Citesc azi un reportaj făcut de Ziarul de Gardă în sate de la nordul Republicii Moldova. 99% dintre oamenii abordați de reporteri au refuzat să vorbească cu ei.
Din text se simte cât de uimiți au fost reporterii de refuzul total al dialogului. La urma urmei reportajul putea fi rezumat în câteva rânduri: am fost în satele x, y, z și nimeni nu a vrut să vorbească cu noi. Doar în ultima zi o femeie ne-a spus câteva vorbe și aia a fost.
Și cumva tonul reportajului lasă impresia că oamenii de acolo sunt cumva vinovați, e o undă de acuzație acolo. Dar nu apare pe nicăieri întrebarea „de ce?” De ce refuză oamenii simpli din nordul Republicii Moldova să discute cu reporterii de la Chișinău?
Un prim răspuns poate fi găsit în mai multe sondaje de opinie: încrederea în mass-media s-a dus în cap. Apoi nu este foarte clar cât de bine a fost pregătit reportajul, dacă a fost „lucrat terenul” anterior, ce contacte existau etc, în sfârșit, fiecare își face meseria cum știe mai bine.
Clar că acolo există o ruptură profundă, oamenii le spun reporterilor „Nu ne trebuie Europa voastră!” Este ceva foarte-foarte greșit acolo. Altă impresie din reportaj e că oamenii ăia așteptau ceva, ceva gen să vină apă și la moara lor.
Și nu e vorba doar de mass-media de la Chișinău, în România tot așa încrederea în mass-media parcă era mai jos decât încrederea în politicieni sau pe-acolo pe undeva. Pe la noi au apărut deja gesturi de violență la adresa ziariștilor din partea oamenilor simpli, adică nu vorbim de unii vizați de jurnaliști în diverse anchete.
Poate așa înțelegem mai bine de ce mesajele propagate pe căi alternative au mai multă priză decât mass-media clasică. Dacă suntem îndrăzneți ne putem pune întrebarea cum s-a ajuns aici? De ce a decăzut mass-media clasică atât de mult în ochii cetățenilor?