui Irod, Iisus, Maria și Iosif iau calea Egiptului, iar după aceea Mântuitorul rămâne cumva anonim – nu știm ce echipă sportivă din Nazaret prefera –, ajutându-l pe bătrânul tâmplar în atelier și, uneori, scăpând la sinagogă pentru a tâlcui Scriptura în fața unui public vizibil încurcat, recuperat în cele din urmă de Mama, de data aceasta totul este la vedere. Inclusiv documentar. Ar spune consultanții de azi: începe să se banalizeze. Treaba avansează, cum știm, atât de rău, încât ajunge să fie răstignit și să se prăvălească o piatră grea la gura locului de veci, da, cea despre care femeile mironosițe își făceau gânduri cum să o miște. În acest flux omenesc apare însă o mare fisură, neînțeleasă până azi: Învierea. Dar să revenim la Botez.

Deci, cum ar zice Maria mea atunci când vrea să îmi explice o situație, Domnul vine la râul Iordan. Observație: iconarii reprezintă râul când aproape uscat, când gata să inunde. Se simte o anumită nesiguranță care evidențiază nefirescul clipei: Domnul respectă regulile, nu cere dispensă, nu evită să fie botezat aidoma sutelor sau chiar miilor de oameni convinși de autenticitatea chemării Înaintemergătorului. Totul se consumă dens, cu voce de sus, aiuritoare, gesturi măsurate și simple. Nu tu paranghelie, tradiții și capricii, minijupe și nași necatehizați, ca să nu mai amintesc de musafirii care par scăpați dintr-un cutremur, aduși direct de ambulanță. În plus, Cel botezat nu plânge. O spun tot timpul la încreștinările pruncilor: Botezul a fost lăsat pentru maturi, în cunoștință de cauză. Abia evoluția ulterioară a comunităților a determinat trecerea la varianta de azi. Cu molime și pandemii pe cap, războaie și insecurități majore, Taina intrării în Biserică nu mai putea fi amânată. În consecință, dată fiind urgența, este și singura Taină, redusă la formula baptismală, pe care, la nevoie, o poate, pompos formulat, oficia femeia. Mama, moașa, asistenta. Evident, și tata sau bunicul. O informație utilă!

Pentru a încheia la timp, Domnul și Mântuitorul nostru lasă ca umanitatea să își facă, nemijlocit, numărul, să Îl primească așa cum știe și poate. Spunându-i lui Ioan “lasă!”, luându-i astfel tema de a nu face nefăcute, Hristos răspunde, ca un ecou, acceptului îngrijorat al Născătoarei Sale: Fiat! 

Sus să avem inimile!