Când niște copii strigă după ajutor, când niște copii vin țintă către oamenii legii și li se răspunde cu nepăsare, miștocăreală și incompetență se zdruncină toată societatea.
Întreaga administrație publică e bolnavă. Nivelul de competență e la cote de avarie. Profesioniștii au fost marginalizați, iar incompetenții promovați. Cazurile din Caracal și Galați arată ce deprofesionalizare și ce dezumanizare a acaparat și sufocă instituțiile noastre. Ne-au arătat ce am refuzat să acceptăm în urmă cu un an pe 10 august: s-a făcut un transfer uriaș de nepăsare, mediocritate și tupeu din zona puterii către instituțiile adânc politizate.
10 august a fost momentul în care cetățeni care căutau apărare de la jandarmi au fost gazați, bătuți, agresați verbal. 10 august a pus oglinda în fața unor instituții contaminate de incompetență, slugărnicie față de puterea politică, nepăsare și aroganță. Atunci am aflat cât de puternică e amprenta celor ca Dragnea, Carmen Dan et. co. Oameni pașnici, cu mâinile ridicate deasupra capului și care strigau ”fără violență” au fost gazați, alergați pe străzi lăturalnice până spre dimineață. Tot atunci am văzut din nou în oglindă minciuna instituționalizată, manipularea odioasă, cum nu le mai văzusem din vremea FSN.
Azi, oglinda asta vorbește despre instituții în care colcăie incompetența, legăturile cu clanurile interlope, dictatura baronilor și aroganța specifică oamenilor proști. Administrația publică a fost încercuită de oameni mediocri și fără caracter.
Cum am ajuns la cea mai deprofesionalizată administrație publică din câte ne amintim? Prin interimate (să luăm exemplul MAI: 60% dintre șefii sunt interimari), prin pile, relații, amante, prieteni, slugi analfabete, prin lipsa evaluării angajaților, prin vacanțe pe bani publici, prin plagiatele devenite normă, prin 0 investiții.
Ce e de făcut rapid? Evaluarea serioasă a angajaților, limitarea interimatului pentru toți angajații de la stat la maximum o lună, organizarea de concursuri transparente, investiții în resursa umană și în dotări moderne, culoar pentru caracterele puternice, investiții rapide și consistente în educația copiilor României.