Secretarul adjunct al PMP, Ioana Constantin, a reflectat luni, în cadrul unei emisiuni la Realitatea PLUS, importanța modificării legii electorale pentru ca alegerile locale să se desfășoare în două tururi.
Concret, Ioana Constantin a atras atenția că alegerile locale influențează direct și felul în care va arăta Parlamentul României. Parlamentul României este controlat în prezent de grupul infracțional organizat PSD pentru că a obținut la alegerile locale din 2016 cel mai mare număr de primari.
"În ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi de scrutin cred că ar trebui să fie prioritatea zero în acest moment. În lipsa alegerilor în două tururi de scrutin nu avem nicio șansă să scoatem baronetul acesta din județele României și să ne așteptăm că vom avea un Parlament care să arate altfel. Parlamentul României arată astăzi așa pentru că PSD are cel mai mare număr de primari în România", a spus Ioana Constantin.
Mai mult, Ioana Constantin a scris pe Facebook o postare în care dă exemplul a doi politicieni care vor dispărea dacă PNL va modifica legea electorală în sensul organizării alegerilor locale în două tururi: baronul PSD din Giurgiu, Niculae Bădălău, și melteanul PSD de la Cluj, Liviu Alexa.
Niculae Bădălău, cel care insultă sistematic Diaspora, conduce un județ în care infracționalitatea este la ordinea zilei. De ziua Națională a României, mai multe clanuri și-au reglat conturile "fără niciun stres" că vor suporta consecințele legii în fieful lui Bădălău: "au zburat macete, săbii, cuțite și bâte de baseball pe străzi în plină zi.".
Liviu Alexa, președintele PSD Cluj, s-a filmat bând spirt, așa cum veți vedea în următoarea filmare:
Mesajul Ioanei Constantin: "Afară din politică!
De 1 decembrie, în județul baronului Bădălău, au zburat macete, săbii, cuțite și bâte de baseball pe străzi în plină zi. Același Bădălău a jignit românii din diaspora cu un dispreț mizerabil. Dezordine și jaf. Infracționalitate crescută, depopulare. Asta lasă în urmă baronii PSD.
De la Cluj apar imagini în care președintele PSD Cluj bea spirt... Atât de jos a ajuns partidul care are în continuare cel mai mare număr de primari și parlamentari în România.
Județe stăpânite prin frică, prin teroare, cu clanuri interlope mână în mână cu politicul și sufocând instituțiile care ar trebui să apere cetățenii. Iar apoi tupeul golănesc prin care un parlamentar al țării îi calcă în picioare pe românii din diaspora.
Cei ca Bădălău sau băutorul de spirt de la Cluj trebuie scoși din politică. 2 tururi de scurtin, 300 de parlamentari, mai multe mandate pentru diaspora. Nu e complicat. E necesar. E un semn de respect pentru români.
PMP continuă să ceară revenirea la 2 tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Avem proiectul de lege în Parlament și e nevoie numai de votul final pentru a deveni realitate. În plus, PMP a propus o primă alianță a partidelor de centru - dreapta la Giurgiu pentru ca Bădălău et. co să iasă la anul din politică.".