VIDEO. Rușii n-au nimic sfânt! Cea mai celebră doctoriță a Ucrainei a salvat și militari ruși răniți până să fie răpită de forțele Moscovei. Propaganda Kremlinului o acuză acum de trafic de organe și legături cu Regimentul Azov. „Taira” a realizat însă un film-document cu o cameră de corp


VIDEO. Rușii n-au nimic sfânt! Cea mai celebră doctoriță a Ucrainei a salvat și militari ruși răniți până să fie răpită de forțele Moscovei. Propaganda Kremlinului o acuză acum de trafic de organe și legături cu Regimentul Azov. „Taira” a realizat însă un film-document cu o cameră de corp

Povestea dramatică a medicului Iulia Paievska, cunoscută în Ucraina mai ales drept „Taira”, răpită de trupele ruse în Mariupol în urmă cu două luni, revine în atenție după publicarea cutremurătoarelor imagini video înregistrate de aceasta cu o bodycam (camera corporală), în cea mai cumplită perioadă a asedierii orașului de către forțele dezlănțuite ale Kremlinului.

Iulia Paievska, 53 de ani, a reușit să transmită unui jurnalist de la agenția Associated Press (AP) înregistrările video, realizate pe front, la începutul lunii martie, vreme de aproximativ două săptămâni, pe parcursul intervențiilor cadrelor medicale pentru salvarea răniților ucraineni și chiar a unor militari ruși luați prizonieri. 

Medicul a fost capturat de forțele ruse pe 16 martie și a dispărut, în prezent aflându-se, după cum apreciază familia, pe teritoriul Rusiei, unde este ținut cu forța și chiar s-ar încerca punerea sa sub acuzare, ba pentru trafic de organe, ba pentru pentru legături cu „naziștii” din Regimentul Azov. Însă jurnaliștii americani de la AP spun că nu au reușit să găsească vreo dovadă în sprijinul acestor alegații, colegii Tairei afirmând la unison cu nu are vreo legătură cu Azov, iar filmările ei în care sunt tratați soldați ruți sunt o dovadă indubitabilă a faptului că salva vieți nediscriminatoriu, în virtutea jurământului medical depus. 

Filmările Tairei surprind cele mai dramatice momente ale războiului, tineri militari mutilați pe viață din care sângele curge ca la robinet sau copii grav răniți de bombardamente, dar și compasiunea, curajul și devotamentul corpului medical, în ciuda numărului copleșitor de cazuri, toate grave sau deosebit de grave. Unii pacienți mor pe masa de operație, iar Taira poate fi auzită cum blesteamă și plânge în hohote când victima este doar un puști abia intrat în adolescență. VIDEO la finalul textului. Imaginile sunt însă foarte dramatice și vă pot afecta emoțional!

La fel de blândă pare și cu soldații ruși răniți pe care militarii ucraineni îi aduc la spital pentru a fi tratați, dar nu se pot abține să nu îi chestioneze răstit „de ce ați venit în țara noastră să ne omorâți?”. Taira îi temperează pe ucraineni și le acordă rușilor tot suportul medical. 

„Să acuzi un medic voluntar de toate nenorocirile, inclusive de trafic de organe, este cea mai odioasă propaganda. Nici măcar nu-mi dau seama de ce fac asta”, spune soțul Tairei, Vadim Puzanov.

„Este un medic autentic, apolitic, car ajută pe oricine are nevoie”, spune unul dintre colegii Tairei.

Ea a participat la Jocurile Invictus din partea Ucrainei, iar anul trecut a primit o cameră corporală pentru a ajuta la filmarea unui documentar pentru Netflix, produs de Prințul Harry, despre o serie de figure inspiraționale. Este vorba desopre camera cu care a filmat primele două săptămâni de sânge în Mariupolul asediat. 

După estimările oficiale, din 2014, Taira ar fi salvat viața a peste 500 de militari ucraineni. 

AP mai scrie că medicii ucraineni, spitalele și alte instituții sanitare au reprezentat unele din țintele predilecte ale rușilor în războiul care durează de aproape trei luni. 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.