”Săgețile” lui Petru Cărare. Disidentul care a dat dimensiunea curajului și a demnității Basarabiei românești în scrierile sale satirice, poetice și publicistice. Despre ocupantul rus: ”Să-i dai în loc de pită / Un calup de dinamită!”

Petru Cărare a fost un disident real, nu unul ținut la Moscova să coordoneze „opoziția” din Moldova.

În timp ce„Săgețile” apărute în 1972(!!!) smulgeau fără teamă măștile perfide ale regimului de ocupație – „Noi avem un hoţ în casă,/ Noi cu hoţul stăm la masă,-/ Ne-a ieşit mai ieri în cale/ Cu idei şi cu pistoale/ Şi-acum să ne ia se-ndură/ Şi bucata de la gură/ Şi-ncă altă noutate:/ Eşti dator să-i spui şi frate,/ Dar să-i dai în loc de pită/ Un calup de dinamită!” – la televiziune și radio, în redacții și instituții, la academie și edituri, hoardele de colaboraționiști și lingăi cu numele de „savanți și oameni de creație” stăteau la rând să pupe… și talpa „eliberatorilor” ruși, jurându-le slugărnicie pe secole înainte.

Petru Cărare i-a înfuriat rău de tot pe trubadurii regimului, fiindcă a dat dimensiunea curajului și demnității în scrierile sale satirice, poetice și publicistice, fapt prea supărător pentru cei de sus și cei de jos, specializați pe elogierea „eliberatorilor” și a prieteniei seculare dintre „marele” popor rus și „nărodul moldovnesc”, zămislit în incubatoarele lui Stalin.

Petru Cărare nu numai că a salvat obrazul intelectualității mute și a Basarabiei comunizate, ci a demonstrat tuturor oamenilor de creație și cultură că un vers, o poezie, un text, o simfonie, un film, o pictură sau o carte închinată adevărului și poporului tău nu e o sminteală individuală, ci o datorie sfântă.

Câți s-au solidarizat cu autorul „Săgeților” în anul 1972?

Poate ne spun lucinskiștii, vor-șor-dodoniștii și colaboraționiștii din anii ocupației rusești, care au devenit foarte curajoși, după ce alții au luptat pentru libertatea lor, iar ei se folosesc de democrație de peste trei decenii pentru a compromite și opri Reîntregirea națiunii române de pe ambele maluri ale Prutului...