Elena Lasconi & Nicolae Ciucă (o "predică" urbi et orbi)

nu sunt două naturi contrarii. Fiecare s-a lăsat construit pe sine, construind de fapt altceva: în armată, în jurnalism, luptând cu vorbele sau, direct, cu gloanțele și grenadele, cu defectele propriului vlăstar.

Dincolo de aranjamentele stângii naționalist-tembele, de târgurile lui Becali cu Simion la care Ciolanul asistă ca naș, cred profund că cei doi din titllu sunt capabili să repună pe roate, în final, o dreaptă românească.

De ce? Pentru că vin din viață, nu din laboratoare, din servicii, din complicități securistice, din finanțări obscure, din lașități sau învoieli. Sunt ceea ce, culmea pleonasmului!, ceea ce sunt. Amândoi.

Bine, educația, considerată precară, sau plagiatul, încă nedovedit, îi pune într-o lumină proastă. Dar îmi poate cineva explica, realist, ce competențe au ceilalți, câte diplome reale au câștigat? Sigur, nu trebuie să fie o concurență între proști mari și/sau mici, dar carierele profesionale vorbesc de la sine.

Problema Elenei este partidul. Cel în care și-au făcut de fapt mendrele tot felul de închipuiți, de oameni care au dus la extremă progresul, transformându-l în progresism. Ce delir! Este greu de pacificat așa ceva. Adică are nevoie de un răgaz absent, refuzat, pentru că după alegeri o să forțeze să o dea afară.

Ciucă are, în schimb, un enorm avantaj, definitoriu și decisiv la rigoare. El se bazează pe un partid vlăguit doctrinar, manipulat prezidențial, cocoșat cu tot felul de răreșisme, dar care palpită, funcționează. Are și oameni tineri, are lideri locali reali, nu măști. Plus: are o memorie istorică atât de necesară pentru redresare. Privind în oglinda timpului.

În concluzie, turul doi este, evident, cel mai important. Până atunci, după inimă și minte, nu risipiți voturile și nici entuziasmul! Scopul este simplu: să nu câștige manipulatorii, extremiștii, broaștele de la Muzeul Securității pretins naționale și, culmea tupeului!, aurite.