Teodosie

este întruchiparea șnapanului religios, a ereziarhului care încă nu are curajul de a se rupe, sfidând însă bunul simț liturgic și rânduiala bisericească. Atât cât am putut să îl cunosc în ultimele decenii, omul mi se pare că are un formidabil instinct politic, adică simte, adulmecă aerul mulțimilor, făcându-se în chip fals "tuturor, toate".

Nu este nevoie să fii liturgist cu diplomă pentru a înțelege că Moliftele de după Sfânta Liturghie nu au ce căuta, prefacerea Darurilor în Trupul și Sângele Mântuitorului fiind "de ajuns". Da, la hramuri, precum la Nicula (am asistat la așa ceva), aceste exorcisme colective pot fi citite, dar cu măsură și în niciun caz repetat, Duminică de Duminică. Pe scurt și pentru profani: este o practică batjocoritoare la adresa lucrării lui Dumnezeu.

Cu toate că Patriarhul Daniel a indicat linia de mijloc, a trasat granițele, omul de la Tomis continuă, inclusiv închizând ușile catedralei. Mai nou, se prezintă drept victimă, ceea ce este, blând formulat, o ipocrizie. Individul cu omofor de la capătul umed al țării joacă cel mai grotesc și mai insalubru teatru, rătăcind și pierzând pe mâna lui, nemijlocit, suflete.

Și tot mai nou, omul invocă profanator pe Maica Domnului, ipotetica poruncă dată de a citit - de fapt, de a recita - aceste rugăciuni cu adevărat speciale. Dar de ce sunt speciale? Pentru că lupta cu diavolul nu poate fi dusă decât de către cei care s-au lepădat de orice ambiție, de orice obsesie, de orice amăgire. Altminteri, rugăciunile au efect de bumerang.

După ce a fost aliat cu Adrian Năstase, care l-a și propulsat, cu baronii locali gen Constantinescu și Mazăre, care l-au finanțat, după ce și-a atras tot felul de ciumați care, psihologic vorbind, îi sunt recunoscători și fideli, după ce a caricaturizat efortul intelectual autentic prin "Academia" lui, alta decât cea a lui Hagi - ei bine, individul pretinde că slujește Adevărului.

Nu știu ce va mai trebui să se întâmple ca să avem prima depunere din treaptă a unuia care, periculos, tace la Centru, dar vociferează la periferie. În orice caz, dorința lui Daniel de a îi responsabiliza pe eparhioți, dându-le autonomie deplină, cred că nu a ținut cont de caracterul fiecăruia. Dovada? Iat-o! Și nu este singura.

Off!