Riscă România să fie stat tampon în UE? Cu armata SUA, în umbra marelui urs

Poziția României în Uniunea Europeană, după alegerile parlamentare din luna mai, va depinde de marile puteri ale lumii. Politica externă a României oricum este dependentă de SUA și UE, iar fără acestea suntem doar o țară oarecare pe harta lumii. Oricâte eforturi ar face Guvernul și Iohannis, România va juca rolul dorit de alții.

Și unde vom fi?

Politica externă a României este haotică, dezordonată și fără o viziune clară. Se pare că pe plan extern funcționăm din inerție și, în cele mai multe cazuri, nu funcționăm, ambasadele au ajuns doar niște ghișee care mai ajută din când în când românii cu câteva hârtii. Nici nu au buget pentru altceva.

UE este văzută ca o gașcă de așa-ziși tehnocrați. În realitate, puțini sunt tehnocrați cu rezultate notabile sau oameni care au avut performanțe în domeniul lor înainte să ajungă la Bruxelles. Apoi europarlamentarii, fără nicio excepție, sunt văzuți ca politicieni de mâna a doua, care în țările lor de orgine nu mai pot atrage voturi.

Astfel, o UE care să vină și să dea lecții în stânga și în dreapta nu își are sensul. Uniunea a fost gândită ca o uniune economică. Acum, Franța și Germania încearcă federalizarea ei. Federalizarea va avea marele preț de a renunța la suveranitate.

Prin urmare, discursurile UE sau criticile UE la adresa Guvernului nostru vor împinge PSD-ALDE spre o dezbatere cu tentă pronunțat naționalistă. Dragnea a călcat deja pedala, aflându-se, ce-i drept, cu un picior în pușcărie.  

Cel mai probabil, România va fi în această grupă a țărilor păpușate de partide naționaliste, populiste, alături de Italia, Ungaria și Polonia. Dar explicația acestei poziționări, cum se va vedea după alegeri, va fi alta decât naționalismul.

SUA și Rusia

Viitorul UE este între SUA și Rusia. Pe de o parte, relațiile UE-SUA se răcesc, iar pe de altă parte, Germania încearcă să-și reîncălzească legăturile cu Federația Rusă, folosindu-se de gazul lui Putin. Ar fi ideal să există un echilibru, dar momentan UE nu are liderii care să exploateze cu înțelepciune ambele tabere.

Recentele acțiuni ale lui Donald Trump îi fac pe francezi și germani să se gândească la un parteneriat mult mai solid cu Rusia și China, iar Putin e în stare să caute orice ușă disponibilă. Numai că la mijloc va fi fără discuție NATO, unde cu instabilitatea lui Trump mulți se întreabă dacă nu cumva ne-am putea trezi oricând ”descoperiți” în fața Marelui Urs. De notat că poziția lui Trump în raport cu UE este susținută cu putere de politica internă a Statelor Unite și nu reflectă doar ambițiile liderului american.

Tocmai de aceea binomul Franța-Germania s-a gândit că dacă tot mărește cheltuielile pentru apărare, atunci de ce să nu-și facă o armată proprie. Proiectul nu a fost nici dezbătut, nici nu s-a bucurat de mare sprijin, România spunând clar că nu va renunța la NATO și că o armată UE nu-și are sensul.

Însă armata Uniunii este primul pas spre despărțirea definitivă de SUA, ceea ce ar deveni imediat o amenințare pentru Marea Britanie și pentru Rusia. De altfel, politica externă a britanicilor a fost mereu aceea de a împiedica formarea unei armate europene care să le pună în pericol insula. Cu o armată, UE ar putea să se bată și pentru Ucraina, Moldova sau Marea Neagră – zone geostrategice de o importanță covârșitoare, unde rușii au emis pretenții și, din păcate, au mușcat în carne vie. Cel mai probabil, proiectul privind armata europeană va fi adoptat pe ascuns (dacă va fi adoptat), tocmai pentru a împiedica sabotajele din partea vecinilor/„prietenilor” noștri.

Realistic vorbind, statele mici, precum România sau Bulgaria, nici măcar nu vor îndrăzni să susțină un astfel de proiect, conștiente că armata europeană le va domina imediat și, practic, guvernele vor deveni dependente de Bruxelles. Momentan, americanii cu NATO nu strâng frâiele și au mai mult interese economice prin multinaționalele prezente în Europa. Cu armata UE, se schimbă complet politica externă a Uniunii și a statelor membre, care vor fi nevoite să-și redefinească suveranitatea și să-și regândească strategiile.

România, la marginea Europei

Nu e niciun secret că nu facem parte din niciun proiect important. Politica externă impusă de Klaus Iohannis, spre exemplu, ne-a eliminat din socotelile din Moldova și Ucraina, vecinele noastre. România a avut șansa să-și joace rolul de lider în regiune, dar mai mult a reușit Bulgaria, care dirijează statele din Balcani și le oferă tot sprijinul. Politica internă din ultimii 10 ani a fost dăunătoare și pentru România, și pentru vecinii noștri. Iar din 2014, corupția în Republica Moldova a crescut exagerat de mult.

Bun, am eșuat în cele mai importante proiecte de prin 2007 și până în prezent, să nu ne închipuim că Băsescu a înțeles mai multe din politica externă, doar că a avut mai multă intuiție, a știut să controleze mai bine oamenii din subordinea sa și a avut consilieri pe măsură. Să-i recunoaștem plusurile.

După alegerile europarlamentare vom continua în același ritm de a pierde toate proiectele importante. Numai că acum apare o reacție puternică la binomul Franța-Germania și ea se numește Italia. Inițial, italienii se bucurau de sprijinul Austriei, Ungariei și Poloniei. În realitate, este fiecare pentru el. Cel mai probabil, rezultatul de la alegeri va aduce aceste țări la aceeași masă, cu o opoziție clară la Franța și Germania care vor reduce vizibil suveranitatea statelor membre. Și în situația aceasta, România se va alătura imediat Italiei.

Nu discursul naționalist o să ne aducă în această situație, ci tocmai SUA. În schimbul protecției, americanii ne vor cere să le protejăm interesele în Uniunea Europeană. Deja premierul italian Conte s-a întâlnit cu Donald Trump și a discutat despre rolul Italiei în Europa, dorindu-și ca țara lui să fie cel mai important aliat al Statelor Unite, acum când Macron și Merkel s-au distanțat de Washington și britanicii își pregătesc ieșirea. Nu este întâmplător nici războiul diplomatic Franța-Italia. Apoi viziunile politice Italia-SUA corespund într-o oarecare măsură și, de regulă, contextualitățile primează.

Evident, noi nu suntem Italia, așa că rolul țării noastre va fi doar de simplu votant, ajutând opoziția să-și protejeze interesele. Ne vom trezi la marginea Europei, oarecum izolați și scăldați în problemele noastre cotidiene, ținând frontierele Europei cu armata SUA.

Dacă asta vă sună cumva a stat tampon, este foarte probabil să aveți dreptate și rolul acesta să nu deranjeze pe nimeni, cu atât mai puțin pe politicienii noștri care vor scăpa de multe responsabilități, preferând să stea la mâna altora pentru a le apăra interesele și așteptând banii.