Beznă în centrul Moscovei. Miniștrii ruși au participat, pe întuneric, la o ședință prezidată de Putin


Beznă în centrul Moscovei. Miniștrii ruși au participat, pe întuneric, la o ședință prezidată de Putin

În Moskva-City, un district de afaceri din capitala rusă, Moscova, a avut loc o masivă pană de curent, motiv pentru care cel puțin doi miniștri au participat pe întuneric la o ședință „live” cu liderul Vladimir Putin. 

Potrivit RBC și RIA Novosti, preluată de Ukrainska Pravda, trei blocuri turn din Moskva-City au fost deconectate de la rețea, inclusiv complexul cartierului IQ, unde se află mai multe ministere, printre care Ministerul Dezvoltării Economice, Ministerul Industriei și Comerțului și Ministerul Dezvoltării Digitale, Comunicațiilor și Mass-media. 

Era evident că la sediul ministerelor nu era electricitate în timpul întânirii virtuale cu Putin și că Maksim Reshetnikov, ministrul Dezvoltării Economice, și Denis Manturov, ministrul Industriei și Comerțului, stăteau pe întuneric. 

Putin i-a sugerat lui Reshetnikov, care se afla în Moskva-City în acel moment, să prezinte un raport despre investiții și și-a exprimat speranța că faptul că a fost lăsat fără electricitate nu va afecta întâlnirea.

În ultimele zile, în urma atacurile masive ale rușilor asupra infrastructurii din Ucraina, milioane de ucraineni au rămas fără curent electric.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.