„M-am dus cu soția mea la Kaufland să facem apropvizionarea. La intrare body-guardul ne-a oprit încercând să ne termoscaneze. Nici măcar nu a întrebat dacă îi dau voie sau nu. I-am spus că nu vreau să fiu temoscanat. Atunci mi-a zis că nu pot să-mi fac cumpărăturile, că n-am decât să mă duc la alt supermarket”, povestește „Doru” într-o filmarea realizată, seara, după eliberarea sa de la secția de poliție.
„Doru” are o lovitură zdravănă în zona capului. Nici el, nici soția nu par preocupați de oblojirea acesteia, ci să-și spună povestea cu termoscanarea.
Montajul video (pe care îl puteți urmări mai jos) se mută apoi cu câteva ore mai devreme, în fața magazinului K. din sectorul 5, unde soția lui „Doru”, „Sorina- jurnalistă”, dă din mâini și le explică profesoral paznicilor de la intrarea în supermarket care ar fi condițiile ideale și „legale” pentru măsurarea temperaturii clienților: cameră specială și personal medical, specializat în temperaturi corporale. Cei doi sunt urmăriți în permanență de o camere video. Nu poartă măști de protecție așa cum prevede legislația pentru spații închise și discută de aproape cu paznicii care și ei își țin măștile sub nas (deci incorect).
Când lucrurile degenerează iar numărul celor care nu doresc diavoleasca temoscanare se mărește, la ușa magazinului producându-se un mic iureș de oameni, strigăte, gesturi nervoase, la fața locului sosește și Poliția.
„Doru”, „Sorina” și încă un cetățean sunt luați pe sus, pentru că refuză legitimare, și duși la secție. Lovitura de la cap al lui „Doru” s-a produs în timpul încătușării când polițiștii l-au izbit de asfalt.
Atât conducerea Kaufland, când și mare parte a opiniei publice a ajuns la concluzia, urmărind filmarea, că incidentul a fost unul regizat, în ideea de a demonstra poporului privitor că termoscanarea ar fi un demers ilegal, neconstituțional, o îngrădire a drepturilor omului.
Și jurnalistul Cristian Tudor Popescu opinează că cei doi și acoliții lor au vrut de fapt să atragă atenția și mulțimea din jur de partea lor, pentru a stârni o încăierare. CTP apreciează că poliția a aplicat legea corect, criticând totuși slaba pregătire fizică a polițiștilor care abia au reușit imobilizarea lui „Doru”.
„Doamna în cauză strigă de la bun început, nu vorbește pe ton normal, strigă. Dorește să fie auzită de toata lumea și de cei care vor vedea filmul. Este evidentă pregătirea filmării. Doamna a venit foarte bine instruită pentru a face cumpărături, a venit înarmată cu articole din Constituție, cu Convenția de la Geneva, că așa te duci la cumpărături, nu?”, a descris CTP pentru Digi24 imaginile de la supermarket.
El mai observă că, înainte de a le fi luată temperatura, cei doi nu purtau măști: „Atât doamna, cât si partenerul nu purtau măști. Era intrarea într-un spațiu închis. Nu aveau mască deloc, nici măcar coborâtă sub bărbie, o altă ilgalitate pe care se pregăteau să o comită. Evident, cei doi nu veniseră la cumpărături”.
Jurnalistul este de părere că cei doi, însoțiți de cameramanul care a filmat întreaga scenă, au vrut de fapt să provoace mulțimea aflată în jur și să stârnească o bătaie generală.
„În mod clar, obiectivul a fost stârnirea oamenilor aflați în jur. Tot ce au urmărit cei doi a fost o solidarizare a oamenilor din jur, să provoace o încăierare. Din fericire, nu au reușit”, a comentat CTP.
„Domnul și doamna, dacă se duceau la aeroport, ce făceau când li se cerea să treacă prin poarta prin care circulă raze X? Sunt radiații ionizante, în doze mici, dar au un efect, spre deosebire de termometrele astea. Ce făceau, țipau că li se încalcă drepturile și Convenția de la Geneva? Cum să pui câte un medic la intrarea fiecărui supermarket, la fiecare instituție? Mai rămâne vreunul care se ocupă de cei care suferă prin spitale? Spune distinsa, bine antrenata doamnă, că e un act medical intim. Eu n-am văzut ca acest termometru să-i fi fost introdus în gură sau în cealaltă parte a tubului digestiv”, a mai spus CTP.
Jurnalistul a apreciat faptul că oamenii care au asistat la scenă nu s-au lăsat antrenați.
„E un act de provocare, s-a urmărit ralierea oamenilor, dar nu s-a reușit. Este un exemplu de respectare a legii de către covârșitoarea majoritate a cetățenilor care apar în această înscenare, care nu aveau nicio treabă și s-au suspus legii fără nicio problemă”, ma spune CTP.
În schimb, el critică atitudinea și pregătirea polițiștilor sosiți la fața locului, care cu greu au reușit să-l imobilizeze pe bărbat.
„E discreditant pentru polițiști că a fost nevoie de vreo șapte bărbați ca să imobilizeze o persoană de vârstă considerabilă. E penibil. E de presupus că e de ajuns un polițist sau doi pentru astfel de acțiuni, nu un întreg pluton”, a afirmat Cristian Tudor Popescu pentru DIGI24.