Examenul practic

După mai bine de un an de manipulări, instigări, live-uri în transă, escrocherii lexicale, urlete, jandarmi, înjurături, scenarii, conspirații, securiști, rezerviști, servicii și deservicii, atomica anulării alegerilor, bani negri, boți și roboți — gata, a venit vremea ca toate să conveargă în actul guvernării. Pentru asta s-au agitat, din cauza asta ne-am certat, ne-am pierdut nopțile și prietenii, unii cedând cu nervii: să ajungă grămada asta la putere. Poftiți!

Acum nu mai este vorba despre „popor” invocat mantric, nici despre „suveranitate” declamată cu mâna pe microfon și cu ochiul pe algoritm. Nu mai ajunge să dai vina pe Bruxelles, pe Soros, pe globaliști, pe oculta mare, mijlocie sau mică, pe cei de ieri, de azi și de alaltăieri, de la Burebista încoace. Guvernarea este, oriunde în lume, partea necruțătoare a autodenunțului imposturii: cere buget, nu delir; cere administrație, nu incantație; cere oameni competenți, nu galerie; cere decizie, nu isterie. Cu alte cuvinte, examenul practic al ticăloșilor începe în clipa în care ticăloșia nu mai poate trăi doar din spectacol.

Pentru că una este să vinzi, seară de seară, rețete de salvare națională din studiouri, telefoane, avioane sau corturi electorale, și alta este să vezi ce faci cu moneda, cu dobânzile, cu deficitul, cu spitalele, cu școlile, cu pensiile, cu administrația sufocată de pile, cu capitalul care fugem și cu țara reală pe care pretinzi că o iubești. Patriotismul de campanie costă relativ puțin prin comparație: câteva lozinci, câteva lacrimi, câteva dușmănii bine alese, câteva fixații luate drept principii. Guvernarea cere mult și costă enorm: cere pricepere, răbdare, luciditate, măsură și, mai ales, capacitatea de a nu mai minți, așa cum, batjocorită, costă sărăcie, exod al ultimelor minți întregi, lehamite, rușine.

De aici înainte, fiecare zi va fi o probă. Nu pentru cei care au avertizat, nu pentru cei care au fost înjurați, caricaturizați, calomniați, declarați vânduți, trădători sau „sistemici”, ci pentru cei care au promis că pot face ordine dând foc casei. Ei bine, casa este acum pe mâna lor. Să vedem dacă dincolo de fum există plan, dacă dincolo de urlet există instituție, dacă dincolo de dușmanul inventat există bine comun. Restul este zgomotul de fond al unei societăți care descoperă, prea târziu sau poate încă la timp, că democrația nu se apără doar prin vot, ci și prin refuzul de a confunda revolta cu competența și furia cu soluția.

Inclusiv aurizații, aiuriții și magabiblicii din Biserică și din alte culte au acum ocazia să producă proba inspirației, a evlaviei și a discernământului pe care le-au invocat cu atâta aplomb. Să vedem, așadar, ce rămâne din semnele din cer și de pe pământ, din neutralitățile providențiale, din Crucea Șaguniană, din Tomisul ajuns să demonstreze, apostolic, că apa mării este udă, din profețiile de pridvor și din geopoliticile de strană. Până acum, toate acestea au funcționat ca recuzită a smintelii: au tulburat minți, au justificat complicități, au îmbrăcat confuzia în veșminte de evlavie. De acum înainte, intră și ele la examen. Iar examenul cel mai greu nu este cel al guvernării, ci al adevărului duhovnicesc: cât din ceea ce s-a strigat în numele lui Dumnezeu a fost, de fapt, doar zgomotul unei credințe rătăcite în propriile ei închipuiri.

Detox!

PS Nicușor Dan: „Nu se mărește TVA” și „exclud alegerile anticipate”. Beton, ce mai poți zice?