AUR nu este un accident politic (după mai multe mesaje de ură adresate prin mine – sîc! – fostului ministru David)

AUR nu este un accident politic, ci rezultatul previzibil al unei antropologii avariate. Succesul său se naște dintr-o combinație profund inegală: lehamitea legitimă față de o clasă politică epuizată moral și colapsul judecății personale. Prima explică contextul, iar a doua explică amploarea. Acolo unde mintea nu mai este formată, ci doar ocupată, omul încetează să mai fie subiect moral și devine masă reactivă.

În absența discernământului, frustrările nu se prelucrează, ci se proiectează. Eșecurile personale, profesionale sau existențiale nu sunt metabolizate moral, nu nasc luciditate sau responsabilitate, ci se transformă în resentiment. Iar resentimentul, pentru a se simți legitim, caută o formă colectivă, zgomotoasă, simplificatoare. AUR oferă exact acest cadru: o retorică accesibilă unei minți nemuncite, o vină mereu externă pentru cei incapabili să-și poarte propria viață.

Nu asistăm la o revoltă a demnității, ci la o insurecție a imaturității morale. Politicul devine astfel substitut de terapie ratată, iar agresivitatea, semn de autenticitate, de "vână" străbună. Când adevărul este prea incomod, este înlocuit cu strigătul. Când complexitatea devine insuportabilă, este demonizată. Când mintea se retrage, rămâne instinctul. Când conștiința tace, urlă tribul.

Din perspectivă teologică, problema este mai adâncă decât pare. Părinții Bisericii vorbeau despre întunecarea minții: starea în care omul nu mai judecă în lumina adevărului, ci sub presiunea patimilor și a logismoi-lor, amintiți deja într-o postare de azi. O astfel de minte nu caută binele, ci confirmarea, nu adevărul, ci un vinovat. Iar patimile, odată colectivizate, nu nasc comunitatea, ci turma. Și câinii. 

Acolo unde pocăința este înlocuită cu revendicarea, iar asumarea cu acuzația, politica devine idol, iar liderul, cum și ce altceva?, substitut de mântuire. Dar mântuirea fără adevăr este o minciună, iar ordinea fără convertire interioară nu este decât violență amânată. Fără vindecarea minții și refacerea conștiinței, orice proiect politic rămâne, în termenii Evangheliei, o casă zidită pe nisip.

Doxa!