Rareș Bogdan, replică elegantă pentru Ludovic Orban: "Șarpele e un simbol al vindecării"


Rareș Bogdan, replică elegantă pentru Ludovic Orban: "Șarpele e un simbol al vindecării"

Președintele PNL Ludovic Orban a fost întrebat la Kanal D dacă eurodeputatul Rareș Bogdan este șarpele pe care l-a crescut în partid. "Nu l-am crescut eu că era crescut (…) Și nu este normal să iți ataci un coleg de partid care s-a purtat frumos cu tine, care te-a susținut în dauna altor colegi care poate meritau mai mult", a răspuns Orban, care s-a declarat, totodată, neplăcut surprins de atacurile pe care le-a lansat Rareș Bogdan la adresa lui de-a lungul timpului. 

În acest context, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a oferit o replică elegantă, la Digi24, precizând că "probabil Ludovic Orban s-a referit știind că medicina consideră șarpele un simbol la vindecării".

"Sunt convins că-mi va explica personal. Nu cred că o polemică în spațiul public ajută în acest moment România, cred că trebuie să ne referim la chestiuni concrete de guvernare. Dacă s-a referit la șarpe, poate Ludovic Orban s-a referit știind că medicina consideră șarpele un simbol al vindecării, sau poate s-a referit la faptul că bunul Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă un șarpe de aramă, astfel încât oamenii care sunt mușcați de șerpi să se uite la el și să fie vindecați.

Eu nu vreau să polemizez cu Ludovic Orban în spațiul public. Eu cred o chestiune destul de simplă, că după vindecare vine relansarea, întinerirea și cred că putem face analiza vorbelor lui Ludovic Orban în această logică. Vă asigur că niciodată atunci când am criticat - și până la urmă suntem partid liberal, nu suntem PCR - nu a fost din răutate. Reacția mea nu a fost din răutate, reacțiile mele nu au făcut parte din categoria mușcăturilor veninoase, perfide, tipice practicilor medievale, nici a trădărilor fanariote", a zis Rareș Bogdan.

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.