EXCLUSIV: Prăbușirea și lumina poetului Nichifor Crainic. Turna și o recunoștea în fața oricui, din pricina torturilor pătimite, dar făcea posibilă o MINUNE a cuvintelor. Mărturiile fostului deținut politic Traian Bodea. Unde sunt cei care nu mai sunt?

Scriitor, fost profesor de limba română și fost deținut politic, domnul Traian Bodea avea să ajungă de două ori, în a doua jumătate a anilor ꞌ50, la penitenciarul Aiud, în perioade în care această bolgie a morții era condusă de securiștii criminali Iosif Koller și Gheorghe Crăciun. 

Printre figurile întâlnite la Aiud, Traian Bodea o reține și pe cea a poetului Nichifor Crainic, care deși devenise turnător – fapt anunțat chiar de el, indiferent de celula în care ajungea, din pricina numeroaselor torturi la care îl supuseseră securiștii și a bătăilor sălbatice primite de la gardieni –, era stimat în continuare de deținuți, care-i înțelegeau și-i deplângeau prăbușirea. 

”Când Nichifor Crainic finaliza o nouă poezie, aceasta ne era transmisă la perete, ajungând curând în tot penitenciarul prin intermediul comunicării Morse. Poeziile erau repetate, învățate și ajungeau în toate marile penitenciare și lagăre ale țării, purtate în mințile și în inimile deținuților transferați. 

E drept, Crainic turna, dar la fel de adevărat era și că făcea posibilă o astfel de minune, o minune a cuvintelor care ne îmbărbăta și ne ajuta să rezistăm în condițiile acelea criminale. În perioada de la Aiud am învățat multe poezii de Nichifor Crainic și Radu Gyr. Unele mi-au rămas întipărite în memorie și nu le voi uita câte zile oi avea. De exemplu, vă pot recita oricând, la orice oră din zi sau din noapte, ‹Înțeleptul› lui Radu Gyr”, relatează Traian Bodea, într-un interviu exclusiv acordat Podul.ro.

Vă prezentăm în integralitate fragmentele în care domnul Traian Bodea face referire la Nichifor Crainic:

Traian Bodea: Potrivit regulamentului, ar fi trebuit să fim scoși la plimbare timp de 20 de minute pe zi. A trecut și o lună fără să ne scoată. ”Solar” i se spunea plimbării. Când în sfârșit eram scoși la solar, ne duceau undeva în curtea închisorii, într-o împrejmuire, unde stăteam toți cu mâinile la spate și ne învârteam în jurul unui gardian, cu ochii în pământ și fără să avem voie să stăm de vorbă. Rareori ni se permitea să stăm la plimbare cele 20 de minute, de regulă întreaga chestie ținea undeva la 9-10 minute, nici vorbă de acordarea timpului regulamentar, fiindcă regulamentul era folosit doar împotriva, nu și în favoarea noastră, chiar dacă existau unele prevederi în acest sens. Uneori se întâmpla să fie scoase două celule în același timp, doar ca să scape gardienii mai repede de corvada asta. La solar luam de multe ori bătaie dacă îndrăzneam să spunem ceva, orice, fiindcă nu ne riscam noi să spunem lucruri interzise, ci erau discuții obișnuite, ”uite ce frumos e soarele”, ”uite ce înnorat e”, banalități de-astea... Am văzut deținuți izbiți cu bulanele, călcați în picioare și umiliți groaznic doar pentru așa ceva. 

În câteva rânduri am avut ocazia să fiu la solar cu Nichifor Crainic, care era închis în celula de lângă cea în care stăteam eu. 

– Uite, ăla e Nichifor Crainic, mi-a spus domnul Ungureanu.   

Era bătrân și tare amărât săracul. Securiștii și gardienii îl nenorociseră în torturi și bătăi. Toată lumea știa că devenise turnător. O spunea chiar el, când intra într-o celulă sau alta: 

–  Nu vorbiți față de mine lucruri interzise, că eu nu suport să mă bată și spun...

Când zicea asta, simțeai că parcă își cerea iertare. Nu-i ușor să critici pe cineva de vârsta și valoarea lui, mai ales că trecuse prin atâtea și atâtea nenorociri în anchete, în pușcării și-n lagăre. Nu era doar un mare poet, un poet teribil, ci și un intelectual de calibru, o valoare a țării ăsteia. Multe din poeziile lui sunt superbe, revelatorii... emană un continent de suferință, de pierzanie... Însă moral îl distruseseră pe Crainic, zdrobiseră omul care fusese cândva, devenise o umbră. 

Cu toate acestea, să știți că deținuții îl stimau în continuare, îi înțelegeau și-i deplângeau prăbușirea. Țin minte că învățasem câteva poezii ale lui Crainic, poezii transmise prin Morse. Eu nu deprinsesem încă tehnica asta de comunicare, dar inginerul Ungureanu și comandorul Enescu băteau deseori la perete, așa că eram la curent cu ce se petrecea în pușcărie. Când Nichifor Crainic finaliza o nouă poezie, aceasta ne era transmisă la perete, ajungând curând în tot penitenciarul prin intermediul acestei forme de comunicare. Poeziile erau repetate, învățate și ajungeau în toate marile penitenciare și lagăre ale țării, purtate în mințile și în inimile deținuților transferați. 

E drept, Crainic turna, dar la fel de adevărat era și că făcea posibilă o astfel de minune, o minune a cuvintelor care ne îmbărbăta și ne ajuta să rezistăm în condițiile acelea criminale. În perioada de la Aiud am învățat multe poezii de Nichifor Crainic și Radu Gyr. Unele mi-au rămas întipărite în memorie și nu le voi uita câte zile oi avea. De exemplu, vă pot recita oricând, la orice oră din zi sau din noapte, ”Înțeleptul” lui Radu Gyr.

Citește întregul interviu AICI.