Ieri s-a decis la nivel european ca acordarea fondurilor europene să fie condiționată de respectarea statului de drept. Eurodeputata USRPLUS Ramona Strugariu a subliniat în acest sens că guvernele care încalcă statul de drept nu mai trebuie să răspundă doar la nivel declarativ.
"Statul de drept nu este un concept abstract. Respectarea lui pe teritoriul Uniunii Europene înseamnă bunăstare şi siguranță pentru fiecare cetățean al unui stat membru. Într-un sistem funcțional, cu echilibru al puterilor şi o separație reală a acestora, cu respect pentru banul public şi cu instituții funcționale, oamenii sunt respectați şi protejați.
Este timpul ca acele guverne care nu îşi respectă angajamentul de ocrotire şi garantare activă a statului de drept pe teritoriul Uniunii să răspundă efectiv, nu doar declarativ, pentru aceste încălcări. Banii europeni nu vin dintr-un bancomat fără limită şi fāră reguli. Sunt bani dintr-un buget public, la care pun umărul sute de milioane de contribuabili. Acest buget trebuie folosit şi distribuit cu responsabilitate, transparență şi fără minciuni de către guvernele europene, în interesul oamenilor.
Astăzi Alianța USR PLUS livrează unul dintre cele mai importante obiective de campanie asumate în anul 2019. Avem o delegație puternică USR PLUS a României într-un grup politic nou, vizionar, iar această delegație a transformat respectarea statului de drept într-o prioritate strategică de mandat. Rezultatele de văd astăzi. Efortul de echipă le-a făcut posibile, iar grupul Renew Europe este lider european în propunerea, susținerea şi concretizarea acestui mecanism aplicabil toate statele membre.
Este o realizare extrem de importantă şi o mândrie pentru România. Felicitări tuturor colegilor mei care au făcut posibilă o Europă mai bună şi mai responsabilă pentru fiecare cetățean al ei", a afirmat Ramona Strugariu.
De asemenea, Strugariu a explicat cum va funcționa mecanismul prin care acordarea de fonduri europene va fi condiționată de respectarea statului de drept. Un aspect important pe care l-a subliniat europarlamentara USRPLUS este reprezentat de faptul că cetățenii nu vor avea de suferit din pricina guvernelor, atât aceștia, cât și ceilalți beneficiari urmând să primească în continuare fonduri europene.
"1. Comisia Europeană constantă o eventuală încălcare a statului de drept într-unul dintre statele membre și propune Consiliului o serie de sancțiuni.
2. Consiliul UE va avea o lună la dispoziție pentru a aproba implementarea măsurilor propuse de Comisie (ex. suspendarea accesului la fonduri europene), iar decizia va fi luată prin majoritate calificată. Perioada redusă pe care Consiliul o are la dispoziție pentru a reacționa a fost posibilă datorită negocierilor intense purtate de Renew pe această temă.
Și, pentru că cetățenii nu trebuie să plătească pentru greșelile guvernelor naționale, Parlamentul European s-a asigurat - prin introducerea unui amendament - că aceștia, alături de celelalte categorii de beneficiari (ONG-uri, fermieri, companii, universități, etc.) vor continua să aibă acces la banii europeni, chiar și în ipoteza declanșării procedurilor de suspendare a accesului la fonduri europene pentru statele lor de origine", a completat Strugariu.