Cristina Prună, reacție pe tema "ședinței" interlopilor la care a participat George Simion: "Ce face domnul Ciolacu de la vârful Guvernului?!"


Cristina Prună, reacție pe tema "ședinței" interlopilor la care a participat George Simion: "Ce face domnul Ciolacu de la vârful Guvernului?!"

Deputata USR Cristina Prună a comentat miercuri "ședința" interlopilor la care a participat recent candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, promițându-le protecție, atât în calitate de parlamentar, cât și ca potențial președinte al României, acelor persoane care sunt certate constant cu legea, chestiune devoalată și reliefată de publicația noastră într-un material publicat ieri. 

ȘTIREA INIȚIALĂ: Condamnatul la închisoare Victor Micula, moștenitorul imperiului Frutti Fresh, investește masiv într-o agresivă campanie pro AUR pe Tik Tok în care a cooptat interlopi, maneliști, proxeneți, consumatori de droguri și organizatori de jocuri de noroc ilegale în rețeaua chinezească

În acest context, Cristina Prună a ținut să evidențieze lipsa de reacție și implicit de măsuri dinspre premierul PSD Marcel Ciolacu cu privire la persoana prezidențiabilului AUR George Simion, care are imense și numeroase "schelete în dulap", precum interdicția de a intra în Ucraina și Republica Moldova și, iată, cârdășia cu interlopii. Cu acest prilej, deputata USR a amintit că Marcel Ciolacu, care în prezent candidează la alegerile prezidențiale, nu doar că nu ia măsuri împotriva președintelui AUR George Simion, ci chiar îi facilitează acestuia ascensiunea politică în perspectiva prezidențialelor, întrucât îl consideră pe aurist ca fiind un adversar facil în foarte probabilul tur doi al scrutinului electoral. 

Redăm precizările făcute astăzi de Cristina Prună pentru jurnalista Ioana Constantin de la B1TV, singura televiziune care a preluat momentan acest subiect de o gravitate incomensurabilă, privitor la cârdășia evidentă a unui președinte de partid parlamentar cu interlopii. 

- Eu vă spun sincer, ca cetățean care trăiește în această țară, că mi se pare înspăimântător! Îl văd pe George Simion cum stă la discuții pe TikTok cu niște grupuri de interese, clanuri, oameni dovediți că au încălcat legea, ceea ce, din punctul meu de vedere, ar trebui să ne sperie, iar oamenii care vor merge la vot pe 1 decembrie, dar și pe 24 noiembrie, consider că ar trebui să gândească de două ori (înainte să facă o alegere - n.red.), chiar dacă din partea PSD tot este împins George Simion în față, căci domnul Ciolacu vrea să intre în turul doi cu George Simion, căci e mai ușor de bătut. (...) Nu știu ce face domnul Ciolacu de la vârful Guvernului, în condițiile în care acest domn Simion are interdicție în Republica Moldova, în Ucraina, venindu-ne astfel tot felul de semnale de la țări vecine și totuși, aici, el se arată (nestingherit de autorități - n.red.) pe TikTok cu tot felul de interlopi și clanuri mafiote. 

- Eu totuși am încredere în oamenii care trăiesc în această țară că vor deschide ochii și nu vor lăsa un individ precum George Simion (să acceadă la putere - n.red), care iată că are în spate aceste grupuri de interese și care totodată cere bani pentru locuri pe liste. (...) Simion arată tot ceea ce nu ne dorim de la președintele României. (...) Eu am încredere că omul ăsta nu va ajunge în turul doi, în pofida tuturor eforturilor PSD. Ciolacu îl vrea pe Simion în turul doi. E cât se poate de clar. Nu se poate ca tu ca șef al Guvernului să nu ai un cuvânt de spus la adresa lui Simion în condițiile în care îți vin confirmări de la țări vecine că el este interzis, de pildă din Republica Moldova! Iar noi ne dorim ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană. Sunt foarte multe semne de întrebare în cazul lui Ciolacu. Să vină să ne zică dacă chiar îl vrea pe Simion în turul doi! 

Vedeți video: 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.