EXCLUSIV: Stataliștii și moldoveniștii sunt urmașii cuplului criminal Ribbentrop-Molotov. R.Moldova NU e un stat, ci o gubernie eșuată. ”Noul proiect de țară”, o nălucă stalinistă

Și în prezent  se promovează de către guvernanți năluca stalinistă – „Noul proiect de țară”

Argument 

Pentru a înțelege spiritul Declarației de Independență a Republicii Moldova față de Imperiul rusesc de ocupație trebuie, în mod imperativ, să ne clarificăm ce reprezintă „Statul” ca instituție și subiect de drept constituțional și drept internațional public. Acest raționament se impune dat fiind că guvernările (Parlamentul și Șeful statului) începând cu 1994 și în prezent, nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă semnificația statulu în fond, precum și semnificația, rolul statului Republica Moldova clar determinat în Declarația de Independență din 27 august 1991. 

În articolul dat vom defini noțiunea de „Stat”, precum și procesul natural de formare și clasificare a lui. În același timp, vom demonstra specificul și menirea statului Republica Moldova ca instituție proprie în procesul natural și legal de reunificare a noastră Națională și Teritorială într-un singur stat – România. Și, totodată, pericolul „conceptelor stataliste și moldoveniste” vehiculate de „Nou proiect de stat”: 

Definirea și elementele de constituire ale statului

Noțiunea de stat utilizată astăzi atât în dreptul constituțional, cât și în dreptul internațional public a fost utilizată de către fondatorul științei politice - Niccolo Machiavelli în opera sa fundamentală „Il principe” (1516). Astfel, autorul menționa: „Toate statele, toate stăpânirile care au avut și au putere asupra oamenilor au fost și sunt fie republici, fie principate”. În conceptul științifico-etatic, statul desemnează o entitate abstractă, care constituie cadrul și totodată suportul puterii politice. 

În acest context, statul, ca produs istoric îndelungat, este o instituție politică – subiect de drept. Cât privește definirea noțiunii „stat”, apoi, doctrina constituțională, precum și Teoria Generală a Dreptului sunt bogate în opinii. Însă, după o analiză a acestor definiții și în urma unei sinteze, ajungem la una și aceeași structură, de elemente fie în „lato sensu” sau „stricto sensu”.

Astfel, în doctrina constituțională națională statul semnifică „dimensiunea specifică și esențială a societății politice, societate care a rezultat din fixarea pe un teritoriu determinat a unei colectivități umane relativ omogene, întruchipând Națiunea și care este guvernată de o putere instituțională, având capacitatea și mijloacele de a exprima și de a realiza voința unei părți din colectivitate ca voință generală”. Pe când în doctrina franceză, statul este definit simplu ca o „îmbinare a unor elemente de fapt, precum populația și teritoriul, cu elemente de drept, precum o organizare și o putere de constrângere”.

Astfel, trei sunt elementele constitutive ale noțiunii, respectiv a statului ca entitate politico-juridică: 1) Națiunea; 2) Teritoriul și 3) Puterea de stat. 

Națiunea „ca formă superioară de comunitate umană, inconfundabilă cu alte colectivități (…) este o realitate complexă și este totodată procesul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică de limbă, de cultură, de religie, de factură psihică, de viață, de tradiții, de idealuri, dar mai ales trecutul istoric și de voința de a fi împreună a celor care au domnit pe un teritoriu. Sentimentul național constituie astfel cel mai puternic ferment al coeziunii statului și al permanenței lui”. Or tocmai Națiunea Română, în unitatea sa organică, a întrunit și întrunește toate aceste elemente. 

Anume aceste calități în complexitatea lor au pus sentimentul principiului naționalităților din care a rezultat dreptul naționalităților la autodeterminare, drept încetățenit concomitent cu formarea statelor naționale, începând cu sec. al XIX. 

În secolul XIX se constituie Statele Naționale: Germania, Italia și România

Însă, până la sfârșitul primului Război Mondial mai existau trei mari Imperii: Otoman, Rus și Austro-Ungar. În cadrul acestor imperii încă rămâneau subjugate multe popoare cotropite, inclusiv și românii basarabeni anexați la 1812 de către Imperiul Rus. 

Odată cu căderea acestor imperii e pus pe tapet principiul autodeterminării naționale prin care se subînțelege și în prezent „acea regulă internațională, potrivit căreia orice comunitate umană legată printr-o identitate de aspirații și interese de limbă, obiceiuri, caracter și tradiții are dreptul de a se elibera din opresiunea unui guvern străin și de a se organiza într-un stat propriu”. Indiscutabil, că și de această dată, românimea băștinașă care forma poporul Basarabiei, parte componentă teritorial al Principatului Moldova, întrunea toate condițiile. Acesta a servit drept temei istoric și juridic pentru Sfatul Țării, organ legal și legitim autentic al poporului să adopte la 27 martie 1918 Actul Unirii Basarabiei cu România. Acest act epocal este în vigoare și astăzi și produce efectele juridico-politice de rigoare. 

Teritoriul 

Teritoriul, sub aspect juridic de drept internațional public, reprezintă partea din globul pământesc pe care s-a constituit și consolidat Națiunea și asupra căruia statul își exercită suveranitatea. Astfel, românimea sau poporul Basarabiei se afla pe teritoriul său istoric și etnic al devenirii sale naționale. Observăm, așadar, că la data adoptării Actului Unirii de la 27 martie 1918 erau legal și legitim întrunite ambele elemente constitutive de drept caracteristice statului. Totodată era constituit și funcționa legal Sfatul Țării ca un fel de al treilea element al statului, care exercita suveranitatea în raport cu populația și teritoriul Basarabiei.

Iată din ce considerente ale dreptului constituțional și ale dreptului internațional public, mai întâi Basarabia, la 27 martie 1918, prin hotărârea Sfatului Țării, s-a Unit cu România, apoi Bucovina și în sfârșit, la 1 decembrie, la Alba-Iulia, s-a finalizat procesul natural de formare a Statului Național Unitar Român. 

Anume, ca rezultat al acestui proces „Țara este statul închegat care conține în sine atât națiunea cât și solul, statul născut în mod natural este din pământul plămădit cu sânge, iar nu o simplă creatură a unor interese și acorduri internaționale”.

În această formă naturală România a fost recunoscută pe plan mondial, după Convenția de la Paris din 1920, inclusiv și de către Rusia sovietică la 1933

Dar, după ce poporul român a fost din nou dezmembrat ca rezultat al odiosului Pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care populația română, situată în acest spațiu, a fost din nou ocupată de Imperiul Sovietic. Urmând planul diabolic, la 2 august 1940, contrar tuturor reglementărilor internaționale și chiar interne, Guvernul Sovietic a format „o creatură juridică de moment a unor interese” vădite ale Moscovei, inclusiv fragmentarea teritorială a Basarabiei istorice (2 august 1940), prin cedarea județelor de Sud (Cetatea Albă, Chilia și Ismail) și, la Nord, a ținutului Hotin către Ucraina sovietică.

După reocuparea din  august 1944 a acestui teritoriu, „creatura juridică” a fost menținută, dar nu în interesul poporului, ci cu intenții de expansionism asupra întregii României. Însă mulțumită Bunului Dumnezeu, Imperiul răului – Uniunea Sovietică a falimentat prin aplicarea dreptului la autodeterminarea popoarelor asuprite. 

Spiritul adevărat al Declarației de Independență: reîntregirea în spațiul istoric și etnic

Astfel, în conformitate cu actele internaționale, Parlamentul Republicii Moldova adoptă, prin votul a 277 de Deputați ai Poporului prezenți la sesiunea extraordinară, Declarația de Independență a Republicii Moldova față de Imperiul Sovietic de ocupație, precum și Imnul Național „Deșteaptă-te Române”. Ambele acte epocale au fost legitimate prin votul unanim al Delegaților plenipotențiari la Marea Adunare Națională din 27 august 1991. 

Nucleul Declarației precum și pașii de urmat pe care Republica Moldova ca stat independent trebuia să-i parcurgă rezidă din textul Declarației, care stipulează clar că ”Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec dinafară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Astfel, Năzuințele Sfinte ale Poporului înseamnă revenirea lui de jure și de facto în „spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”. Acest drept rezultă din raționamentele expuse precum și prin faptul că pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat și neavenit, inclusiv și de către Uniunea Sovietică. Totodată și reglementările dreptului internațional au constituit suportul juridic al Declarației, precum și al prevederilor Declarației, precum și al dreptului poporului Republicii Moldova la reunificare națională și teritorială cu România. 

Astfel, potrivit articolului 1 din Pactele internaționale din 16 decembrie 1966, la care Republica Moldova este parte din 28 iulie 1990 - „Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele”, iar Carta de la Paris pentru o nouă Europă (din 21 noiembrie 1990) a legitimat principiul unității popoarelor de care s-a prevalat poporul german la reunificare. Mai mult ca atât, rezoluția Adunării Parlamentului European menționează că unica țară care nu și-a redobândit drepturile lezate în urma pactului Ribbentrop-Molotov este România!!! 

Trebuie să menționăm că România a făcut primul pas pe această cale prin hotărârea Parlamentului din 27 martie 2018 în legătură cu Centenarul Unirii Basarabiei cu România. Însă pasul care trebuie făcut spre unificarea națională trebuie să-l facă Parlamentul Republicii Moldova.

Guvernările antiromânești de la Chișinău

Ce avem în realitatea retrospectivă și prezentă? Parlamentele constituite, începând cu 1994, precum și șefii de stat au ignorat completamente Spiritul Declarației de Independență, care a deschis calea legală și legitimă spre reunificare și unitate națională, exploatând cu nerușinare „creatura juridică, lăsată ca moștenire de către pactul Ribbentrop-Molotov”.

Astfel, Republica Moldova, din alegeri în alegeri, a fost întreținută pentru a servi interesele rusești și construită ca o unealtă a clanurilor banditești din spațiul ex-sovietic și a rețelelor mafiotice locale, care au capturat toate instituțiile statului, administrând în interesul lor și nu a poporului întregul buget de stat. 

Drept urmare, timp de un sfert de veac de la confiscarea puterii Primului Parlament, de la Mișcarea de Eliberare Națională de către revanșarzii din nomenklatura comunistă (1994), s-a ajuns la o construcție hidoasă, la o caricatură de stat, în care forțele politice antiromânești, la unison cu bandiții, mafioții și corupții, dețin toată puterea și instituțiile statului, furând „legal” miliarde din bugetul a peste trei milioane de cetățeni moldoveni și bătându-și joc de Idealurile noastre, de limba, istoria și sufletul românesc al R.Moldova.

Statul artificial rusofil a dat faliment         

Astăzi ni se propune un „Nou program de țară”, adică păstrarea „creaturii juridice” în scopul altei guvernări, fără să se țină cont de procesele legitime ale istoriei, de realitatea incontestabilă care demonstrează, după atâta sărăcie și umilințe, un singur lucru: Republica Moldova ca stat a dat faliment. În primul rând pentru că-i lipsesc acele două elemente constitutive ale statului: Națiunea și Teritoriul. 

În circumstanțele create după anul 1994, stataliștii nu sunt altceva decât urmașii Pactului Ribbentrop-Molotov, ei profitând din plin de creatura juridică banditească, separatistă de Țara-Mamă. 

Existența Republicii Moldova, a întreținerii la putere a guvernanților rusofili și corupți se datorează, în primul rând, clasei politice de la București, împrumuturilor și donatorilor externi. Până când? Demnitatea noastră națională nu ne mai permite să avem o identitate falsă și rolul umiliților și al cerșetorilor, în familia Națiunilor Unite. 

Cerem nu bani, ci reparația unei mari nedreptăți istorice

Noi, băștinașii, care formăm poporul Republicii Moldova, parte integrantă a Națiunii române, cu istoria milenară a devenirii noastre în spațiul istoric și etnic natural, optăm pentru reîntregirea României, nu din considerente vizând beneficii materiale, ci pentru a repara o mare nedreptate istorică comisă de odioșii criminali Hitler și Stalin, optăm pentru unitatea națională ca să fim cu toții împreună, în cadrul statului unitar român, pentru care și-au vărsat sângele înaintașii noștri, întregul popor român de la Nistru pân-la Tisa.  

Noi, majoritatea deputaților din Primul Parlament, care ne-am riscat viața în timpul puciului de la Moscova din 19-23 august 1991 și am votat conștient desprinderea de imperiul rusesc, considerăm că întreținerea îndelungată, cu banii poporului român,  a „statului moldoivănesc” este inadmisibilă în continuare. 

Am solicitat ajutor pentru deșteptarea moldovenilor, dar vocea deputaților români de la Chișinău n-a fost auzită de politicienii și urmașii lui Iliescu. Repet și accentuez: în primul rând, R.Modova a avut nevoie de o susținere masivă din partea clasei politice de la București pentru combaterea românofobiei populației îndoctrinate, pentru afirmarea adevărului istoric în mentalul colectiv basarabean și pentru implementarea prevederii de bază din Declarația de Independență -- ca acest teritoriu răpit de la România în 28 iunie 1940 să fie reîntors națiunii române, nu moldoveniștilor rusofili de la Chișinău.

Paradigma politicienilor lași a eșuat rușinos

Cerem, cât mai urgent, factorilor de decizie de la București, regândirea relațiilor cu R.Moldova, regândirea întreținerii cu banii românilor a statului artificial, separatist de la Chișinău. Paradigma politicienilor lași de pe ambele maluri ale Prutului de a face reîntregirea în o sută-două sute de ani, alimentând financiar puterea de la Chișinău, nu are nicio perspectivă și a fost falimentară încă de la începuturi, de pe timpul lui Iliescu și Roman. Încetați, pentru totdeauna, să vă jucați cu sentimentele românești ale basarabenilor, instalând în fruntea Departamentului pentru relația cu R.Moldova mediocrități fără identitate și conștiință românească ca Adrian Dupu, care se bâlbâie pe la televiziunile de la Chișinău și compromite la modul cel mai dezonorant imaginea unui demnitar al statului român. 

Deputații care au votat desprinderea Basarabiei românești de imperiul sovietic nu au renunțat și nu vor renunța niciodată la Idealul lor de a întregi națiunea română. Vom depune toate eforturile legale și legitime pentru ca Spiritul Declarației de Independență din 27 august 1991 să înlăture marea nedreptate istorică și frontiera artificială de pe Prut. 

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

(Alexandru Arseni e profesor universitar, doctor abilitat în drept constituțional, votant al Declarației de Independență, cavaler al „Ordinului Republicii” și al „Ordinului de Onoare”)