"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Unul dintre dictatorii de neclintit de la conducere ai ultimilor ani a fost și încă mai pare a fi președintele Turciei, Erdogan, susținut de marele partid AKP (Partidul Dreptățîi și Dezvoltării), care i s-a subordonat aparent necondiționat până anul acesta. Primar al Istanbulului din 1994 până în 1998, apoi premier din 2003, actualul președinte al Turciei a stăpânit cu mână de fier țara care părea să fi renunțat să îi reziste, mai ales după ce au fost aruncați în închisori toți cei care i s-au opus în cursa lui de a deveni sultan peste țara modernizată și europenizată de Ataturk, părintele statului democratic turc.
Criză financiară în care și-a băgat țara în 2018, pe lângă arestările nesfârșite în rândul militarilor, jurnaliștilor, avocaților, profesorilor, i-au făcut însă pe turci să reacționeze împotriva conducerii sultanului Erdogan, astfel că la alegerile de anul acesta, partidul care îl susține a pierdut alegerile pentru primari atât în Istambul, cât și în Ankara. Marele partid AKP (Partidul Dreptății și Dezvoltării), înființat în 2001, are peste 10 milioane de membri, grupați într-o multitudine de aripi și centre diferite, dar ținute împreună de promisiunea refacerii gloriei Turciei imperiale, care să domine partea ei de lume așa cum a făcut-o sute de ani, sub steagul credinței islamice, dar și de primirea celor mai grase sinecuri din administrația turcă pentru membrii partidului.
AKP a reușit să scoată lumea în stradă împotriva să în toată țara în 2013, din cauza atacului constant susținut împotriva libertăților civile, devenind clar atunci, pentru majoritatea turcilor, că partidul cu reflexe totalitare era armata internă a sultanului, cu care acesta își ținea propria țară sub ocupație.
Inflația galopantă și scăderea nivelului de trai care i-a urmat din ultimii ani, continuată și anul acesta, creșterea șomajului, scăderea investițiilor, a dus un număr mare de turci, chiar dintre cei care susțineau actuala conducere, la concluzia că țara condusă de sultan și administrată de AKP merge într-o direcție total greșită. Lucrurile stau atât de rău, încât economistul Ümit Akçay de la Berlin School of Economics and Law a conchis că "se obișnuiește să fie numită perioada anilor '90 decada pierdută, dar și perioada 2008-2019 merită descrisă la fel acum". (sursa: AICI)
Consecința directă a fost că popularitatea partidului lui Erdogan a scăzut anul acesta între turcii cu drept de vot de la 53,1% la 44%, iar cei care dezaprobă politica lui Erdogan au ajuns la 48,5%, față de 38,2%, anul trecut. (sursa: AICI)
În timpul acesta, AKP a pierdut peste 400.000 de membri doar în ultimele luni (770.000 în ultimul an) iar doi dintre cei mai importanți lideri ai săi, Ahmet Davutoğlu, fost premier și conducător al AKP, și Ali Babacan, fost adjunct al premierului Davutoğlu, au părăsit partidul lui Erdogan și urmează să își lanseze două partide noi în toamnă. Cele două partide ar putea răsturna situația în Parlamentul Turciei, dacă atrag destui membri ai AKP, care va pierde astfel majoritatea parlamentară de care s-a bucurat până acum. Iar fără majoritate în Parlament și cu primarii Ankarei și Istanbulului împotriva sa, Erdogan va fi izolat și va trebui să lupte pentru supraviețuirea sa politică, chiar dacă alegerile prezidențiale și parlamentare vor avea loc abia în anul 2023. Va putea însemna sfârșitul visului lui Erdogan, care s-a vrut sultan și calif al Turciei zilelor noastre. (sursa: AICI)
