Duminica aceasta vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Se dau două mari bătălii: Est contra Vest, Rusia contra Occident, sărăcie și dependență versus prosperitate și stat de drept.
În exclusivitate pentru Podul.ro, Andrei Năstase – liderul blocului politic pro-european ACUM – a acordat un interviu despre situația tumultoasă de pe scena politicii moldovenești.
Podul.ro: Ce reprezintă alegerile parlamentare din acest weekend pentru Republica Moldova?
Andrei Năstase: Evident, aceste alegeri reprezintă un moment de bilanț, după 10 ani în care viața oamenilor s-a degradat continuu, iar statul s-a transformat într-o afacere personală a unui singur individ, Vladimir Plahotniuc. În egală măsură, ele au o semnificație deosebită pentru că sub actuala guvernare integrarea europeană a fost iremediabil compromisă, iar abordarea noastră, a opoziție pro-europene, a blocului electoral ACUM, este una care are la bază argumente serioase, recunoscute și validate de Parlamentul European, de toate cancelariile occidentale. Încercând să rezumăm întreaga paradigmă a acestor alegeri istorice pentru Republica Moldova, vă spun că desprinderea de trecutul întunecat al erei post-sovietice se va produce în acest weekend. Oamenii liberi ai Moldovei au decis deja cum trebuie să fie viitorul lor, al familiilor tuturor, al Moldovei.
Podul.ro: Ce așteptări aveți de la aceste alegeri? Ce s-ar întâmpla dacă pro-rusul Dodon, oligarhul Plahotniuc și ”satelitul” penal Șor ar reuși să câștige parlamentarele, în dauna blocului politic pro-european ACUM?
Andrei Năstase: Oamenii vor vota pentru libertate, demnitate, stat de drept, democrație, bun simț și transparență. Imaginați-vă că de zeci de ani aceste valori au fost pur și simplu ignorate de regimul hibrid Plahotniuc-Dodon. Moldova este cea mai săracă și coruptă țară din Europa, suferă teribil din cauza depopulării, instituțiile sunt anexa dictaturii oligarhice, legea nu mai este lege, procurorii și judecătorii sunt captivi la rândul lor politic, totul contribuie la catastrofa socială și economică care caracterizează astăzi Republica Moldova. În ipoteza, foarte puțin probabilă, în care acest binom parazitar va păstra puterea, cred sincer că Moldova va dispărea de pe harta Europei în 10-15 ani de zile. Nimic, absolut nimic nu-i va mai împiedica pe oligarhi, pe Plahotniuc, Dodon și Șor să vândă țara bucată cu bucată, ca mai apoi să decoleze cu avioanele lor private în orice colț al lumii își doresc. Au și cedat mare parte din economia Moldovei cercurilor de afaceri din Rusia. Din punct de vedere energetic suntem captivi, iar strategia comerțului nostru exterior este construită în favoarea unui grup restrâns de interese din jurul puterii. Nimic nu mai rămâne în picioare în această țară, dacă oligarhii rămân la putere. Din fericire pentru noi, am decis cu toții să votăm schimbarea, iar această schimbare va fi una profundă, vizibilă, asumată. Avem la îndemână toată experiența țărilor civilizate din Vestul Europei, trebuie doar să ne apucăm să muncim pentru a face din Moldova o țară din care oamenii nu vor mai pleca, ci se vor întoarce.
Podul.ro: Aveți suspiciuni privind intenția de fraudare a alegerilor/posibile invalidări?
Andrei Năstase: Nu despre suspiciuni este vorba, ci despre dovezi clare ale faptului că actualul regim obstrucționează campania electorală a opoziției pro-europene și că se pregătește cea mai mare operațiune de fraudare a votului popular din 24 februarie. Sunt folosite, fără nici un fel de ezitare, toate resursele administrative în această campanie electorală, se împarte mită electorală organizat, în fața camerelor de luat vederi, se intimidează observatorii, se produc atacuri fizice și agresiuni asupra membrilor și simpatizanților ACUM. Asistăm la o campanie foarte bine coordonată de suprimare a oponenților puterii. Niciodată, vă rog să rețineți, niciodată, temperatura unei campanii electorale nu a fost atât de crescută ca în această perioadă. Și, toate acestea se întâmplă deoarece regimul oligarhic știe foarte bine că imediat după ce poporul va prelua puterea vom declanșa cea mai amplă, serioasă și transparentă evaluarea a unei guvernări făcută vreodata în țara noastră. Oamenii au fost prea mulți ani sărăciți și batjocoriți, în vreme ce mafioții s-au îmbogățit pe seama furturilor din avuția poporului. Toți vinovații vor răspunde în fața procurorilor și judecătorilor liberi care vor face dreptate poporului. Toți interlopii care au inundat azi la comanda regimului străzile si piețele în care ne întâlnim cu oamenii liberi ai țării, toți cei care ne terorizează familiile, cei care ajung pană la violență împotriva semenilor lor, vor fi izolați în mod legal de această societate, de copiii noștri. Regimul hibrid Plahotniuc, Dodon și Șor, aflați în blat și la furat, ne furnizează circ, încearca să fraudeze alegerile, dar noi vom vota atât de mulți încât le va fi imposibil să deturneze rezultatul final.
Cât despre invalidări, am mai spus acest lucru și-l repet și pentru dumneavoastră. Sper că cel care se gândește să abordeze aceste alegeri în cheia în care au fost abordate cele pentru primăria Chișinăului a analizat cu limpezime și consecințele unei asemenea decizii. De această dată, alegerile parlamentare sunt protejate de legi universale și de CEDO. Precizez că nu lucrez cu o astfel de ipoteză, dar ați văzut că tot ce pare la prima vedere imposibil, în cazul lui Plahotniuc și Dodon devine foarte probabil.
Podul.ro: Care credeți că este susținerea populară reală a blocului politic pro-european ACUM, comparativ cu situația prezentată de sondaje?
Andrei Năstase: Sondajele aruncate pe piață de presa oligarhică sunt complet false. La alegerile pentru primăria Chișinău am fost cotat, în cel mai bun caz, cu a treia șansă până în ultima zi a campaniei electorale. Oamenii m-au ales primar, iar justiția captivă lui Plahotniuc a invalidat acel mandat. Pentru că eu nu sunt ca ei, ca hoții de la guvernare, ca Plahotniuc și Dodon, ca Șor. Eu sunt împotriva lor. Oamenii nu mai cred în sondaje, iar majoritatea instituțiilor cu acest obiect de activitate, inclusiv unul românesc credibil cândva, s-au dovedit a fi în buzunarul lui Vladimir Plahotniuc. Ce ar mai fi de comentat?! Și în Moldova și în România ajung doar cifrele dorite de Plahotniuc. Adevăratul sondaj va fi la urne, iar blocul ACUM va avea un scor care va demonstra calitatea și caracterul poporului nostru, curajul lui de a lupta pentru libertate și demnitate, așa cum am demonstrat-o la alegerile pentru Chișinău.
Podul.ro: Ce mesaj aveți pentru cetățenii Basarabiei?
Andrei Năstase: Mesajul meu este foarte simplu. Îndemn oamenii să iasă la vot și să ne facem singuri dreptate. Am tipărit materiale, informăm cetățenii cu privire la intențiile și abordările prin care suntem convinși că putem reconstrui Moldova. Pentru ca schimbarea să se producă, trebuie să ieșim masiv la vot. Și cei de acasă și cei din diaspora vor ieși masiv la vot și vor decide cu raționalitate viitorul țării lor.
Podul.ro: Ce mesaj aveți pentru românii din partea aceasta a Prutului?
Andrei Năstase: Și pe ei îi așteaptă în acest an două runde de alegeri. Să iasă la vot! Să-și asume, prin decizie personală, viitorul lor și al familiilor lor. Este atât de important să votăm, încât devine secundară opțiunea fiecăruia dintre noi. Gradul de reprezentativitate este esențial și permite consolidarea pe termen lung a societății. Ieșiți la vot, nu-i lăsați pe alții să decidă în locul vostru!