România halucinantă. Poliția s-a supărat pe martori, iar Salvarea nu a mai venit în cazul unei femei agresate până la leșin de iubit. Martoră: „Azi am vrut să fac o faptă bună pe strada mea. Infractorii sunt însă transformați în victime, iar victimele în vinovați”

O jurnalistă a fost, din întâmplare, martoră a unei agresiuni oribile: după ce a alergat-o cu cuțitul printre blocuri, un bărbat a vrut să-și arunce concubina în fața mașinilor care treceau în viteză prin zonă. Au sărit câțiva oameni, l-au îndepărtat pe agresor, fiind chiar în situația de o apăra pe victimă cu propriile trupuri de bărbatul violent. Femeia și-a pierdut cunoștiința. Au fost solicitate prin 112 Salvarea și Poliția. Salvarea nu a venit. Poliția a venit foarte nervoasă.

Redăm integral mai jos postarea de pe Facebook a jurnalistei Marinela Rață:

„Astăzi am fost martora unei agresiuni, după care am fost luată la rost de un polițist. Mă simt vulnerabilă acasă la mine, fără nicio speranță să traiesc într-o țară dreaptă. Mi-e teamă pentru mine și copiii mei. Pentru azi și pentru viitor.

Astăzi, pe strada mea, foarte aproape de Basarab, la ora 14.39, am asistat, alături de copiii mei, la o scenă în care un bărbat a încercat să arunce o femeie în fața mașinilor. Îi cunosc pe ambii. Ea este Cornelia, femeia de serviciu a blocului, iar el, Dan, concubinul, cu care crește cinci copii. Locuiesc cu toții la subsolul unei scări din bloc.

După ce a alergat-o printre blocuri cu un cuțit, din ce mi-a povestit un angajat de la Mega Image care văzuse scena asta, Dan a luat-o pe Cornelia de mâini și a târât-o în stradă, unde probabil numai Bunul a reușit să oprească la timp mașinile să nu dea peste ei.

La această scenă am ajuns eu în zonă. În timp ce administratora blocului îl trăgea pe Dan spre ea, iar angajatul de la Mega Image o trăgea spe Cornelia, eu sunam la 112. Asta mi-a spus instinctul.

Până am povestit cu trei oameni în telefon ce se întâmplă, angajatul Mega și administratora reușiseră să o izoleze pe Cornelia care leșinase. O puseseră pe o bancă și aruncasera niște apă peste ea. Dan voia în continuare să se apropie, dar o vecină a acoperit-o pe Cornelia la propriu cu trupul ei ca să nu o mai poată atinge Dan. Trei oameni încercau să îl țină departe cum puteau. La acest moment asteptam Salvarea și Poliția. Salvarea nu a venit nici acum, la cinci ore dupa apel, deși am anunțat ca femeii îi este rău.

La 40 de minute de la apel a venit un echipaj cu doi polițiști de la Secția 4. Eu deja plecasem pentru că eram cu copiii. Cum am fost singura care sunase la 112, administratora m-a rugat să revin ca să vorbesc cu polițiștii.

Am ajuns, cu ambii copii după mine, m-am prezentat, le-am dat CNP și număr de telefon. Niciunul dintre polițiști nu s-a prezentat. Unul dintre ei m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am început să povestesc ce am văzut, iar polițistul care s-a dovedit apoi agresiv verbal, nu m-a privit o clipă, se uita in gol, in jur, a și început să butoneze stația și să vorbească cu cineva din centrală în timp ce eu vorbeam singură.

L-am și întrebat pe celălalt polițist dacă mă ascultă cineva sau ce se întâmplă? La un moment dat Dan, agresorul, a încercat să se apropie de mine și să îmi vorbească, tot spunea că mint. "Eu nu am ce să vorbesc cu tine, dar e păcat de copiii tăi ce faci", atât i-am spus.

"Dar de ce îl provocați?", il aud întrebând pe polițistul care până atunci mă ignorase. Mi s-a părut ireal, că nu aud bine. Dar polițistul a continuat: "Dvs îl provocați și după aia noi trebuie să folosim gaze și cătușe că devine el agresiv". I-am spus că nu e ok să imi vorbească asa, că îl rog să își controleze tonul. Nu a fost cazul. Mi-a spus că de ce nu plec acasă, că sunt inconștientă că mă pun pe mine si copiii în pericol. Ce ciudat că a spus asta! Pentru că eu, când am aflat că a venit totuși poliția, m-am bucurat și m-am simțit în siguranță. Dar pare-se că până și lor le era frică de Dan.

Si politistul a continuat să mă certe. Totul se petrecea în timp ce Dan, cel care își agresase concubina era lângă mine. Vedeam cum cei care ar fi trebuit să o apere și pe Cornelia de el, dar si pe mine, îl transformă în victimă. Simțeam, aproape fizic, cum au creat au spațiu de vulnerabilitate în jurul meu, unul dintre martori, chiar cu agresorul de față. Nu stiu cum se numește polițistul, care a devenit din ce în ce mai nervos. "Bai, Cipriane, gata!", e tot ce am auzit de la colegul lui, care a încercat să-l tempereze. Dar polițistul Ciprian a devenit si mai nervos dupa ce l-am intrebat cum îl cheamă. Deodată nu își amintea nici numele meu si nici de ce sunt acolo. "Și dvs cine sunteți", m-a intrebat. I-am spus din nou cum mă numesc și că sunt jurnalist. Cuvântul "jurnalist" l-a iritat rău de tot și l-a făcut ca din acel moment să renunțe la adresarea cu pronumele de politețe.

Eu într-un final am plecat. Dan a fost luat la secție, în cătușe, am aflat apoi. Cornelia, la fel, dusă la secție, unde ar fi depus plângere împotriva lui ca să obțină un ordin de restricție.

Azi, pe strada mea, am fost martoră la o scenă din România aia reală, dură, care depășește imaginația bulei mele frumoase cu oameni implicați civic și dornici să facă bine, să schimbe lucrurile începând cu strada lor.

Iar la cinci ore după, când eram pregătită să îmi revin, ies până jos, la magazinul din colț. Dan trecea liniștit prin fața scării noastre. M-a privit îndelung și am auzit o înjurătură printre dinți. Apoi s-a dus în spatele blocului, la concubina lui.

Azi am vrut să fac o faptă bună pe strada mea. Mi-e teamă că am greșit. Mi-e teamă că infractorii sunt transformați în victime, iar victimele in vinovați si, uite asa, mai scriem cândva o știre despre un bărbat care si-a omorât femeia. Politia Romana, azi mi-a fost rușine cu voi.”