Călin Georgescu, ucenicul nenicului Franț

Călin Georgescu îmi amintește izbitor de un unchi de-al meu, din Ciorogârla. Fratele vitreg al mamei, copil din prima căsătorie a bunicului, era predestinat prin onomastică leadershipului. Bunicul, alt personaj hedonist şi aventurier, venit din Bihor în Regat prin 1920, îi dăduse numele de botez Franț, pentru a-şi arăta atașamentul față de împǎratul Franz Josef al Austro- Ungariei. 

Franț din Ciorogârla, un adevărat baron de Münchausen comunal, cu un incredibil dar al persuasiunii, avea aceeași calitate intelectuală ca și Călin Georgescu. Adică, putea să debiteze la foc automat orice minciună sau tâmpenie îi trecea prin cap și să convingă auditoriul că este genial. Nu puteai să îi spui ceva, politică, sport, istorie, fără să te contrazică. Şi chiar dacă avea cele mai cretine argumente pentru un om cu minimă educație, convingea lumea cât de prost este preopinentul lui - care, habar nu avea că, dau un exemplu, Ștefan cel Mare nu l-a iertat niciodată pe Mihai Viteazul, pe care l-a prins la mă-sa în dormitor. Ceea ce explica şi întârzierea cu câteva secole a Unirii.

Mi-aduc aminte cum, copil fiind, m-a dus cu el la crâșma din sat și, cât eu m-am chinuit cu o ciocolată Rom tricolor, pe care mi-o luase chiar dacă am spus că o detest, le-a povestit consătenilor care îl ascultau cu gura căscată, pentru a 100-a oară, capodopera lui. Aventura lui de o noapte cu Sara Montiel, o vedetă de film din Spania, care vizitase România în 1966. Aveam vreo 10 ani și mă umfla râsul de ridicolul poveștii. Adică, cât de imbecil să fii să crezi că amanta regelui Juan Carlos i-a cântat pe genunchi într-o bodegă din Eforie, înainte de a se abandona unui sex sălbatic pe patul unui sanatoriu pentru membri cooperatori unde era el cazat. Nu și pe cei din public, care vedeau în consătean întruparea visului ciorogârlan de succes. Fix așa cum înghit azi prostanii pe nemestecate diareea verbală a tâmpitului ce se vrea președinte.

Când l-am văzut pe Călin Georgescu contestând formula apei, invocând funcțiile nebănuite ale piramidelor și perorând cu gravitate despre periculozitatea lui Cristos și secundul său în smardoială, Eminescu, m-am gândit că, totuși, nenicul Franț ar fi fost un preşedinte chiar mai plauzibil ca Georgescu. Măcar pentru că, deşi era mort de vreo 20 de ani, Dumnezeu să îl ierte, ultima dată când am fost la Ciorogârla, un vânzător iscoditor de la magazin, aflând din ce familie sunt, m-a măsurat de sus până jos și a șoptit gâtuit: “Chiar ești nepotul lui Franț care a f…t-o pe Sara Montiel?”. Pentru că eroii nu mor niciodată!