Make America great again


Make America great again

Al 47-lea preşedinte USA nu ne-a spus la care America se referă. Chiar sunt curios. Este vorba despre SUA conferinţelor de la Yalta și Potsdam, cea a planului Marshall? America rock-and-roll-ului, a lui Bob Dylan și Jimi Hendrix? A lui John F Kennedy și Lee Harvey Oswald? A războiului pierdut din Vietnam? A conferinţei de la Malta? Cea îngenunchiată la 11 septembrie? 

Adevărul este că fiecare are America lui. Mai ales propriul vis american. Este ţara celei mai mari libertăți, ţară spectaculoasă și inepuizabilă, ţară unde libertatea, cu toate servituţile ei, este o religie. Am scris o carte despre America la sfîrșitul secolului XX, după o ședere lungă în USA, cu titlul ”LA vs NY”. Lumea de dincolo de Ocean mă pasionează, nu a încetat să mă surprindă. Admirația mea a rămas necondiţionată pînă azi și nu cred să mă părăsească vreodată.

Operaţia de şarm de ieri am privit-o ca pe un spectacol "one man show" dat de Donald Trump. Nu m-a dat pe spate, era previzibil, face parte din cutumele Washingtonului. Inaugurarea preşedinţiei este ziua de glorie a oricărui nou ales la Casa Albă. Popularitatea învingătorului este la maximum. Abia de a doua zi începe declinul, după ce preşedintele - oricare ar fi el - începe să se lovească de realitate. Trump nu face excepție, mai ales că administrația sa are deja multe lucruri de demonstrat. Întîi de toate de închis dosarele rămase nerezolvate în precedentul mandat. 

Toate televiziunile din lume au transmis live ce se întîmpla ieri la Capitoliu. Din cauza vremii geroase s-a renunțat la paradă și la o parte din serbări. Am notat ţinuta dnei Trump, mai ales pălăria. Am notat absența dnei Obama, care nu îl poate suferi pe Trump. Am remarcat privirile interesate ale lui Mark Zuckerberg în decolteul unei invitate. La banii lui (cca 75 miliarde de dolari) își poate permite orice. Trump cu o avere de numai 6 miliarde e la coada clasamentului. Este o administrație care reunește cele mai mari averi din lume.

A ținut un lung discurs. S-a simţit bine, și nu a vrut să plece prea curînd de la microfon. Şi-a amintit cred cariera de succes din televiziune, din anii ‘90. A făcut multe promisiuni, a ameninţat, a zis că face și drege, a dat asigurări. Let's make America great again! Işi propune, cred, prea multe, deschide prea multe fronturi deodată. Nu știu cîte din zicerile sale de ieri se vor adeveri. Cu siguranţă numai unele. Poftele lui Trump sunt însă nenumărate, ca și angajamentele. Vrea să reuşească în toate, să fie nr 1 mondial şi să rămînă în istorie. A pretins că de ieri a început "epoca de aur a Americii". E un entuziast şi îi place să cîştige. De data asta scena pe care evoluează este întreaga planetă, ceea ce face ca jocul său plin de ambiţii să devină periculos. Vom trăi şi vom vedea...

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.