Cînd faci „modificări constituționale” pe genunchi

Ne amintim cu toții contextul (cu adevărat) populist (nu în sensul în care îl folosesc ăștia azi) al chemărilor la modificarea Constituției R.Moldova pentru ca președintele să fie ales prin vot direct, ceea ce în isteria de atunci se chema „de întreg poporul!”. Moldovenii au fost cuceriți de această propunere, care arăta ca o mărjică colorată, în stare să le rezolve dintr-o mișcare toate problemele cu care se confruntă nătîngul lor stat. Și puterea și opoziția de atunci au socotit, bineînțeles, că schimbarea îi va favoriza anume pe ei: primii credeau că pot mobiliza resurse administrative, ceilalți că vor putea mobiliza nemulțumirea din stradă.

Modificarea constituțională nu a fost însă gîndită, în ciuda avertismentelor zadarnice ale unora dintre noi, în ansamblul ei, ci doar prin prisma acestui obiectiv punctual, politic de termen scurt: fiecare tabără voia să aibă „prezidentul” său. 

Modificarea nu a fost însoțită de o regîndire a filosofiei constituționale a regimului, a rearanjării relației dintre puteri, a reformulării noilor atribuții, competențe și limite care decurg dintr-o ALTĂ formă de alegere a șefului statului. Un președinte ales de o majoritate (fie și calificată) parlamentară nu are același statut politic, juridic, de legitimitate, nici aceleași atribuții și respectiv responsabilități și îngrădiri care decurg dintr-o funcție supusă și emanată de votul direct. Așa se face că modalitatea de alegere a președintelui a fost schimbată, dar prerogativele sale au rămas cele de președinte protocolar ales de Parlament. Și doar identitatea, confuzia reală, politică a puterilor – între majoritatea politică parlamentară, guvernul numit și susținut de aceasta și originea politică a persoanei președintelui din sînul partidului astăzi majoritar face ca funcția prezidențială în R.Moldova să pară că are (ca pe timpul lui Voronin, de altfel), ori chiar să aibă foarte multă putere și influență. Nu atît configurația constituțională a puterilor. 

Dar să zicem că această realitate a confuziei puterii este greu de conturnat, greu de evitat. Tocmai de aceea, limitele și constrîngerile legale, constituționale au, trebuie să aibă, s-ar părea că trebuie să aibă un rol, un rost. 

Ceea ce a ratat să producă modificarea constituțională la care ne referim a fost să introducă tocmai acele limite și constrîngeri constituționale, care să reflecte o coerență a regimului constituțional: dacă președintele nu mai e ales de majoritatea parlamentară, atunci trebuie regîndit raportul de forțe în sensul lărgirii prerogativelor, pentru a da reflectare noii (lărgitei) legitimități populare, asigurată de votul direct. 

De cealaltă parte – a limitelor și constrîngerilor – tot nu s-a intervenit. Nu mai suntem în fața unui președinte ales de Parlament, prin actul (mai degrabă informal) al unor discuții, negocieri ori de-a dreptul înțelegeri de culise (firești, dat fiind că într-un regim parlamentar clasic, președintele nici nu este o figură de mare miză și contondență politică, din contra; tocmai de aceea îi este rezervat un rol protocolar!). Suntem în fața unui președinte ales „de întreg boborul”, deci care trebuie să-și asume, într-un mod simetric, atît puterea, cît și – într-un necesar echilibru – limitele ei! 

Ce am aflat, recent, cu ocazia anunțării candidaturii actualei președinte pentru un nou mandat? Că ea nu degrevează din funcție pe durata campaniei electorale, de atîta că „Constituția nu-i permite”. 

Am chicat de pe scaun.

Nu-i vorba că „Constituția nu permite”, ci că Constituția (și odată cu ea, Codul electoral!) nu a fost modificată în sensul de a include degrevarea (ori suspendarea, mă rog, nu știu terminologia exactă) funcției pe durata FUCKIN CAMPANIEI ELECTORALE, așa cum ar trebui să fie DE BUN SIMȚ!

Deci ăștia cînd or schimbat Constituția, nu au gîndit lucrurile sistemic, ci au modificat, punctual, doar modul de ALEGERE a președintelui, fără a interveni cu modificări despre EXERCIȚIUL puterii acestuia, care ar fi fost dictate de logica, rațiunea, filosofia unui sistem care devine, prin alegerea directă a șefului statului, volens nolens, un fel de hibrid semi-parlamentar, ori semi-prezidențial (nu știu, specialiștii să se pronunțe!). 

„Preșădintele” se alege de către „întreg boborul”, că așa le-o părut moldovenilor că sună tare auto-flatantă treaba asta, whatevăr, dar a rămas:

1. cu prerogative formale de președinte ales de Parlament,

unde numai confuzia de putere reală între cele trei branșe, asigurată de aceeași culoare politică a partidului de la putere, îi asigură „preșădintelui” alonjă și influență politică pe măsură (nu litera Constituției!) și care-i permite totodată „preșădintelui” ca, în ciuda acestei disproporționate influențe REALE pe care o are, să arunce pisica oricăror insuccese, dacă nu dezastre economice, în ograda Guvernului („nu știu nimic, eu ca președinte n-am competențe” și celelalte refrene pe care le auzim constant),

2. fără limite și constrîngeri constituționale PE MĂSURA regimului DIRECT de alegere a președintelui, și anume CONSTRÎNGEREA de a DEGREVA, de a te SUSPENDA din funcție pe durata unei campanii electorale prezidențiale care are ca obiect alegerea unui (alt) președinte sau potențiala ta realegere în funcție! 

Lipsa unei prevederi cu privire la degrevare ori suspendarea din funcție pe durata campaniei electorale este un reziduu moștenit din regimul anterior, unde, bineînțeles, un președinte ceremonial, ales de Parlament, NU AVEA DE CE să (re)intre în campanie electorală! Nu exista campanie electorală prezidențială! Noul regim, însă, de alegere directă, impune de la sine înțeles (by common sense!) degrevarea!

Ea nu o să degreveze din funcție, pentru că „nu scrie în Constituție”. Nici în Codul electoral, by the way, am verificat. Deci un mare „bravo” cu „felicitări” la toți reformatorii constituționali din respublikă, la toate majoritățile parlamentare de ieri și de azi, cît și onor Curții Constituționale, care veghează cu mare „profesionalism” asupra tuturor acestor chestiuni de coerență legală, constituțională și de bun simț. 

Așa se face că vom asista la o campanie electorală prezidențială cu o președintă care nu se va suspenda pe durata campaniei, va continua să profite și să mobilizeze, cum deja o face, impenitent, resurse administrative obscene în contrast cu problemele și sărăcia din jur. 

Hai, lamulțani, sărbători ferișite, pregătiți-vă intens de zioa ... pardon!  – de cele TREI zile de sărbătoare și sabantui anunțate de Guvern cu ocazia pupat piața independenței respublikii și a ghinifașerilor regimului constituțional, unde o să vă delectați tot atîtea zile consecutive cu compuneri de nivel intelectual de clasa a treia citite de la tribună de doamna candida... pardon - preșădintă în funcție! Și tot așa pînă în luna octombrie. 

_________________________________

P.S. Mă scuzați că am intervenit în această tîrzie post-democrație cu niște observații inutile despre nu știu ce principii de filosofie constituțională, răspîndind ecoul sîcîitor al unor vremuri demult apuse, în care mai pretindeam că lucrurile astea contează. Succes la „integrare europeană”.