BBC (Rusia) publică câteva dintre cele mai importante reacții ale diverselor facțiuni politice și orientări ideologice din Rusia la moartea Dariei Dughina, victimă sâmbătă seară a unui atentat cu bombă artizanală, amplasată în mașina în care ar fi trebuit să se afle și tatăl său, Aleksander Dughin, supranumit „creierul lui Putin”.
Din reacțiile opinenților rezultă două direcții principale: susținătorii invaziei din Ucraina dau vina pe Kiev, în vreme că opozanții suspectează serviciile secrete ale Rusiei, prezicând o viitoare epurare în sistem. Însă nici unii, nici alții nu au dovezi solide în sprijinul afirmațiilor emise.
Opiniile pe care le vom reda mai jos nu sunt însă singurele ipoteze vehiculate în spațiul public cu privire la motivele și autorii atentatului care l-ar fi vizat, după unele păreri, de fapt, pe Aleksandr Dughin.
The Guardian a preluat, duminică, afirmațiile fostului deputat rus Ilya Ponomarev, refugiat la Kiev, care susține că asasinatul ar fi fost comis de partizani ruși, membri ai unei grupări clandestine cunoscute drept „Armata Națională Republicană”, care ar lucra în interiorul Rusiei pentru a răsturna regimul lui Putin. Într-un interviu pentru „February Morning”, canal TV rusesc de opoziție pe care lansat la Kiev la începutul acestui an, Ponomarev mai spunea că partizanii din Rusia sunt gata să conducă alte atacuri similare împotriva unor ținte importante legate de Kremlin, inclusiv oficiali, oligarhi și membri ai agențiilor de securitate ale Rusiei.
Serghei Karnaukhov, prieten apropiat al lui Dughin: „Daria, și nu tatăl ei, ar fi putut fi ținta vizată. Ea devenise mai ușor de recunoscut în politica publică decât tatăl ei.”
Teologul Andrei Viaceslavovici Kuraev, blogger și protodiacon, un critic constant al „politicilor” adoptate de Biserica Ortodoxă Rusă (foto jos): „Comunitatea serviciilor secrete ale Rusiei a ucis-o, temându-se că era „embrionul unei Marine Le Pen rusești". Kremlinul are numeroase motive să se teamă mai tare de „patrioții radicali" decât de liberali, iar Dughina ar fi putut aspira să conteste la un moment dat elitele actuale”. Kuraev a studiat, între 1988 și 1990, la Institutul Teologic din București. Potrivit Radio Free Europe, protodiaconul Bisericii Ortodoxe Ruse Andrei Kuraev este misionar, activist civic, scriitor, preot. Datorită vocii sale distincte și a criticilor aduse puterii și clerului din Rusia el a pierdut în ultimii ani un șir de funcții și poziții importante – nu mai este profesor al Academiei Duhovnicești din Moscova și nici colaborator științific superior al Catedrei de filozofie și religie a Facultății de Filozofie a Universității de la Moscova. Faptul că se încearcă marginalizarea prezenței sale publice în Rusia vorbește despre caracterul complex și complicat al relațiilor sale cu capii Bisericii ortodoxe ruse.
Fiica senatorului Elena Mizulina, Ekaterina Mizulina: „Această crimă este o „verigă în lanțul" atacurilor împotriva celor care pledează pentru Russkiy Mir și pentru invadarea Ucrainei”. Mizulina consideră că poate fi vorba chiar despre o campania mai amplă împotriva rușilor, solicitând, drept represalii, „epurarea rapidă a teroriștilor și ucigașilor din Kiev, Harkiv, Odesa și alte orașe rusești” (referindu-se evident, de fapt, la orașe care aparțin Ucrainei, n.red.).
Naționalistul rus Vladimir Tor (numele real de familie "Kralin"): Uciderea fiicei lui Dughin este "o lovitură deliberată și țintită împotriva Rusiei și a rușilor".
Mâna dreaptă a lui Navalnîi, Leonid Volkov, consideră că uciderea Dughinei ar urma să devină „baza teoretică” pentru legitimarea „unui nou val de teroare" (inclusiv împotriva rudelor persoanelor considerate „ținte” pentru Putin).
Expertul politic Tatiana Stanovaya: Asasinarea Dariei Dughina va spori nemulțumirea conservatorilor din Rusia și va crește presiunea acestora pentru o conducere politică mai radicală (și mai agresivă în Ucraina) decât poate livra Kremlinul.
Expertul politic Andrey Piontkovsky: Asasinarea fiicei lui Dughin reprezintă un avertisment al regimului Putin pentru Aleksander Dughin, „liderul spiritual ultra-fascist al Rusiei", de a reduce criticile grupului său la adresa lui Putin și a strategiei militare a Kremlinului.