Ruperea relațiilor diplomatice polono-ruse, susținută de Karol Nawrocki, candidat la alegerile prezidențiale din acest an. Pe de altă parte, prezidențiabilul polonez îl critică pe președintele ucrainean Volodimir Zelneski: "Se comportă indecent față de aliații săi"


Ruperea relațiilor diplomatice polono-ruse, susținută de Karol Nawrocki, candidat la alegerile prezidențiale din acest an. Pe de altă parte, prezidențiabilul polonez îl critică pe președintele ucrainean Volodimir Zelneski: "Se comportă indecent față de aliații săi"

Prezidențiabilul polonez Karol Nawrocki, susținut în alegeri de fostul partid de guvernământ Lege și Justiție - PiS - și-a exprimat opinia că țara sa ar trebui să rupă relațiile diplomatice cu Rusia. Pe de altă parte, candidatul PiS i-a adresat o serie de critici președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, așa cum veți citi la finalul articolului. 

"Menținerea relațiilor diplomatice cu un stat barbar nu este benefică pentru Polonia", a spus Nawrocki într-un interviu acordat radiodifuzorului privat Radio Zet.

Nawrocki a mai precizat în interviu că președintele Poloniei ar trebui să fie un mediator între Statele Unite și Ucraina. În opinia sa, actualul președinte Andrzej Duda procedează în acest fel, iar dacă nu ar fi el, atunci "vocea Poloniei, dar și a Europei, nu s-ar auzi la Casa Albă". În acest context, candidatul PiS i-a reproșat premierului Donald Tusk că s-a aruncat într-o serie de atacuri la adresa președintelui american Donald Trump, ceea ce ar pune Polonia într-o poziție problematică. 

Totodată, Nawrocki a opinat că nu ar trebui să existe nicio diviziune între Uniunea Europeană și SUA. Astfel, chestionat pe tema unei potențiale retrageri a SUA din NATO, Nawrocki a spus că asta ar fi o veste groaznică pentru Polonia. 

"Ar trebui să încercăm să păstrăm soldații americani în Polonia și Uniunea Europeană. Sunt mai preocupat de cuvintele persoanei care va deveni în curând cancelarul german, domnul Merz, care a semnalat că ar putea exista mișcări în urma cărora soldații americani părăsesc Germania. Îi vom accepta cu plăcere în Polonia", a menționat Nawrocki. 

Nu în cele din urmă, cu toate că a exprimat o poziție dură împotriva Rusiei, Nawrocki nu l-a menajat nici pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

"Cred că președintele Zelenski se comportă indecent față de aliații săi, inclusiv Polonia. Am spus asta public de multe ori. El a zis că Ucraina a rămas singură la începutul războiului, ceea ce înseamnă că a subestimat marele efort al polonezilor, precum și al președintelui polonez. Acest lucru a fost observat și la Casa Albă de președintele Trump. Nu așa construiești securitatea țării tale", a precizat Nawrocki. 

"Cred, la fel ca președintele Donald Trump, că președintele ucrainean se comportă indecent față de Polonia, care a ajutat atât de mult Ucraina și care nu poate conta astăzi pe a fi tratată ca un partener", a conchis candidatul PiS la alegerile prezidențiale ce se vor desfășura în luna mai a anului curent. (sursa: The Warsaw Voice)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.