Sacul și peticul! Regimul totalitar de la Phenian a recunoscut independența republicilor separatiste din estul Ucrainei - Doneţk şi Lugansk / Kievul a anunțat imediat ruperea relațiilor cu Coreea de Nord


Sacul și peticul! Regimul totalitar de la Phenian a recunoscut independența republicilor separatiste din estul Ucrainei - Doneţk şi Lugansk / Kievul a anunțat imediat ruperea relațiilor cu Coreea de Nord

Coreea de Nord a recunoscut, miercuri, cele două „republici populare" separatiste proruse din estul Ucrainei drept state independente.

Ucraina a decis, tot miercuri, să rupă relaţiile diplomatice cu Coreea de Nord, după ce regimul de la Phenian a anunțat recunoașterea celor două republici separatist.

„Considerăm că această decizie este o tentativă a Phenianului de a submina suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a precizat Ministerul Afacerilor Eextern ucrainean într-un comunicat.

Această recunoaştere ar fi a treia, după cea din partea Siriei, la sfârşitul lui iunie, şi cea din partea Rusiei, cu câteva zile înainte ca Moscova să-şi lanseze ofensiva împotriva Ucrainei, în februarie, scrie agerpres.ro

„Reprezentanţa diplomatică" a separatiştilor la Moscova a difuzat pe Telegram o fotografie cu reprezentanta sa, Olga Makeeva, primind ceea ce ea prezintă a fi o scrisoare de recunoaştere din mâinile ambasadorului nord-coreean Sin Hong Chol.

Cu puţin timp înainte de aceasta, liderul teritoriului separatist Doneţk, Denis Puşilin, a anunţat această recunoaştere din partea autorităţilor nord-coreene. "Statutul internaţional al Republicii Populare Doneţk continuă să se întărească", a spus el. "Aceasta este o nouă victorie pentru diplomaţia noastră", a adăugat el pentru AFP.

Ambasada Coreei de Nord la Moscova a confirmat că a recunoscut miercuri independenţa ambelor entităţi teritoriale, Doneţk şi Lugansk, a informat mai târziu agenţia de presă TASS.

Rusia şi-a justificat ofensiva militară împotriva Ucrainei prin necesitatea de a apăra aceste entităţi separatiste din estul ţării.

Moscova este considerată de Occident, în pofida infirmărilor sale, instigatoarea acestor mişcări separatiste în 2014, în urma anexării de către Rusia a Peninsulei ucrainene.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.