Mesianismul politic: dependența noastră preferată

Numiți-mă multe lucruri, dar știți de ce m-am vindecat de mai bine de un an? De mesianism politic. Recomand, se simte altfel viața.  

România are o slăbiciune veche: ne îndrăgostim prea ușor de salvatori. Din când în când apare câte un om pe care îl proiectăm direct în rolul de mesia politic. Un lider despre care spunem că este diferit, că vine din afara sistemului, că are competența și curajul de a face ceea ce alții nu au făcut. Știți care sunt mesianicii momentului? Ilie Bolojan și Nicușor Dan, fiecare în felul său. Amândoi au venit pe un val uriaș de entuziasm public. Amândoi au beneficiat de o aură de competență și integritate care i-a diferențiat de politica tradițională. Și tocmai de aceea așteptările au fost enorme.

În cazul lui Ilie Bolojan, speranța era că va veni cu aceeași energie reformatoare pe care o arătase în administrația locală. Mulți se așteptau la un lider care să confrunte frontal inerțiile sistemului politic.

În schimb, ceea ce vedem adesea este o politică prudentă, aproape excesiv de prudentă. O politică a compromisului permanent, în special în raport cu structuri vechi ale puterii, inclusiv cu PSD. Mănușile de catifea pe care Ilie Bolojan le poartă în raport cu ce merge rău în țara asta pare că nu se desprind. Ce contează că Bolojan are acasă o bibliotecă în loc de cutii de pantofi? Cu ce mă ajută că Bolojan o avea acasă Voltaire lângă Montesquieu, dacă cutiile pesediștilor, sponsorizate de epantofi, sunt pline de bani? La ce bun dacă cel mai bun care ni s-a promis este inexistent?

Nici matematica morală a președintelui Nicușor Dan nu mai dă rezultatul promis. În teorie, ecuația era elegantă. Un matematician la Cotroceni plus integritate plus rigoare ar fi trebuit să producă o soluție simplă la o problemă complicată. În practică însă, demonstrația pare să fi rămas neterminată, ca un exercițiu abandonat pe tablă după primele rânduri de calcule.

În mai puțin de un an, rezultatele au început să semene mai degrabă cu o serie de erori de calcul. Întâlniri importante în Europa ratate, probabil ca să nu umble teleleu pe continent. Marina n-a fost salutată de 15 august. La CSM nu a prezidat. Referendumul promis a rămas undeva într-un caiet de schițe. În schimb, demonstrația s-a încheiat surprinzător de riguros atunci când a venit momentul să încununeze unele dintre cele mai sinistre numiri ale PSD în justiție.

Dacă aceasta este matematica morală a noului mandat, atunci pare că nu avem de-a face cu o formulă salvatoare, ci cu un calcul în care necunoscutele cresc iar rezultatul rămâne, în mod constant, zero.

Există totuși un paradox. În mod straniu, am ajuns să susțin tocmai lucrurile care nu merg bine. Nu pentru că îmi doresc eșecul celor pe care i-am votat, ci pentru că fiecare dezamăgire erodează puțin câte puțin iluzia salvatorului. Iar această erodare produce ceva mult mai util: furie civică. Furia este un combustibil politic periculos, dar și necesar. Fără ea, societățile intră în apatie. Cu ea, pot apărea anticorpi. Anticorpii unei societăți care nu mai așteaptă mesia, ci începe să ceară instituții funcționale, lideri autentici și responsabilitate reală.

Acum să ne întoarcem la mesianicii noștri și să vedem ce n-a mers bine.  

Ilie Bolojan este premier de aproximativ zece luni, iar în toată această perioadă eu nu am simțit mari reforme. Plătim mai mult și trăim mai prost și nu înțeleg de ce trebuie să ne comportăm blând cu PSD, partidul care ne-a adus în situația asta.

Nu am înțeles nici frica aceasta repetată obsesiv că PSD pleacă și intrăm într-o mare criză. PSD nu pleacă nicăieri. Este, ca și restul partidelor, un muribund. Doar că agonia lui e mai puțin vizibilă pentru că are primari și ministere importate, spre deosebire de alți muribunzi mai respectabili, care nu au avut infrastructura necesară să-și maximizeze șansele.

Și dacă ar pleca, ce? Există o soluție care ar da șah mat PSD-ului. Cu riscuri, dar există. Chemarea la guvernare a AUR. Dar numai după ce partidului i se explică foarte clar că poate veni la masă doar după ce își curăță tinichelele rusești de tip George Simion, Dan Dungaciu, Marius Lulea et co, păstrând oamenii mai rezonabili și cooptându-i în jocul democratic.

Și o să vedeți că în momentul în care PSD realizează că nu mai este de neînlocuit, șantajul politic va deveni brusc mult mai greu de practicat.

Soluții există. Dar asta înseamnă să știi să faci politică, nu doar administrație. Și să fii în sincron perfect cu Nicușor Dan. Lucru care, din nou, nu pare să se întâmple.

Altfel, eu încă aștept reforma companiilor de stat propusă de Oana Gheorghiu. Aștept reformele promise de cei mai buni cooptați în jurul guvernării. Oameni despre care ni s-a spus că reprezintă vârful competenței disponibile.

La aproape un an distanță, întrebarea rămâne simplă: unde sunt rezultatele?

La mesianicul Nicușor Dan e chiar mai distractiv. Aici s-a investit multă energie și nerv. A fost luată cu asalt Piața Victoriei, ne uram pur și simplu pe internet cu cei care nu erau de acord cu noi, pentru ca rezultatul să fie astăzi cel puțin dezamăgitor în raport cu încrederea care s-a investit.

Eu nu sunt surprinsă. Dar vă mărturisesc că, la început, am avut așteptări. M-am scuturat rapid de praf când am văzut că nu a folosit portița pe care o avea la dispoziție atunci când Lia Savonea a devenit președinte la ÎCCJ printr-o procedură viciată. În perioada aceea erai aproape paria dacă îndrăzneai să nu fii de acord cu el ca individ.

Și, ironic, exact lucrurile pe care bula ne asigura că nu se vor întâmpla cu el, ci cu George Simion, exact acelea s-au întâmplat. Super.

Sigur, multe nu sunt din vina lui ca președinte. Nu el controlează prețul la pompă. Asta ține de mișcări internaționale. Dar el era dator cu un raport despre anularea alegerilor. Era dator cu numiri solide la SRI. Era dator să fie prezent lângă omologii europeni, ca un scut uman în fața amenințărilor rusești și a testosteronului geopolitic care se revarsă din Casa Albă.

Nu e nimic din toate astea. Ambiguitatea pare să-i fie prenumele.

Și atunci apare întrebarea simplă. Ce încredere poți să mai ai într-un om care nu e în stare nici măcar să își aleagă staff-ul cum trebuie, din interiorul căruia pare că au apărut oameni capabili să execute un fake care l-a împins în ultimul moment spre funcție, dar care ar trebui să facă alegeri corecte pentru o țară întreagă?

Sigur, eu acum am redat îngrijorările bulei, cu care în mare parte sunt de acord. Mai numiți-mă naivă, dar eu cred că configurația actuală de procurori și șefi de parchete care a fost numită va începe totuși să miște puțin, spre surprinderea unora. Numirile acestea sunt însă până în 2029. Dacă facem un calcul simplu, aproape matematic, rezultatul este interesant: 2029 este exact cu un an înaintea următoarelor alegeri prezidențiale.

Și atunci apare o ipoteză de lucru. Poate că Nicușor Dan joacă acum o carte confortabilă, una de stabilitate. O ecuație temporară în care variabila principală este liniștea politică. Iar în 2029, când dependența de susținerea parlamentară va fi mult mai mică, aceeași ecuație poate primi un termen nou: confruntarea directă cu PSD.

Pe scurt, o strategie în două etape. Mai întâi stabilitatea, apoi conflictul util electoral. Un fel de algoritm politic destul de simplu: amâni bătălia până când devine avantajoasă. Matematic vorbind, ar fi o funcție de optimizare a momentului. În tradiția populară însă formula e mult mai simplă: îngrășatul porcului în ajun.

Iar când acel moment va veni, bineînțeles că buluța va uita foarte repede cât de dezamăgită este astăzi și va descoperi brusc că Nicușor, uite, totuși muncește. Pentru că abia atunci va realiza ce jucător politic este, de fapt, Nicușor Dan. Lucru pe care, până acum, se pare că nu l-a înțeles.

Nicușor Dan este multe lucruri. A dezamăgit în enorm de multe privințe. Nu este după chipul și asemănarea buluței ofensate, a pierdut destule trenuri și a ratat momente care ar fi contat.

Dar intuiția mea spune că, dincolo de ce vedem noi în public, există înțelegeri care îi dau totuși garanția că lucrurile vor merge bine.

Vom vedea cât de în regulă vor fi.

Habar nu am la câți oameni ajung textele și opiniile mele, dar cine mă citește vreau să rețină un lucru. În momentul de față, și rețineți ce vă spun, în momentul de față, Nicușor Dan pare să fi început deja campania electorală pentru mandatul numărul doi. Și sunt șanse mari să îl obțină. Da, da, cu toate răzvrătirile bulei de aseară că nu îl mai votează.

De ce? E simplu.

În primul rând, jocul de balet și curtarea PSD, pe care nu vrea să îl supere. Mandatul lui de președinte depinde de stabilitatea coaliției.

Pe urmă, uitați-vă în societate și la partidele actuale. Niciunul nu mai este în stare să producă lideri autentici. Fiecare are luptele sale interne și minusurile în raport cu ce au promis. 

Pe urmă unde mai pui că iar ni se va arăta pericolul rusesc și trebuie să votăm util? Și cine e util? Nicușor Dan. Are deja experiență, nu?

Și care pericol rusesc? Exact cel despre care consilierul său, Lazurca, spunea că îi este greu să găsească argumente solide care să susțină ipoteza.

Până atunci noi să fim sănătoși. Căci teme care ne vor inflama și ne vor ține ocupați vor mai apărea, menite să ne ia atenția de la ceea ce contează cu adevărat. Iar partidele vor merge mai departe aproape liniștite, uitând puțin câte puțin că ar trebui să pregătească lideri pentru 2030, nu simple figuri de vitrină bune de scos la rampă când începe campania.

Altfel, disonanța cognitivă a celor ca noi, tineri, educați și liberi, recunosc, mă amuză copios zilele astea. Eu sunt o simplă cetățeană care s-a vindecat rapid de mesianism. Am trecut peste febra salvatorilor mai repede decât bula din care fac parte. Am o bănuială însă că, în anii care vin, tot mai mulți se vor trata de aceeași boală.

Până atunci, nu ne rămâne decât să sperăm că, la următorul mare examen politic al acestei țări, vom avea inspirația să cerem lideri adevărați, nu doar personaje convenabile momentului.

Vorba lui Voltaire: "Politica este modul prin care cei fără principii îi conduc pe cei fără memorie". 😉

O fi citit și asta Ilie Bolojan?

Lucia-Maria Udrescu este economist, contabil & auditor financiar, doctor în contabilitate. Cetățean care nu stă deoparte.