Înainte de întoarcerea în România unde de curând și-a achiziționat și „căsuță” despre care PODUL a scris AICI, soții Cristela și Călin Georgescu au petrecut mulți ani în Austria, unde, potrivit unei anchete RISE PROJECT, au investit sute de mii de euro în imobiliare.
RISE a descoperit că banii proveneau dintr-o altă tranzacție imobiliară pe care familia Georgescu o derulase anterior în România.
Câteva fragmente din investigația RISE: „Împreună cu jurnaliştii de investigaţie ai publicației Profil, din Austria, am identificat câteva dintre achiziţiile făcute de cuplul Georgescu în ultimii cincisprezece ani.
Prima tranzacție are loc în 5 iunie 2011, când familia Georgescu semnează un contract de vânzare cumpărare pentru un apartament în valoare de 110 mii de euro, într-o localitate de lângă Viena. În acest moment, Călin Georgescu începe al doilea an de activitate în poziția de raportor la ONU.Ultima oră.
Cinci luni mai târziu, în 3 noiembrie 2011, soții Georgescu cumpară a doua proprietate în Austria. Este vorba despre o vilă pentru care plătesc 410 mii de euro. Imobilul se află în Alland, localitate pitorească care se întinde pe niște coline împădurite la doar 30 de kilometri de Viena, capitala Austriei.
Documentele obținute de RISE și cronologia tranzacțiilor sugerează că parte din bani ar fi venit din România, unde cuplul Georgescu a făcut primul milion de euro cu o altă tranzacție imobiliară. Banii au venit de la un membru al tandemului PSD Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu, grupare care numără ani grei de închisoare pentru corupție, multe retrocedări ilegale și combinații imobiliare pe litoral.
În 25 iulie 2011, omul de afaceri Husein Ozghen, apropiatul grupării din Constanța, cumpără cu 4.27 milioane de RON (aproape 1 milion de euro) o proprietate imobiliară, iar banii sunt încasați de Cristela Georgescu, soția candidatului la prezidențiale.
Era o vilă din Corbeanca de 126 de mp și un teren de 533 de metri pătrați. În istoricul acestei proprietăți figurează Andrei Deak de la care Cristela Georgescu achiziționase în 2006 un imobil cu doar 23.000 de euro.
Contactat telefonic, Andrei Deak și-a amintit mai greu detaliile tranzacției. Dar, a confirmat-o. (…)
Andrei Deak s-a născut la Moscova, în URSS, dar locuiește în România. Conform CNSAS a fost recrutat în 1979 de Securitate și a semnat un angajament pe vremea când era ghid turistic în cadrul agenției de stat BTT. A dat informări plătite cu privire la studenții străini veniți în România și turistii, cu predilecție cei din SUA sau Marea Britanie. A purtat numele conspirativ Andi. Din documentele consultate de RISE rezultă că înainte de 1989 acesta făcea drumuri dese în URSS, unde locuia familia lui. CNSAS a solicitat constatarea calității de colaborator al Securitatea, dar Deak a câștigat procesul în instanță.
Patru luni mai târziu, în 10 noiembrie 2011, drumurile notariale ale familiei Georgescu se intersectează din nou cu cele ale lui Husein Ozghen într-o tranzacție mai modestă. De această dată, vânzătorul este Aneta Georgescu, mama lui Călin Georgescu, de la care Ozghen cumpără un apartament cu trei camere dintr-un bloc comunist de patru etaje din zona policlinicii Titan, sectorul 3.
Prețul a fost de de 100.000 euro.”
RISE PROJECT a realizat și o hartă a încrengăturilor de afaceri ale grupării Mazăre:
Investigația poate fi citită integral AICI
Pentru vila de la Mogoșoaia achiziționată recent și despre care PODUL a scris AICI, soții Georgescu au plătit 560.000 de euro, deși în declarația de avere pe 2023 declară în conturi 264.000 de euro.
Publicația SNOOP scrie și ea, tot joi, despre casele în care stă zilele acestea familia Georgescu la Izvorani.
Cele două case identice de unde Călin Georgescu își duce campania electorală, pe care le numește „sediu de partid”, se află pe strada Complex Olimpic din Izvorani, județul Ilfov.
Ambele proprietăți apar pe numele unui tânăr de 24 de ani, Andy-Constantin Lupu, fost membru AUR, în prezent președintele partidului Lege Educație Unitate (LEU), înființat în 23 mai 2022.
Andy Lupu deține, oficial, cele două vile de la Izvorani, folosite ca sediu de campanie pentru candidatul independent Călin Georgescu.
Tatăl lui Andy, Constantin Lupu, are dublă cetățenie, iar adresa din Republica Moldova este acasă la fostul vicepremier Nicolae Andronic.
În 2014, Andronic i-a lăsat partidul pe care îl conducea lui Renato Usatîi, controversatul fost primar de la Bălți și om cu afaceri în Rusia.
În 2021, Constantin Lupu a candidat la alegerile parlamentare din R. Moldova din partea unui partid ale cărui liste erau deschise de fosta propunere de premier a alianței Socialiștilor (formată din prorusul Igor Dodon și partidul lui Ilan Șor, oligarh prorus).
Andronic recunoaște relația și faptul că îl găzduiește pe Lupu nu doar cu adresa din buletin, ci și atunci când acesta nu doarme la hotel, în deplasările pe care le face în R. Moldova.
În 2014, Andronic i-a cedat partidul controversatului politician și om de afaceri Renato Usatîi, iar în 2015, partidul și-a schimbat denumirea, devenind „Partidul Nostru”.
Contactat de Snoop, Andronic a admis că este prieten, dar nu a putut să spună de unde se știe Georgescu cu familia Lupu, afirmând însă un lucru straniu: „De unde-l știe (Lupu, n.r.) pe Georgescu? Nu mai știu, fraților. Sau sunt penticostali, sau sunt masoni. Ceva… Dar care e problema? E o crimă să-l știi pe Georgescu?” . Ancheta SNOOP poate fi citită integral AICI