Cu toții – la nivel mondial – luptăm împotriva acestui coronavirus. E cât se poate de uman să facem asta. E uman să fim uniți. România ajută, în acest sens, Republica Moldova. Și asta e ceva absolut normal. Avem enorm de multe în comun – limbă, tradiții, istorie ș.a.m.d..
Însă vedem că acest ajutor nu este deloc bun pentru socialiștii lui Dodon. De ce? Tocmai pentru că vine din România. Ei spun că ajutorul este ”propagandă românească”. Dar cea care vine din Rusia ce este?
Și-acum cine înjură România? Toți socialiștii lui Dodon, care ne înjură pe față, au pașaport românesc în buzunar. Asta înseamnă că au cetățenie. Adică România le e mumă, dar ei se comportă ca o ciumă (roșie).
Asta în timp ce primarul socialist și rusofil al Chișinăului – Ivan Ceban – se întâlnește în mod frecvent cu doamna Firea. Asta în timp ce mulți români adevărați nu dețin cetățenia română, deși ar fi cât se poate de legitim să o dețină și ar merita-o cu prisosință.
Îmi povestea o cunoștință din Chișinău, care e avocată (deci e în domeniu), cum se comportă statul român. Îmi spunea, aproape plângând: ”Paule, ce mai vrea statul român să demonstrez? Vrea să-mi scot sângele?!” Nu-i patetism, e realitate și neputință. E dureros să vezi cum cei care înjură România au pașaport românesc, dar cei care o iubesc nu au. Cum e posibil?
Să ne aducem aminte și de școlile românești din regiunea transnistreană. Am cunoscut o doamnă profesoară de acolo, din motive de securitate nu îi voi menționa numele, care mi-a explicat cum trec ei Nistrul. Mi-a arătat pașaportul sovietic. Da, nu am scris greșit, pașaportul sovietic. L-am văzut cu ochii mei. E dureros ce se întâmplă cu acele școli. Ion Iovcev – directorul Liceului ”Lucian Blaga” de la Tiraspol – a fost o dată reținut chiar când trecea Nistrul cu salariile profesorilor la el. Directorii acelor puține școli românești din regiunea transnistreană (aflată sub ocupația armatei roșii) sunt vânați și hăituiți în permanență. Asta în timp ce soția actualului așa-zis lider de la Tiraspol – Krasnoselski – deține pașaport românesc.
Sunt adevăruri dureroase. Le vom lua oare în serios vreodată?