Sfinți pe gratis

Abia acum am realizat că personalul monahal nu era asigurat. Că, lovit/ă de o boală, un/o călugăr/ă se ducea la spital ca unul dintre noi la Lidl. Însă în timp ce un magazin nu trebuie finanțat anterior - acesta este sensul asigurării -, sănătatea, adică suma celor care nu au pățit-o încă, are nevoie de banii noștri, ai sănătoșilor. Să nu îți dai seama că binele tău este format din binele colectiv, asta mă miră. Până la stupoare și indignare.

Am văzut și în Germania zisă ortodoxă, unde clericii care țin de Mitropolia românească, indiferent de gen, nu au chiar nicio asigurare. Mă întreb, deloc ipocrit, ce vor face de acum înainte. Iar cu cât mă întreb mai mult, fără să acuz niște ierarhi străini de realitate, îmi dau seama că puterea, inclusiv sau mai ales bisericească, pleacă de la prezumția gratuității. Un Serafim sau un Sofian îmi reproșau, pe față, că am salariu. La întrebarea mea dacă îmi dau cardul lor pentru cumpărături, la HIT, tăceau ofensiv.

Una peste alta, criză sau colaps, faliment sau cum se va mai numi de acum încolo, situația României, fiscal vorbind, este gravă și de aceea nu avem voie să ne prefacem indiferenți. Da, măsurile de redresare dau apă la moară populismului, zișilor suveraniști. Lumea este însă în schimbare, pe toate planurile. Motiv să ne întrebăm, fără orgoliu, cât facem. Suntem o amestecătură, o gloată, sau o comuniune? Cât timp de acum încolo vor fi Sfinții pe gratis?

Doxa!