Toate profesiile și ocupațiile

Toate profesiile și ocupațiile dintr-o societate sunt valoroase. Frecvent, importanța lor devine evidentă mai ales când nu mai sunt practicate, fiind suspendate precum în timpul unei greve. Ce ați spune despre greva brutarilor, dar despre cea a ospătarilor? Cum ar arăta o secție de oncologie sau de dializă în grevă? Sau toate farmaciile închise?

Că amânăm un zbor sau o călătorie cu trenul, nici asta nu este în regulă. Dar nici atât de grav dacă protestul nu se prelungește. Există însă domenii în care absența, motivată în cel mai înalt grad, nu poate fi scuzată. Dacă un bloc operator nu mai are curent, intră imediat generatoarele în funcțiune. Pacientul desfăcut nu poate să aștepte.

Nu același caz este cu profesorii. Ei pot face grevă, cum au mai făcut deja și nu doar la noi, dar generatoarele minților tinere nu se comută atât de simplu de la persoana dascălului, de la prezența colegilor, de la atmosfera clasei la singurătatea din fața unui calculator, oricâte rețele de socializare am folosi.

Ne-a arătat și pandemia, iar acum confirmă și studiile recente: mintea se formează colectiv, interpersonal. Ceea ce pare că sună banal, a loc comun, se dovedește esențial. Analfabetismul care marchează, precum o boală silențioasă, generațiile cu telefoane și tablete a ajuns la cote alarmante.

Internetul poate fi un ajutor atunci când nu există alternative, dar idealul minim al maturizării, creșterii în vârstă și capacitate de judecată este mereu prezența în mijlocul altora. Firește, cu toate conflictele aferente, raporturile competiționale, dar și cu prietenia, camaraderia. Cu timpul, inclusiv cu iubirea, cu dezamăgirea.

Iată de ce cred că folosirea în scopuri politicianiste a nemulțumirilor unei categorii profesionale și vocaționale precum profesorii este, la rigoare, cel mai grav atentat la mintea întreagă de mâine a unei țări. Repet: poți și trebuie să tragi semnale de alarmă, dar nu ignorând trufaș consecințele.

Faptul că suntem în fruntea rușinoasă a analfabetismului funcțional, că livrăm cele mai bune și înzestrate capete la export, că deficitul demografic se acutizează, că inteligența colectivă scade, lăsând locul imposturii, improvizației și prostiei cu fundă - toate acestea ar fi bine să le avem în fața ochilor când unii ne încurajează la salturi riscante.

Niciodată ca în aceste zile nu am simțit mai concret, mai nemijlocit mirosul ticăloșiei sindicaliste, cinismul unor ziși lideri care negociază pe spatele celor care dau mai departe cunoașterea. Din păcate, noul an școlar nu a fost peste tot marcat și prin rugăciunea spre luminarea minții copiilor noștri Or, tocmai de această lumină avem nevoie cât mai grabnic.

Doxa!