Podul de Flori

„Podul de flori” a pulverizat Cortina de fier de pe Prut în ziua de 6 mai 1990, arătând lumii întregi că de o parte şi de alta a râului locuieşte unul şi acelaşi popor -- Poporul Român. 

„Podul de flori” a avut încărcătura unei explozii de dor între românii izolaţi timp de jumătate de veac de frontiera artificială trasă de Moscova imperială prin inima aceluiaşi neam. Sârma ghimpată întinsă de-a lungul Prutului era crucea pe care fusese răstignită Basarabia românească. 

Să se ţină minte că acest eveniment cu mare încărcătură simbolică se producea pe frontiera sovieto-română, când Uniunea Sovietică mai ţinea sub talpa ei şi ţările din lagărul socialist, iar serviciile secrete imperiale puteau înscena orice provocare mârşavă. 

„Podul de flori” a fost replica genială a românimii de pe ambele maluri ale Prutului dată serviciilor secrete ruseşti, care căutau pretexte să înăbuşe în sânge Mişcarea de Eliberare Naţională din Moldova sovietică. 

„Podul de flori” a însemnat, înainte de toate, invitația făcută de Basarabia românească la înlăturarea graniței artificiale de pe Prut și Reîntregirea României! 

După 35 de ani de la acea primăvară îndumnezeită, în care florile acopereau 700 de km de Prut, iar moldovenii reînviaţi îşi vedeau Ţara reîntregită, cel mai greu lucru e să priveşti drumul pe care a fost mânată R.Moldova după 1994 încoace. Şi s-a lăsat mânată! 

Ar fi atâtea de spus, mai ales că mulţi au contribuit la marginalizarea şi înlăturarea oamenilor de valoare şi înlocuirea lor cu agenți ruși, cu mutanţi, profitori, tâlhari şi nulităţi gen dodon, șor sau greceanîi. Fauna de paraziţi, bandiţi şi populişti ieşită din incubatoarele lui Lucinschi, Diacov şi Voronin a schimbat macazul şi a împins R.Moldova în prăpastia prostiei, sărăciei, dezbinării şi vrajbei. Ei au aruncat în aer podurile de flori şi au reîntors populaţia în robia stăpânilor de la Kremlin. 

Ca să şteargă din memoria colectivă Mişcarea de Eliberare Naţională, ei au scârnăvit aspiraţiile milioanelor de moldoveni, care începeau să-şi descopere identitatea românească, ei au susținut agresiunea Rusiei împotriva noastră în 1992, ei au dat foc Declaraţiei de Independenţă, care deschidea drumul spre reîntoarcerea basarabenilor Acasă, ei au întreținut non-stop propaganda rusă în R.Moldova, așteptându-l și astăzi pe odiosul criminal de război putler… 

Ce aţi făcut, fraţilor? Aţi dat cu piciorul în oamenii care vă apărau şi vă iubeau cu adevărat? Aţi crezut că trădătorii o să vă facă dreptate şi poduri de piatră? Nu v-aţi întrebat niciodată de ce lepădăturile de ieri şi de azi urăsc furibund Podul de flori? Nu cumva era singurul drum pe care Mişcarea de Eliberare Naţională vi l-a arătat în acea zi de 6 mai 1990 şi urma să vă ţineţi de el ca de paşii lui Dumnezeu? 

La ce aţi ajuns, la ce v-au adus idolii voştri de lut? Să vă batjocorească într-un hal fără de hal – să nu vă dea voie să vă primiţi fraţii în Casa Mare, ci în drum sau sub pod. 

La 6 mai 1990 aveam o elită de patrioţi, care îşi iubeau Neamul şi Ţara, îndrumând basarabenii să ajungă Acasă, în România. La 6 mai 1990 aveam un popor aproape liber, care îşi privea viitorul de pe Podul de flori. 

Cine, tovarăși Iliescu și Lucinschi, a pus pe linie moartă Reîntregirea Țării și Mișcarea de Renaștere Românească din Basarabia în anii 1990-1991-1992? Doar Rusia imperială?

Peste trei milioane de români din stânga Prutului, purtați de călăuze false, rătăcesc prin pustiu de 35 de ani și își caută Țara. Cât va mai dura agonia? Chiar nu auziți șuieratul rachetelor rusești și țipetele de groază ale mamelor și pruncilor de alături? Ucraina nu are unde să se ducă, dar voi ce mai așteptați – „russkii mir”, Bucea, Irpin sau Bahmut? 

România, NATO și Uniunea Europeană reprezintă „Podul de flori” din anul 2025 pentru toți cetățenii responsabili din Basarabia românească!

Mâine s-ar putea să fie târziu, iar malurile Prutului să se piardă pe meridiane diferite.