VIDEO. Incident incredibil cu un jandarm de la 10 august pe holurile Judecătoriei Sector 1: a sărit cu pumnii pe Mălin Bot. Jurnalistul s-a ales cu răni la nivelul gâtului!


VIDEO. Incident incredibil cu un jandarm de la 10 august pe holurile Judecătoriei Sector 1: a sărit cu pumnii pe Mălin Bot. Jurnalistul s-a ales cu răni la nivelul gâtului!

Un jandarm de la departamentul Dialog al instituției, victimă în dosarul 10 august în care partea vătămată sunt jandarmii, iar agresori mai mulți protestatari, și-a ieșit din minți chiar pe holurile Judecătoriei Sectorului 1, unde, marți, a avut loc, primul termen în acest dosar, și l-a lovit, aparent inexplicabil, pe jurnalistul Mălin Bot chiar în incinta instituției. Jurnalistul s-a ales cu multiple răni la nivelul gâtului, a chemat poliția și urmează să depună plângere împotriva agresorului.


Jandarmul-bătăuș este binecunoscut protestatarilor din Piața Victoriei, fiind adesea prezent la acțiunile derulate de aceștia în ultimii ani.


Mălin Bot pe Facebook: „Sunt la Judecătoria Sectorului 1 unde are loc un proces foarte interesant cu 12 tineri trimiși în judecata cu acuzații de agresiune importiva jandarmilor în 10 august.

Un jandarm în civil îmi face poza fără sa realizeze ca are blițul deschis. Ii atrag atenția ca nu are voie sa facă poze în instanță și e pus de un jandarm în uniforma sa șteargă poza.

Dupa doua minute vine la mine același jandarm în civil și ma înjura de mama și ma amenință că mă aranjaza el, apoi ma agresează pe holul instantei, sub privirile tuturor celor prezenți.

Am sunat la 112 și am chemat Poliția, voi face plângere. Încă o plângere”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.