„M-a auzit tot autobuzul când i-am strigat că e groparul democrației de la noi și ‘rușine să vă fie’... La bagaje m-am dus la polițiști să le zic pe cine escortează, că este cel care termină și sfințeste cu mâna lui justiția de la noi... erau șocați polițiștii nemți”, a povestit Adriana Pantila pe pagina sa de Facebook unde a postat și două imagini de la fața locului, întrebând dacă știe cineva ce face actualul președinte al CCR, controversatul Valer Dorneanu, la Frankurt.
Fost propagandist comunist și membru PSD o lungă perioadă de timp, Dorneanu, 74 de ani este considerat astăzi, de o parte a societății, în deplină cârdășie cu politicienii penali care vor să scape de pușcărie prin tot felul de tertipuri legislative.
De asemenea, instituția pe care o conduce, Curtea Constituţională, a fost acuzată, în repetate rânduri, că este profund politizată.
Asta și pentru că judecătorii CCR sunt numiţi de Parlament, la propunerea fie a partidelor, fie a instituţiilor precum Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedinţie. Aşa se face că şi în deciziile CCR se poate observa, în multe decizii, şi în special în cazul de faţă, că votul celor 9 membri este similar cu voinţa politică.
Foto: Adriana Pantila/Facebook