VIDEO. Așa-zisa Lege Vexler e profund liberticidă și abuzivă. Restrânge libertatea de exprimare, libertatea de informare și libertatea de asociere, născocind frici și vinovății artificiale. MAE de la Tel Aviv ar trebui să declare oficial că dezavuează ce fac Muraru, Vexler și Florian, pentru că aceste personaje periclitează relațiile româno-israeliene

Așa-zisa Lege Vexler este un act normativ profund liberticid și abuziv care restrânge libertatea de exprimare, libertatea de informare și libertatea de asociere, încălcând în mod flagrant litera și spiritul Constituției, ba chiar și normele de bază ale tehnicii legislative. 

În realitate, legea a fost premeditată de niște personaje bugetivore care pur și simplu trăiesc din banii și sinecurile rezultate din această nișă care născocește dușmani închipuiți – bunăoară, așa-zisul ”pericol legionar” și ”neolegionar” –, totodată inoculând frici și vinovății artificiale. Ce îi mână în luptă? E simplu: banii publici și extremismul de stânga.

Într-un podcast realizat de Lucian Vâlsan (Freedom Alternative), președintele de onoare al Ligii Studenților LS Iași – l-am numit pe istoricul Silvian-Emanuel Man – explică faptul că, într-un astfel de context, ar fi indicat ca MAE de la Tel Aviv să adopte o poziție oficială prin care să precizeze că dezavuează ce fac în România personaje de factura lui Alexandru Moraru, lui Silviu Vexler și a lui Alexandru Florian, pentru că aceștia periclitează relațiile româno-israeliene. 

În cele ce urmează. Podul.ro vă prezintă în mare dialogul dintre Vâlsan și Man, deopotrivă cu explicațiile și acuzațiile lansate de cei doi, întregul podcast putând fi urmărit mai jos. 

Silvian-Emanuel Man: Printre altele, Legea Vexler e un subiect de câștigat bani pentru unii. Lansez o provocare. Sunt dispus să apar într-o emisiune din prime-time, la orice televiziune, singur în direct cu Alexandru Florian, directorul Elie Wiesel, cu Silviu Vexler, deputatul comunității evreiești și cu Alexandru Muraru, deputat PNL, pe subiectul Legii Vexler, dar și pe subiectul general: ce înseamnă anti-semitism, ce înseamnă crime de război? și așa mai departe. Nu vor fi interesați. Acești oameni au găsit o nișă pe care o exploatează pentru a obține bani. Respectiv, obțin sinecuri și institute de pe urma cărora ei și o serie întreagă de acoliți să poată să trăiască, animând mai departe un subiect și niște teme, inventând sperietori artificiale și dușmani invizibili cărora vor să le dea o oarecare materialitate aparentă ca să mai poată să obțină alți bani. 

Lucian Vâlsan (Freedom Alternative): Adică, cererea pentru antisemitism e mult mai mare decât oferta?

Silvian-Emanuel Man: Exact. E adevărat, există organizații așa-zise ”legionare”, ”creștine”, ”patriotice”, dar, de fapt, sunt creațiile aceluiași sistem, pentru că e nevoie de un conflict între ele pentru a se face pașii și de-o parte, și de cealaltă. E nevoie de conflict social, e nevoie de agitații și s-a creat această marotă a ”legionarilor” care vin și devastează Universitatea – e o marotă pe care o cunoaștem foarte bine din anii 90, de la mineriadă. Ea nu este veche de numai 35 de ani, e mult mai veche – vine de la Rebeliunea legionară, care de fapt a fost gândită și de guvernul Antonescu, pentru că anumite chestii nu au fost făcute de legionari. Scopul a fost eliminarea Mișcării Legionare de la putere în ianuarie 1941. Pe partea cealaltă, Antonescu a refăcut povestea cu Rebeliunea, că atunci a fost brodată narațiunea cu pericolul legionar. 

La manifestația din Piața Palatului de la 6 noiembrie 1945, când guvernul Groza a adus muncitori ca să bată marea masă de manifestanți ce fusese mobilizată pe canale țărăniste și liberale, am auzit o narațiune similară. Erau și legionari acolo, evident, pentru că ei începuseră să se camufleze în rândul partidelor istorice, dar comuniștii au acuzat întreaga manifestație de ”insurecție legionară”, ceea ce nu era adevărat. Chestia asta cu ”legionarismul” s-a tot reluat de-a lungul istoriei – în ‘48, la marile valuri de arestări și la valul de arestări din ‘56, am avut-o și în ‘90, când Iliescu vedea ”legionari” în golanii din Piața Universității. 

Lucian Vâlsan: Scuza cu ”legionarii” a fost folosită și în 1977 pentru reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului. Aceeași discuție s-a folosit și în 1987, pentru a justifica reprimarea brutală a revoltei muncitorești de la Brașov. Sub același pretext s-a scos din istorie și s-a trecut sub tăcere o revoltă consumată la Cluj în 1983. Sunt multe, multe exemple. 

Silvian-Emanuel Man: Ideea în sine e că avem o tradiție instituțională a statului român de a întreține acest mit al ”loviturii de stat” de tip ”legionar”. Pericolul așa-zis legionar e scos la un moment dat din joben, ca un iepure, și e utilizat în momente-cheie, când trebuie cauzată o diversiune, când trebuie divagată atenția opiniei publice sau e nevoie de găsirea unor scuze pentru o serie de acțiuni care de fapt aparțin statului. 

Chiar după mineriadă ieșiseră femeile de la Apaca în București și îi întâmpinau cu flori pe mineri. În mai 1990 se striga ”Iliescu te votăm, te votăm cu neamul, ca să crape de necaz Rațiu și Cîmpeanu” - și se întâmpla tot sub presiunea asta, că vin ”regaliștii”, ”fiii foștilor boieri” și ”legionarii”. Se răscoleau chestiile astea. Și vezi astăzi cum sunt inventate aceste analogii stupide astfel încât să spună ”Vin legionarii!”. Îi întreb și eu – ce sunt legionarii? Ați citit pe Wikipedia? Ați văzut la vreun podcast? Adică persoane tinere care n-au văzut un legionar în viață, fiindcă n-aveau cum, și care nici nu știu ce înseamnă asta, încep să emită ipoteze despre ”legionari”. 

Lucian Vâlsan: IQ ul colectiv a scăzut, poate că și de-aia sperietoarea asta cu ”legionarii” merge mai bine.

Silvian-Emanuel Man: I-au și amestecat pe legionari cu cei din Legiunea Străină, încercând să rezulte cumva ideea asta ca ar exista o analogie, că ar fi cumva legate, că ar exista un ”pericol legionar”. Se vede cum a fost reîncălzită ciorba. Măgureanu ar fi spus la un moment dat că ”voi crea atâtea mișcări legionare că nu veți mai știi care e cea adevărată”. Ceea ce nu este exclus – după ‘90 au existat tot felul de fragmentări în rândul foștilor deținuți politici legionari, cum de altfel au existat și la liberali sau țărăniști, dar nu atât de vizibile. La legionari, asta s-a întâmplat și cu scopul instrumentării, din două perspective. Dacă țărăniștii și liberalii își puteau face culoare politice fiindcă aveau alte legături în exteriorul țării, în cazul foștilor deținuți politici legionari au fost mai multe interese. La un moment dat a existat o oarecare fascinație, o redescoperire a anilor ‘30, dar asta s-a întâmplat încă din perioada regimului ceaușist, de unele cadre ale Securității care și-au dat seama că după ‘90, acestea s-ar putea rebrandui în forme așa-zise ”legionare”, fiind util de folosit astfel. Și atunci au apărut tot felul de organizații care ar fi ”neo-legionare” – ONG-uri, asociații care cumva se revendică parțial sau total de la aspecte legionare. 

Problema e următoarea – unele pot fi demersuri private ale unor persoane care își asumă aceste repere, dar altele sunt în mod clar chestii artificiale dirijate de serviciile de informații pentru a obține acei ”legionari” de care au nevoie, spre exemplu pentru a compromite o manifestație, un protest. Adică, aceste organizații sunt trimise la un moment dat la un protest și însăși prezența lor acolo compromite ce se întâmplă în spațiul respectiv pentru simplul motiv că au apărut și organizația X și liderul Y. 

Lucian Vâlsan: Bun. Fix aceeași operațiune există și în colecția cealaltă de bule. Dacă voi credeți că ăia care își iubesc copilul trans au apărut în manifestația împotriva lui Călin Georgescu că așa li s-a părut lor bine ca să apere direcția pro-europeană a țării… Dileala nu există doar în colecția asta de bule, există și colecția cealaltă de bule. Și ”prietenii” noștri de stânga sunt chiar mai puțin conștienți de faptul că sunt folosiți de interese care nu au nici cea mai mică legătură nici cu interesul lor ideologic, nici cu interesul lor politic și cu atât mai puțin cu interesul național. 

Silvian-Emanuel Man: De exemplu, e foarte interesant cum aceste bule reacționează de foarte multe ori la un subiect care astăzi a devenit mainstream prin asumarea de Biserica Ortodoxă Română – mă refer la Sfinții Închisorilor. Pentru că, din perspectiva contextului, a comunicării politice asupra unui subiect, ce folos este ca în cazul unei persoane ce e propusă pentru canonizare de BOR, adică să devină un model social din perspectiva Bisericii, tu să vii în cămașă verde, să-ți ridici mâna și așa mai departe? Ori e o formă de anacronism, ori e o formă de compromitere a unui subiect. Pentru că, potrivit chiar unor circulare ale lui Corneliu Zelea Codreanu, nu ar mai trebui utilizată cămașa verde, Punct. Și-atunci se favorizează această disociere, pe care unii parcă nu o înțeleg, dar în realitate asta face parte din fișa postului. O disociere între să spunem elemente doctrinare de factură legionară și manifestarea externă a ceea ce se crede a fi ”legionarism”. Sunt două teme diferite. E bine să le tratăm ca atare. 

Inclusiv legat de tematica cu evreii și antisemitismul nimeni nu spune că în programul oficial al Gărzii de Fier, în 1931, era clar precizată crearea un stat evreiesc în Palestina. Adică, legionarii voiau ca evreii să își facă statul acolo unde vor ei, nu în Madagascar. Asta era viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu. Nu se vorbește despre chestiunea asta. Nimeni n-ar veni cu documente scoase din arhiva statului pentru a prezenta și aspectele astea.

Lucian Vâlsan: Asta e cea mai rapidă metodă de a supăra toate bulele. 

Silvian-Emanuel Man: Da, este. Când scoți chestii de-astea, automat superi și deranjezi. După asta, haideți să vedem că nu există o preocupare similară, la nivel societal, în toate cercurile astea anti-antisemite, ca să le spun așa, generic, de condamnare a cuzismului ca doctrină. Într-un top al extremelor drepte – așa cum le numesc și le ierarhizează ăștia – cuzismul e în vârful clasamentului. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, am făcut o comparație între viziunea lui C. Z. Codreanu și cea a lui A. C. Cuza. Pe foarte mulți oameni a supărat ideea aia, pentru că era genul de idee care de fapt arăta niște situații concrete care nu mai permiteau marșarea pe diverse direcții de propagandă. 

Am să dau un exemplu. A. C. Cuza era ceea ce astăzi s-ar numi ”tracist” sau ”tracoman”, să spunem, pe când Corneliu Zelea Codreanu era promotorul viziunii lui Pârvan, care până astăzi rămâne cumva canon în istoriografia noastră, deci nu se poate vorbi despre ”daci legionari”, adică nu se pupă dacă te raportezi la conținutul propriu-zis, dacă te raportezi la realitatea istorică. La fel, NU se poate vorbi despre ”legionari pro-ruși”. Este total oximoronic să ai o astfel de formulă. 

Lucian Vâlsan: Da, dar vezi tu, genul ăsta de formulări, genul ăsta de dileli prind pentru faptul că nimeni nu mai stă să studieze chestiile astea. 

Silvian-Emanuel Man: E nevoie de o responsabilitate terminologică. Ăștia au încărcat acum un borș cu de toate, Ai presupune, ipotetic, că acești epigoni ai legionarilor ar fi oameni de bună credință. Dar le-aș spune, băi, ce faceți și susțineți voi în 2025 NU are nimic de-a face cu istoria, cu doctrina legionară.

Ar fi nevoie de o poziție academică, juridică, istorică fermă, care să iasă din orice formă de autism istoric, din orice formă de propagandă, din orice formă de dileală de dragul dilelii, o poziție care pur și simplu tehnic închide subiectul, lămurește niște lucruri, și lămurind niște lucruri nu mai rămân pentru dezbaterea publică toate stupizeniile de tipul e sau nu cutare criminal pentru că, de cel puțin 10 ani, de la modificarea Ordonanței 31 pe 2002 – mă refer la așa-zisa lege ”anti-legionari” –, de atunci au început dilelile cu trebuie să-l dăm la casat pe Petre Țuțea sau pe Mircea Vulcănescu sau nume mari ale poeziei…

La Parlament, în comisia unde a fost dezbătută Legea Vexler, un politician cunoscut în spațiul public s-a dus și a urlat fix la Vexler tot felul de lucruri, printre care ”Trăiască Legiunea și Căpitanul!”. Evident că Vexler a pus filmarea peste tot și a zis vreți să scăpați de persoana asta?, ei bine, votați legea că eu pentru asta fac legea! Asta a fost ”argumentația” internă a lui Vexler. Domle, eu fac legea asta pentru că vreau să scap de deputații și de senatorii cutare. În mărinimia mea, eu de fapt vă scap de ăștia, asta vreau să fac! 

Acum, o serie de aspecte clare. Judecarea cuiva trebuie să se facă strict prin cercetarea faptelor, așadar, prin raportarea la fapte, nu așa cum la un moment dat au definit comuniștii infracțiunile. În România a fost o perioadă foarte laxă când ”crimă de război” însemna să scrii pe la ziarele de dinainte, să lupți în război împotriva Uniunii Sovietice, să fugi în Exil, să ai orice fel de relații diplomatice cu diplomații Axei sau alte astfel de chestiuni. Povestea cu mitropolitul Visarion Puiu acuzat de ”crime de război”, deși nu a participat la astfel de fapte. Mircea Vulcănescu e considerat ”criminal de război” pentru că a făcut parte ca secretar de stat din Guvernul Antonescu, dar neavând prin legea răspunderii ministeriale o răspundere efectivă în ședințe pe decizia continuării sau nu a războiului împotriva Uniunii Sovietice. El nu avea decizie militară. E și cazul lui Radu Gyr despre care s-a consemnat că a scris articole la ziar împotriva Uniunii Sovietice, săvârșind ”crime de dezastru țării”, care ar fi fost similare cu ”crimele de război”. Niciunul dintre cei trei amintiți mai sus nu au săvârșit crime de război în sensul Acordului de la Londra din 8 august 1945.  Acolo e standardul care a făcut posibil Nuremberg-ul – ce înseamnă crima de război, ce înseamnă crimă împotriva umanității, ce înseamnă genocidul, masacrul. Definițiile sunt clare. 

Ei vin acum, în România anului 2025, și dau putere / credibilitate unor legislații de sorginte sovietică. De fapt, fac asta de ani de zile. Și o fac fără să își pună problema: sunt sau nu sunt fapte? 

În egală măsură, eu n-am văzut Institutul Elie Wiesel să se preocupe de existența busturilor tot ale unor condamnați pentru crime de război săvârșite în Transilvania, în contextul ruperii Ardealului de Nord. Sunt ridicate prin toată Transilvania de diverse grupări extremiste, doar că sunt maghiare, afiliate mai mult sau mai puțin UDMR în diverse contexte locale. Ăstora, Elie Wiesel nu le spune nimic. Ani de zile s-au făcut tabere paramilitare pe la Joseni, în Harghita, de tip airsoft, că cică ei recuceresc Ardealul, dar nu s-a sesizat nimeni, nici SRI, nici SIE, nimeni… Dacă Elie Wiesel face scandal public în contul unor oameni morți / asasinați acum 80 de ani, care NU au săvârșit crime propriu-zise de război, de ce nu spun nimic și despre cazurile alea? Aici e o problemă de măsură. 

Venind cu o versiune ultralegalistă a problemei, eu le-am spus multora: ok, terminați cu discursul despre eroi și sfinți în fața instanțelor de judecată.  În fața legii, discursul cu eroi, sfinți și martiri nu contează. Eu nu contest caracterul de eroi,sfinți și martiri al unor persoane care s-au opus regimului comunist, nu, nici pe departe, dar vorbesc punctual – în fața justiției și în context legislativ nu contează acest tip de argumente, contează ce este pe hârtie din punct de vedere juridic. Atât. Mutăm dezbaterea pe teren juridic și o închidem pronto, foarte rapid, numai că aici e deficitul și unica problemă – niște oameni or să moară de foame că nu mai pot merge înainte cu regurgitarea. Eu îi întreb pe cei care astăzi se revendică drept apărători ai acestor martiri și sfinți: nu v-ar conveni să vină cineva care să închidă problema definitiv și să nu mai vină ăștia ca să ne persecute eroii și sfinții? Aici e turnesolul – pentru că, dacă nu vreți, înseamnă că voi aveți un interes ca mizeria asta să continue, iar de fapt voi nu dați doi bani pe cei pe care îi numiți sfinți și martiri, având un interes ocult în toată această poveste. 

Lucian Vâlsan: Un interes strict financiar

Silvian-Emanuel Man: Un interes financiar sau de orice altă natură. Poți promova memoria și o poți face într-o formă eficientă. Dar, dacă tu nu poți și dacă poate altcineva să o apere în mod eficient, lasă-l pe altul. Nu te băga în probleme de apărare ale persoanei la care tu nu te pricepi. Faci rău, compromiți. 

Ei, pe partea cealaltă a baricadei – pe partea ”anti antisemiților”, cum îi numesc eu –, evident că nu le convine deloc să vină cineva și să le distrugă dușmanii imaginari cu care ei se luptă, motiv pentru care le vin granturi și alte alea. Nu se mai poate să se vină cu ”pericole” de-astea, că era un text al lui Nichifor Crainic variantă de rezervă la BAC și, dacă ar fi ajuns subiectul ăla la examen, elevii ieșeau de acolo și ar fi dat foc la sinagogi… Nu așa funcționează lucrurile. Adică nu trece un tânăr pe o stradă și când vede numele străzii, frate, îl apucă toți dracii efectiv, se umflă și se face un fel de transfer telekinetic între ideologia persoanei care a dat nume străzii și respectivul - și gata!, ca la zombi, armata de ”legionari” o să mărșăluiască…

Oameni buni, asta e o psihoză creată în mod artificial, menținută și dirijată de ambele tabere, pentru că, repet, eu mi-am luat bobârnace de la ambele tabere. Reprezentanții unor partide despre care mulți sunt convinși să ar fi mai apropiate de secțiile de psihiatrie decât de politică m-au sunat în perioada dezbaterilor parlamentară legate de Legea Vexler și m-au rugat să nu bat degeaba drumul de la Iași la București ca să vin în comisie și să ofer argumente legale legate de lege, pentru că eu, la cât de vizat sunt, n-aș fi primit în comisie… Mă, voi vorbiți? Voi, care urlați tot felul de chestii și faceți în mod ostentativ salutul cu mâna ridicată? Voi îmi spuneți mie că n-am ce căuta la dezbateri pentru că eu aș fi, chipurile, mai periculos decât voi? Ceea ce. de fapt, e o jumătate de adevăr. Într-adevăr, mă duc, am închis subiectul, la revedere! Alții vor să-l întrețină superficial. Eu asta înțeleg. 

Mi-aduc aminte de contextul demiterii domnului Octav Bjoza, când era Florin Cîțu premier. În momentul în care a fost demis, niciuna dintre marile organizații civice nu a luat poziție. Noi la Liga Studenților am avut un punct de vedere tranșant, Am avut o critică foarte fermă, clară, argumentată juridic. Argumentele au fost preluate inclusiv de presa mainstream. Răspunsul din bula cealaltă a fost de două feluri: Voi de ce v-ați băgat? Vouă nu vă e frică de evrei? Sunt prea puternici – asta venea din partea unor oameni care susțin că ne-ar apăra de ”pericolul evreiesc”. Era clar o disonanță cognitivă să pună problema în termenii ăia. Adică, într-o situație, evreii sunt prea puternici ca sa se lupte cu ei, în timp ce, în alte situații, chiar ei susțin că ar lupta cu evreii. Adică nici ei nu mai știu ce au în cap. Celălalt tip de reacție a fost – Cum de v-ați permis voi să faceți chestia asta? Nu vă este rușine să ne luați pâinea de la gură? 

Lucian Vâlsan: Sincer, asta a doua e o reacție mai onestă. 

Silvian-Emanuel Man: Mai urma și întrebarea asta: dar cum de v-a preluat pe voi presa evreiască? Nu cumva sunteți oamenii evreilor? Nu, oameni buni. Nu totul e acaparat așa cum vă închipuiți voi. Există bule și bule, oameni și oameni. La momentul respectiv, o chestiune prezumată ca fiind de bun simț putea să treacă inclusiv în presa mainstream, cum de altfel în perioada pandemiei, majoritatea presei mainstream prelua mare parte din comunicatele noastre pentru că știam să exprimăm dezacordul nostru față de restricții într-o manieră civilizată și convingătoare. Nu trebuie să urlăm ca niște babuini și să avem impresia că cine urlă ca derbedeul și ca urangutanul chiar face ceva. În realitate, ăla nu face altceva decât să antagonizeze și să servească ”argumente” taberei adverse. Nu mai bine îi susținem pe cei care pot să lămurească și să tranșeze aceste subiecte, închizându-le? Ca să calmăm discursul public. 

Am pus și așa problema: n-ar trebui oare să se sesizeze MAE de la Tel Aviv și să spună, domle, nu e bine ce fac ăștia alde Moraru, Vexler și Florian în România, pentru că periclitează relațiile româno-israeliene. 

Lucian Vâlsan: Periclitare care într-o oarecare măsură s-a tot întâmplat. O știm amândoi. 

Silvian-Emanuel Man: A fost acea scrisoare publică semnată de 30 de intelectuali care l-au criticat pe Silviu Vexler pentru că face diverse chestii cu agendă ascunsă, acuzând persoane care nu au avut legătură cu evenimentele de atunci, doar pentru a-și face imagine. Au fost mai multe critici. Inclusiv un conflict interior în comunitatea evreiască. România nu-i o chestie unită – sunt mai multe entități care uneori îți dau impresia că se află în competiție între ele pentru cine ar promova mai bine cauza. Conflictele pe care le vezi de cele mai multe ori în așa-zisa bulă ”neolegionară” sunt de asociație, de legitimitate – domle, cine e de fapt urmașul Căpitanului? Chestiuni absolut stupide. În realitate, conflicte similare există și în bula cealaltă, aia anti-antisemită. Și acolo sunt oameni și oameni, interese și interese. Și acolo vor unii să fie ”luptătorii” supremi împotriva dușmanilor imaginari. Asta-i toată schema. 

Lucian Vâlsan: Și acum hai să vorbim sub raport juridic. Ce schimbă tehnic cea mai nouă formă a Ordonanței 31 prin proiectul de lege 168 care a fost votat de Parlament? Între timp a fost făcută sesizarea de neconstituționalitate. 

Silvian-Emanuel Man: Eu aș atinge două subiecte fundamentale din Legea Vexler, aspecte care într-adevăr înăspresc lucrurile. Și se pune întrebarea: în ce formă le înăspresc? Prin raportare la niște principii fundamentale ale unei societăți liberale – limitează libertatea de exprimare, libertatea de informare și libertatea de asociere. 

Pe de o parte, unii dintre cei care critică Legea Vexler nu sunt interesate, din păcate, de apărarea unor drepturi și libertăți în sens larg, ci sunt interesate de o unică narativă. Aici se face disocierea față de interesele celor care critică proiectul de lege. În egală măsură, am văzut multe persoane care critică Legea Vexler pentru restricțiile pe care le aduce, dar nu le-am văzut să se îngrijoreze și de alte probleme similare la un nivel principial mai larg, care ar fi inclus și problema lor. De exemplu, să spună că vor libertate de exprimare ca în SUA, unde poți fi și Ku Klux Klan și antisemit și tot ce vrei tu, dar trebuie să-i lași și pe alții să se manifeste. Ei, dacă le scrolezi profilele, vezi să sunt persoane cu apetit pentru intervenționism și pentru cenzură pe ideea că doctrina / viziunea noastră trebuie să fie băgată cu pumnul în gură. Obligatoriu în sistemul de educație, în presă și așa mai departe. Ceea ce este total greșit. Eu asta le spun și unora și altora – domle, lăsați lucrurile la liber și oamenii se vor convinge, pentru că altfel voi nu faceți altceva decât totalitarisme. Dacă vă considerați într-adevăr urmașii unor victime ale unui sistem totalitar, atunci nu promovați idei de factură totalitară. 

Lucian Vâlsan: Așa e. Ei ar trebui să se regăsească în prima linie, tocmai ca să prevină totalitarismul următor.

Silvian-Emanuel Man: Exact. Eu am mai spus-o. Comunismul nu s-a instaurat așa, pe cont propriu. Da, au fost fundamentale tancurile sovietice și afluxul de cadre ”școlite” în Rusia, dar terenul fertil a fost reprezentat în epocă de anii de totalitarism în care trăiserăm. În ‘48 aveam o experiență totalitară de 10 ani prin dictatura lui Carol al II-lea și prin dictatura militară antonesciană. Omul nu mai cunoștea conceptul de libertate, chiar dacă încă aveam în vigoare Constituția de la 1923, până la instaurarea efectivă a comunismului. Revenind, îi întreb pe susținătorii Legii Vexler – nu vreți să încetați cu totalitarismele, dacă vreți să aveți și voi libertate de exprimare? 

Pe ambele părți avem dublu standard. Bun, de ce să nu condamnăm crimele comunismului? De ce nu e interzis și cultul unor persoane care s-au făcut vinovate de crime în perioada dictaturii comuniste? Cultul lui Stalin sau cultul lui Lenin. N-au fost condamnați, dar au fost conducători ai organizațiilor comuniste. Și ajung la cele două mari probleme fundamentale din Legea Vexler. 

În primul rând, în ceea ce privește cultul persoanelor, dacă legea veche vorbea despre cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanității, genocid și crime de război, persoane condamnate în baza unei hotărâri judecătorești, acum, în noua variantă, se vorbește despre ”conducători ai unor organizații cu caracter antisemit, extremist” și așa mai departe. Problema e în felul următor. Ce înseamnă o organizație de acest tip? Adică, cine constată caracterul organizației? Și ce înseamnă ”conducător”? 

Lucian Vâlsan: Facem dezbatere cu fascistometre?

Silvian-Emanuel Man: Da, cu fascistometre, exact! Și-apoi, e o organizație fascistă, sau doar una xenofobă? Care sunt gradele? Ce e mai grav, fascismul sau xenofobia? Ajungem într-o dezbatere puerilă și de pierdut vremea. 

Lucian Vâlsan: Am stat și am citit proiectul de lege cu multă silă, vă mărturisesc, și mă-ntreb –ok!, dar cine decide că unii sunt așa și pe dincolo? 

Silvian-Emanuel Man: Da. Aceeași chestie e și cu ”conducătorii”. Ei nu sunt definiți deloc de lege. Orice persoană care a deținut o funcție de conducere, fie doar onorifică, în Mișcarea Legionară, intră sub incidența Legii Vexler. Și aici ai un catastif de personalități din perioada interbelică.  

Hai să dăm cazuri mai penibile. Regele Mihai. Totuși, el a fost, într-un fel, șeful Statului Legionar. Tehnic, da, a fost. Mergem și mai departe – Nicolae Iorga, adică președintele Alianței Antisemite Universale. Păi ce facem atunci?

Lucian Vâlsan: Deci suntem toți vinovați pentru că avem o hârtie de 1 leu în buzunar? 

Silvian-Emanuel Man: Da! Adică ne ducem într-o zonă a penibilului. Vorbesc despre antisemitism. Păi, hai să dăm, în spiritul Legii Vexler, niște exemple de ”lideri” anti-semiți. Mihai Eminescu. Da? El nu a condus nimic, e-adevărat, dar dacă vezi că are ”caracter antisemit”, why not? Alt exemplu: Vasile Conta. Și lista e mare. Analizând înscrisurile din dosarele depuse de Alexandru Florian am observat că el practic își bazează ”probele” din instanță pe propriile studii. Adică eu fac o analiză și vreau să-i dau analizei mele politologico-istorice o semnificație juridică. O legitimitate juridică. E normal așa ceva?! Văzând înscrisurile și dosarele lui Florian mi-am dat seama că asta urmărește omul acesta. De fapt el își dă cu părerea: uite, uite, scrie în manualul de istorie a Holocaustului că Nichifor Crainic era antisemit! Nu contează că Nichifor Crainic a fost reabilitat de o decizie a Înaltei Curți, ci se merge pe astfel de marote îndreptate împotriva unor oameni morți care nu se mai pot apăra. 

Evident, din perspectiva aceasta, legea fiind abuzivă, are clar un caracter liberticid pentru că îngrădește libertatea de exprimare și pentru că ridică la acest rang de criminalitate niște opinii și niște fapte exprimate în trecut. În mod normal, tot ceea ce s-a stabilit după cel de-Al Doilea Război Mondial, sub aspectul acesta al interzicerii cultul unor persoane, are legătură cu răspunderea judiciară directă pentru crime de război. Adică tu nu poți să vii și să spui – domle, cineva a gândit ceva rău despre o anumită minoritate etnică acum 150 de ani și vreau să-i blochez memoria astăzi, pentru că eu, prin niște ”studii” politologice, am dovedit ceva ce ar anula tot ce era înainte. 

Dacă tot mergem înainte cu dileala, de ce să nu mergem cu dileala până la capăt? Haideți atunci să condamnăm crimele săvârșite de statul român împotriva țăranilor la 1907 și să facem acum tămbălău cu chestia asta. 

Al doilea punct problematic din punct de vedere juridic în Legea Vexler este legat de faptul că în categoria corpurilor delicte, pe lângă afișe, insigne, saluturi și alte chestii, intră și cărțile. Aici este o mare problemă. Ce înseamnă că o carte propagă o anumită doctrină? Adică ”Cine a iubit străinii, mânca-i-ar inima câinii” este xenofobie și atunci trebuie interzisă? O carte în care se vorbește, nu știu, despre extremismul bulgar în sudul Basarabiei în perioada anilor ‘20 ai secolului trecut, despre tentative de terorism dirijate de NKVD…. Unii ar zice că asta e bulgarofobie. Până la urmă, ce e o carte care promovează idei și doctrine extremiste? 

Lucian Vâlsan: Poezia din care ne-am făcut noi imn național e în sine islamofobă și turcofobă foarte pe față. Turcii nu sunt deranjați, ci chiar cred că sunt amuzați că românii și-au făcut imn din chestia asta. Turcii moderni nu se supără. Dar poate că se trezesc unii preocupați pe-aici… Ajungem să nu mai avem busturi cu Ștefan cel Mare pentru că a fost un ”lider anti-democrat și islamofob”. 

Silvian-Emanuel Man: Ce e adevărat e că, dacă va trece, Legea Vexler ne va pune în fața acestor clovnerii sinistre. E deja penibil că a fost votată în Parlament, e penibil și cum s-a votat. 

Așadar, ce facem cu cărțile care conțin literatură de detenție, unele fiind scrise de foști deținuți care au fost legionari sau doar au avut simpatii, dar care nu fac propagandă legionară, ci doar își povestesc tinerețea? Cine decide dacă eu folosesc cartea pentru studiu sau pentru ”propagandă”? Domle, am dreptul la informare. 

Îmi amintesc două chestii amuzante din timpul dictaturii antonesciene. După Rebeliune s-a interzis vopsirea gardurilor în verde. Iar câțiva milițieni au confiscat niște cărți de telefoane pentru că găsiseră pe ele diezul despre care au crezut că era simbolul Mișcării Legionare. 

Cum vad desfășurarea de lucruri pe mai departe? Într-adevăr, legea are un efect rău prin prisma imprimării unor frici și vinovății artificiale în societatea românească. Există oameni care se tem. Eu le explic că frica lor e neîntemeiată, dar nu prea ai cu cine să discuți. Cred că într-o societate normală, statul nu trebuie să inducă frică în populație cu privire la nimic-nimic. Se induce frică, se limitează drepturi și libertăți constituționale într-o manieră exceviză, dincolo de limitele constituționale. Asta e problema de fapt. Și când apar niște politruci care zbiară prostii de factura ”Trăiască Garda și Căpitanul!”, mulți ajung să spună, ei, uite, contestatarii legii chiar sunt ”legionari”. 

Dacă Legea Vexler va trece și de Curtea Constituțională și de președinte, ne vom trezi cu niște episoade de cancel culture în interpretări excesive, abuzive, și asta în special în urma unor sesizări venite de la domnul Alexandru Florian, fiindcă el e cu sesizările – 99% dintre sesizări de la el vor fi, vă asigur –, iar acele sesizări vor genera scandal în societatea românească. Se va ajunge la penibil. 

A apărut recent o carte despre admirația pe care Nicolae Iorga a avut-o față de Mussolini. N-am apucat să o citesc, e interesant subiectul, dar problema în sine e alta. Cartea respectivă mi s-a părut rostogolită în foarte multe medii – un soi de, ahaa, deci Iorga nu e un model, fiindcă i-a plăcut de Mussolini! Cam asta se încearcă, ăsta-i nivelul. Iată cum a evoluat Iorga – mare istoric pe bancnotă, Iorga victima legionarilor, Iorga fascistul, Iorga antisemitul și finalul: Iorga trebuie anulat. Așa s-a tot mutat fereastra cu privire la cât de simpatic este Nicolae Iorga. 

Legea Vexler nu e predictibilă și clar nu respectă prevederile constituționale, nici măcar normele de bază ale tehnicii legislative. E scrisă cu picioarele. 

Lucian Vâlsan: Și aș mai da un efect negativ, nu de mâine, nu de poimâine. Așa cum în Statele Unite excesele de cancel culture, de leftisme, de dileală au crescut o generație întreagă de copii care-s pe bune naționaliști, și la noi poți să te gândești că faci chestia asta. Nu mâine, nu poimâine, dar săptămâna cealaltă. 

Silvian-Emanuel Man: Efectele se vor vedea peste 5-10 ani să zicem…

Lucian Vâlsan: Da, 10 ani de dileală progresistă în școli asta aduce. 

Silvian-Emanuel Man: Dacă va trece, Legea Vexler va ajuta AUR, POT, SOS și celelalte grupuri din zona așa-zisă ”suveranistă”. 

Lucian Vâlsan: Mai ales daca Legea Vexler apucă să se aplice. Că dacă se va aplica cum a fost aplicată și până acum, adică aproape deloc – asta-i a patra sau a cincea reiterație a legii. În fine, dacă se va ”aplica” cum a fost până acum, legea nu va conta așa de mult. 

Silvian-Emanuel Man: În decembrie anul trecut, procurorul general al României – Alex Florența – a spus că el nu îi poate aresta pe-ăștia care cică ar fi cu ”legionarii” și că îi trebuie o lege mult mai dură. Mie mi s-a părut o chestiune greșită și un conflict între puterile din stat – adică vine un procuror, care în mod normal trebuie să aplice legea și să urmărească politica penală trasată de Parlament, și îmi spune pe cine vrea să bage la pușcărie, cerându-mi o lege cu dedicație ca să aibă obiectul muncii. Asta e o chestie greșită indiferent ce situație ar fi fost. Într-un stat de drept, să vină procurorul general să spună că vrea să aresteze niște oameni și că are nevoie de un proiect de lege pentru asta, pe care să-l aplaude după aia, să vină și în comisie ca să susțină Legea Vexler – asta este absurd și greșit. Asta nu este treaba procurorului general. Eventual, cel mult, asta putea fi treaba unui ministru al Justiției care exprima poziția guvernului. Dar politica penală este prerogativa Parlamentului. E o problemă a poporului legea asta? Nu. Pentru că dacă ar fi, legea ar fi apărut din popor. Dar Legea Vexler a apărut pentru că a venit procurorul general și a zis domle, vreau lege ca să-i bag pe ăștia la bulău. Asta nu e normal.