Prezidențiale 2014, 2019 și valul anti-PSD. O comparație catastrofală pentru Dragnea

La alegerile prezidențiale din anul 2014, valul anti-PSD s-a format greu, târziu, în două etape. E drept că, până în pragul campaniei electorale, când a luat-o razna cu xenofobia, ortodoxismul și strămoșii lui albanezi, Ponta a fost mai perfid decât Dragnea în atacurile la statul de drept – pe care le administra mai întotdeauna cu manta, încercând sa facă pe niznaiul dacă era prins, așa cum s-a întâmplat în Marțea Neagră. Dragnea, pe de altă altă parte, e primitiv în tot ceea ce face: discursul lui anti-UE e fățiș și tâmp, atacul la instituții e grosolan, oamenii pe care îi promovează în funcții de răspundere – Dăncilă, Motostivuitoarea & comp. – sunt la nivelul aparatului PCR din ultimii ani ai lui Ceaușescu. În 2014, primul semn real al unei indignări anti-PSD la nivel popular a apărut în septembrie, când Ponta și-a lansat candidatura și și-a serbat ziua de naștere pe stadion, blocând Bucureștiul pentru o manifestație în stil nord-coreean care a enervat și a îngrijorat pe toată lumea. Acest val a crescut ușor în octombrie, pe măsură ce campania electorală a lui Ponta s-a dovedit o însăilare de știri false și atacuri primitive la adresa lui Klaus Iohannis, lucru care a făcut publicul anti-PSD să strângă rândurile în jurul viitorului președinte. În sfârșit, valul anti-PSD real s-a declanșat în zilele premergătoarele turului doi al alegerilor, când publicul s-a revoltat în fața măsurii toxice, cinice, nedrepte de a bloca votul românilor din Diaspora prin subdimensionarea vădită și premeditată a centrelor de vot din afara țării. Abia atunci, în noiemebrie 2014, indignarea anti-PSD a atins punctul maxim.

În 2019 lucururile stau radical diferit. Suntem abia în luna mai și valul anti-PSD e deja mai puternic decât cel din noiembrie 2014. Atmosfera de revoltă provocată de interzicerea votului peste hotare s-a acumulat acum gradual, din cauza proastei guvernări, a distrugerii deliberate a sistemului de justitiție, a ridicolului profund în care se scaldă personajele care conduc România – adeseori analfabeți sau infractori. E greu de imaginat ce s-ar întampla dacă Dragnea ar putea amâna un verdict al justitiei până la alegerile prezidențiale și ar avea curajul (iresponsabil) să candideze chiar el: nu doar că ar pierde catastrofal (2 milioane de voturi diferență în favorea lui Iohannis?), dar e legitim să ne întrebăm dacă ar putea ajunge măcar în turul al doilea. Niciodată PSD nu a mai avut o ghiulea imagologică legată de picior de dimensiunea lui Dragnea. Iar acest lucru se vede din etapa cronică de victimizare și justificare în care au intrat pesediștii. Toți sunt bolnavi, pe toți îi urmărește un anasin nătărău – să fie Mr. Bean? – care se cazează la Athenee Palace și pe urmă se uită urât la ei, le pune sârmă în supă și mercur în ceai. Nu așa arată niște lideri politici gata de bătălii electorale triumfale – aceștia sunt doar niște învinși speriați și nevrotici.

Ce se va întâmpla până la alegerile prezidențiale, în condițiile în care revolta anti-PSD dă deja în clocot mai mult ca niciodată? Dragnea și Carmen Dan au umflat Jandarmeria cu pompa bugetară, de atribuții și resurse umane pentru a le asigura pesediștilor protecție împotriva furiei populare. Dar de câtă Jandarmerie e nevoie ca să păzești niște lideri pe care oamenii îi detestă profund și care sunt huiduiți oriunde îndrăznesc să se arate? Câte umilințe publice sunt dispuși să mai îndure acești oameni până să renunțe la putere, să lase România să respire și să își regăsească demnitatea de țară inteligentă și civilizată? Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în 2014, când Ponta a pierdut umilitor, dar păstrând o mică șansă de a supraviețui politic pe termen lung, Dragnea nu face altceva decât să mai câștige câte o zi și o altă zi până la momentul prezidențialelor, când drumul lui politic se termină umilitor. Ideal pentru România (și chiar pentru PSD) ar fi ca rezultatul europarlamentarelor să fie atât de prost pentru partidul lui Dragnea, încât acesta să fie sacrificat pe loc, înainte să ne izoleze definitiv în Europa.